Omilia papei la celebrarea Vesperelor şi al Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului 2009

Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea

Bazilica vaticană

Joi, 31 decembrie 2009

Iubiţi fraţi şi surori!

La sfârşitul unui an bogat în evenimente pentru Biserică şi pentru lume, suntem în seara aceasta în bazilica vaticană pentru a celebra primele Vespere ale Solemnităţii Preasfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu şi pentru a înălţa un imn de mulţumire stăpânului timpului şi al istoriei.

Înainte de toate, cuvintele apostolului Paul, pe care le-am ascultat puţin mai înainte, aruncă o lumină deosebită asupra încheierii anului: "Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie... ca să primim înfierea" (Gal 4,4-5).

Textul paulin dens ne vorbeşte despre "împlinirea timpului" şi ne luminează cu privire la conţinutul acestei expresii. În istoria familiei umane, Dumnezeu a voit să introducă veşnicul său Cuvânt, făcându-l să asume o omenitate ca a noastră. Cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, veşnicia a intrat în timp, iar istoria omului s-a deschis la împlinirea în absolutul lui Dumnezeu. Timpul a fost - ca să spunem aşa - "atins" de Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Mariei, şi a primit de la el semnificaţii noi şi surprinzătoare: a devenit timp de mântuire şi de har. Tocmai în această perspectivă trebuie să considerăm timpul anului care se încheie şi al celui care începe, pentru a pune cele mai diferite evenimente ale vieţii noastre - importante sau mici, simple sau indescifrabile, fericite sau triste - sub semnul mântuirii şi să primim chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru a ne conduce spre o ţintă care este dincolo de timpul însuşi: veşnicia.

Textul paulin vrea să sublinieze şi misterul apropierii lui Dumnezeu de întreaga omenire. Este apropierea proprie a misterului Naşterii: Dumnezeu se face om şi omului îi este dată posibilitatea nemaiauzită de a fi fiu al lui Dumnezeu. Toate acestea ne umplu de mare bucurie şi ne fac să înălţăm laude lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să spunem cu glasul, inima şi viaţa "mulţumirea" noastră lui Dumnezeu pentru darul Fiului, izvor şi împlinire a tuturor celorlalte daruri cu care iubirea divină umple existenţa fiecăruia dintre noi, a familiilor, a comunităţilor, a Bisericii şi a lumii. Cântarea Te Deum, care astăzi răsună în bisericile din toate părţile pământului, vrea să fie un semn al recunoştinţei fericite pe care o adresăm lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-a oferit în Cristos. Cu adevărat "din plinătatea lui noi toţi am primit har peste har" (In 1,16).

Urmând o cutumă fericită, în seara aceasta aş vrea să-i mulţumesc Domnului împreună cu voi îndeosebi pentru harurile preaîmbelşugate dăruite comunităţii noastre diecezane din Roma în decursul anului care se încheie. Doresc să adresez, înainte de toate, un salut deosebit cardinalului vicar, episcopilor auxiliari, preoţilor, persoanelor consacrate, precum şi credincioşilor mulţi care au venit aici. De asemenea, salut cu respectuoasă cordialitate pe domnul primar şi autorităţile prezente. Gândul meu se extinde apoi la toţi cei care trăiesc în Oraşul nostru, îndeosebi la cei care se află în situaţii de dificultate şi de suferinţă: pe toţi şi pe fiecare îi asigur de apropierea mea spirituală, îmbogăţită de amintirea constantă în rugăciune.

Cât priveşte drumul Diecezei de Roma, reînnoiesc aprecierea mea pentru alegerea pastorală de a dedica timp pentru o verificare a itinerarului parcurs, cu scopul de a mări simţul de apartenenţă la Biserică şi a favoriza coresponsabilitatea pastorală. Pentru a sublinia importanţa acestei verificări, am voit să ofer şi eu contribuţia mea, intervenind, în după-amiaza zilei de 26 mai, la întâlnirea diecezană în Sfântul Ioan din Lateran. Mă bucur pentru că programul diecezei înaintează pozitiv cu o acţiune apostolică capilară, care este desfăşurată în parohii, în prefecturi şi în diferitele asociaţii ecleziale pe două domenii esenţiale pentru viaţa şi misiunea Bisericii, care sunt celebrarea Euharistiei duminicale şi mărturia carităţii. Doresc să-i încurajez pe credincioşi să participe în număr mare la adunările care se vor desfăşura în diferitele parohii, aşa încât să poată oferi o contribuţie valoroasă la edificarea Bisericii. Şi astăzi Domnul vrea să facă cunoscută iubirea sa faţă de omenire locuitorilor din Roma şi încredinţează fiecăruia, în diversitatea slujirilor şi responsabilităţilor, misiunea de a vesti cuvântul său de adevăr şi de a mărturisi caritatea şi solidaritatea.

Numai contemplând misterul Cuvântului întrupat, omul poate găsi răspunsul la marile întrebări ale existenţei umane şi să descopere astfel adevărul despre propria identitate. Pentru aceasta Biserica, în toată lumea şi aici, în Urbe, este angajată să promoveze dezvoltarea integrală a persoanei umane. De aceea, am aflat cu bucurie programarea unei serii de "întâlniri culturale în catedrală", care vor avea ca temă recenta mea enciclică Caritas in veritate.

De mai mulţi ani atâtea familii, numeroşi profesori şi comunităţile parohiale se dedică să-i ajute pe tineri să construiască viitorul lor pe temelii solide, îndeosebi pe stânca tare care este Isus Cristos. Doresc ca această angajare educativă reînnoită să poată realiza tot mai mult o rodnică sinergie între comunitatea eclezială şi oraş pentru a-i ajuta pe tineri să proiecteze propria viaţă. Formulez urări, de asemenea, ca o contribuţie preţioasă în acest domeniu important să poată veni de la întâlnirea promovată de vicariat şi care se va ţine în luna martie.

Pentru a fi martori autoritari ai adevărului despre om este necesară o ascultare rugătoare a Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, doresc mai ales să recomand vechea tradiţie a lui Lectio divina. Parohiile şi diferitele realităţi ecleziale, graţie şi materialului pregătit de vicariat, vor putea în mod util să promoveze această practică veche, în aşa fel ca ea să devină parte esenţială a pastoraţiei obişnuite.

Cuvântul, crezut, vestit şi trăit ne stimulează la comportamente de solidaritate şi de împărtăşire. Lăudându-l pe Domnul pentru ajutorul pe care comunităţile creştine au ştiut să-l ofere cu generozitate celor care au bătut la uşile lor, doresc să-i încurajez pe toţi să continue în angajarea de a alina dificultăţile în care se află astăzi încă atâtea familii încercate de criza economică şi de şomaj. Naşterea Domnului, care ne aminteşte gratuitatea cu care Dumnezeu a venit să ne mântuiască, luând asupra sa omenitatea noastră şi dăruindu-ne viaţa sa divină, să poată ajuta pe orice om de bunăvoinţă să înţeleagă că numai deschizându-se la iubirea lui Dumnezeu acţiunea umană se schimbă, se transformă, devenind plămadă a unui viitor mai bun pentru toţi.

Iubiţi fraţi şi surori, Roma are nevoie de preoţi care să fie vestitori curajoşi ai Evangheliei şi, în acelaşi timp, să reveleze chipul milostiv al Tatălui. Îi invit pe tineri să nu le fie frică să răspundă cu dăruirea completă a existenţei lor chemării pe care Domnul le-o adresează de a-l urma pe calea preoţiei sau a vieţii consacrate.

Doresc, încă de acum, ca întâlnirea de la 25 martie, aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Zilei Mondiale a Tineretului şi a 10 ani de la ziua de neuitat de la Tor Vergata, să constituie pentru toate comunităţile parohiale şi călugăreşti, pentru mişcări şi asociaţii un moment forte de reflecţie şi de invocaţie pentru a obţine de la Domnul darul de numeroase vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată.

În timp ce ne luăm rămas bun de la anul care se încheie şi ne îndreptăm spre noul an, liturgia de astăzi ne introduce în Solemnitatea Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu. Fecioara Sfântă este Maica Bisericii şi mama fiecăruia dintre membrii ei, adică Mama fiecăruia dintre noi, în Cristos. Să-i cerem ei să ne însoţească cu ocrotirea ei grijulie astăzi şi întotdeauna, pentru ca Isus Cristos să ne primească într-o zi în gloria sa, în adunarea sfinţilor: Aeterna fac cum sanctis tuis in gloria numerari. Amin!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.