Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Urare - 2010

Aho, aho...
Din depărtare
Vin la voi cu o urare.
Din Italia vestită,
De români azi cucerită,
Unde bunul Dumnezeu
M-a chemat să fiu și eu.
"Oare unde mă v-a duce"?
Întrebam la "Sf. Cruce".
În sfârșit s-a deslușit
Și la studii am venit.
În Aosta, pe coline,
Ca să cânt un pic mai bine,
Muzică armonioasa
Pentru cei rămași acasă.
DO, RE, MI, am fredonat
Și la studii am intrat.
Suntem șase într-o clasă,
Cam de o vârstă, nu ne pasă.
Batem ritmul din picior
Și cântăm cu mult sonor
Notele din cheia Sol
Și cele din demisol,
De la bas pân' la sopran
Până la sfârșit de an.
Un profesor, bun tenor,
Ne vrea în Conservator
Și cu diplomă finală
Dacă ne-om vedea de școală.
Fiecare-n paralel
Mai lucrează și nițel.
Bunăoară, cum sunt eu,
Am lucrări cu Dumnezeu
Într-o mare parohie,
Unde-s scrise pe hârtie.
După calcule făcute,
Opt mii și vreo patru sute
Suflete ce stau și-așteaptă
Să le-arăt calea cea dreaptă.
Socotind că vindecare
Se obține prin cântare.
Am găsit de cuviință
Să le cânt pentru credință
În limba italiană
Ca să pun ulei pe rană.
Unii cu dorință mare
Mi-au cerut la-nmormântare
Să le cânt tot cu chitară
Ca durerea să dispară.
Aprobare au primit
Și le cânt nestingherit,
Fiindcă dascălul lipsește
Și nu cântă "Miluiește".
Vine doar la sărbători
Și-n duminici uneori.
Nu au cor ca la Bacău
Și asta îmi pare rău.
De aceea în urare
Eu vă spun cu glasul tare,
Nu lăsați ce-ați învățat
Și cântați neîncetat.
Unde este delăsare
Nici credința nu-i în floare.
Dați din voi ce-i mai frumos,
Cântecul pentru Cristos.
Să cântați cu bucurie
La oricare Liturghie.
Fiți uniți în rugăciune
Și păstrați tradiții bune.
Altfel răul va pătrunde
Prin fisuri, de pe oriunde.
În lume s-au răspândit
Crize mare ce-au năruit
Suflete ce n-au vegheat
Și în rugă n-au mai stat.
Este criză de vocații
În aceste generații.
În Aosta-n seminar
Mai aspiră la altar
Numai doi seminariști
Și episcopii sunt triști
Fiindcă nu e viitor
Fără preoți în popor.
De aceea fac urări
Să aveți multe chemări!
În a voastră parohie
Și sfințiri multe să fie!
Ministranți cu clopoței
Să dorească toți și ei
Într-o zi să celebreze
Și să binecuvânteze.
Dumnezeu vrea ajutor
De la unii din popor,
Ajutor pentru sfințire
Și a lumii mântuire.
Fiți deschiși l-a lui strigare
Și răspundeți la chemare !
Împliniți ce el vă cere
Când vorbește în tăcere.
Sigur n-o să fie rău
De porniți pe drumul său.
Anul nou care ne vine
Să v-aducă vieți senine,
Dezlipite de păcat
Și mereu cu gând curat.
Să trăiți în armonie,
În pace și bucurie!
De divorț sau despărțire
Să n-aud cumva vreo știre.
Să trăiți cu mic, cu mare,
Sub a cerului splendoare
Conștienți că Cel de sus
Vă vrea bine prin Isus.
Jertfa lui să vă dea har
Când vă strângeți la altar.
Să priviți mereu la cruce
Când viața nu pare dulce,
La Isus încoronat
Care mult a îndurat
Ca să vină mântuirea
Și în suflet fericirea.
Să fugiți de întristare
Intonând chiar o cântare.
Să vă-ncânte an de an
Cleopatra lui Stratan
Cu cântări din răsărit
Până la plus infinit,
Cu cântări ca Zunea, Zunea
Până-nvață toată lumea
Că sunt șanse pe pământ
Să se schimbe și prin cânt.
Să n-aveți grea supărare
Ca Geoană după votare
Care mult a suferit
Fiindcă fuse ciuruit.
Poate-am fost de vină noi
C-am ieșit în turul doi
Mai mulți în străinătate
Și-am votat schimbări sperate.
Tot sperăm să fie-n țară
Răsărit de primăvară
Și dreptate-n guvernare
Nu hoții la drumul mare.
De minciuni și înșelări
În atâtea guvernări
?ara s-a cam săturat
Și vrea adevăr curat.
Să dea Domnul ca să vină
Adevărul la lumină,
Și cu el prosperitate
Cum e în străinătate.
S-avem drumuri bune, noi,
Și salar în euroi.
Cel puțin mia pe lună
Să primească toți în mână.
Pâine să aveți pe masă
Într-o casă mai frumoasă!
Să nu mai fiți nevoiți
?ara să o părăsiți.
În anul 2010
Nimenea să nu mai plece.
Fiecare, rostul său
Să-l găsească în Bacău,
Mulțumit, ieșit din criză,
Netaxat cu vreo acciză,
Sau impozite în bloc
Impuse de domnul Boc.
Să dea Domnul sănătate;
De-mpliniri să aveți parte!
Să aveți copii cuminți,
Iubitori toți de părinți!
Tinerii din parohie
Să rămână-n armonie
Și grupați cum i-am lăsat
La-ncheiere de mandat.
Pe păstorul nou venit
Să-l iubiți cum m-ați iubit,
Fiindcă numai prin iubire
Se adună fericire.
Cu părintele Vasile
Ați scris toți frumoase file
De istorie măreață
Și c-un sit ce stă în față.
Cu surori îndrumătoare
Și cu cele slujitoare
Să fiți mereu împreună
Când Isus pe toți v-adună.
S-aveți drumul glorios
Și un viitor frumos !
Tuturor vă spun cu drag,
La-nceput de an, în prag,
La mulți ani cu sănătate !
Roade binecuvântate !

Pr. Eugen Budău


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat