Mesajul "Urbi et Orbi" al Sanctităţii sale Benedict al XVI-lea - Crăciun 2009

Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă
şi voi toţi, bărbaţi şi femei iubiţi de Domnul!

"Lux fulgebit hodie super nos, quia natus est nobis Dominus - Astăzi peste noi va străluci lumina, pentru că s-a născut pentru noi Domnul" (Liturghierul Roman, Naşterea Domnului, Liturghia de dimineaţă, Antifona de intrare).

Liturgia de la Liturghia de dimineaţă ne-a amintit că de acum noaptea a trecut, ziua este aproape; lumina care provine din peştera din Betleem străluceşte asupra noastră.

Totuşi, Biblia şi Liturgia nu ne vorbesc despre lumina naturală, ci despre o lumină diferită, specială, într-un fel îndreptată şi orientată spre un "noi", acelaşi "noi" pentru care Pruncul din Betleem "s-a născut". Acest "noi" este Biserica, marea familie universală a celor care cred în Cristos, care au aşteptat cu speranţă noua naştere a Mântuitorului şi astăzi celebrează în mister actualitatea perenă a acestui eveniment.

La început, în jurul ieslei din Betleem, acel "noi" era aproape invizibil în ochii oamenilor. Aşa cum ne prezintă Evanghelia după sfântul Luca, cuprindea, în afară de Maria şi de Iosif, puţini păstori umili, care au ajuns la peşteră înştiinţaţi de Îngeri. Lumina primului Crăciun a fost ca un foc aprins în noapte. În jurul totul era întuneric, în timp ce în peşteră strălucea lumina adevărată "care luminează orice om" (In 1,9). Şi totuşi, totul se întâmplă în simplitate şi în ascuns, după stilul cu care Dumnezeu acţionează în întreaga istorie a mântuirii. Lui Dumnezeu îi place să aprindă lumini circumscrise, pentru a străluci apoi pe rază largă. Adevărul, ca şi Iubirea, care sunt conţinutul ei, se aprind acolo unde lumina este primită, răspândindu-se apoi în cercuri concentrice, aproape prin contact, în inimile şi în minţile celor care, deschizându-se în mod liber strălucirii sale, devin la rândul lor izvoare de lumină. Este istoria Bisericii care începe drumul său în peştera săracă din Betleem, şi de-a lungul secolelor devine Popor şi izvor de lumină pentru omenire. Şi astăzi, prin intermediul celor care îl întâlnesc pe Prunc, Dumnezeu mai aprinde focuri în noaptea lumii pentru a-i chema pe oameni să recunoască în Isus "semnul" prezenţei sale mântuitoare şi eliberatoare şi să lărgească acel "noi" al celor care cred în Cristos la întreaga omenire.

Peste tot unde există un "noi" care primeşte iubirea lui Dumnezeu, acolo străluceşte lumina lui Cristos, chiar şi în situaţiile cele mai dificile. Biserica, asemenea Fecioarei Maria, îl oferă lumii pe Isus, pe Fiul, pe care Ea însăşi l-a primit în dar, şi care a venit pentru a-l elibera pe om din sclavia păcatului. Asemenea Mariei, Biserica nu se teme, pentru că acel Prunc este forţa ei. Dar ea nu-l ţine pentru ea: îl oferă celor care-l caută cu inimă sinceră, celor umili de pe pământ şi celor care plâng, victimelor violenţei, celor care doresc binele păcii. Şi astăzi, pentru familia umană profund marcată de o gravă criză economică, dar mai întâi morală, şi de rănile dureroase ale războaielor şi conflictelor, cu stilul împărtăşirii şi al fidelităţii faţă de om, Biserica repetă împreună cu păstorii: "Să mergem până la Betleem" (Lc 2,15), acolo vom găsi speranţa noastră.

Acel "noi" al Bisericii trăieşte acolo unde s-a născut Isus, în ?ara Sfântă, pentru a-i invita pe locuitorii săi să abandoneze orice logică de violenţă şi de răzbunare şi să se angajeze cu reînnoită vigoare şi generozitate pe drumul spre o convieţuire paşnică. Acel "noi" al Bisericii este prezent în celelalte ţări din Orientul Mijlociu. Cum să nu ne gândim la situaţia tulburată din Irak şi la acea mică turmă de creştini care trăiesc în regiune? Ea uneori îndură violenţe şi nedreptăţi dar este mereu dispusă să-şi dea propria contribuţie edificării convieţuirii civile contrare logicii ciocnirii şi al refuzării celui de aproape. Acel "noi" al Bisericii acţionează în Sri Lanka, în Peninsula coreeană şi în Filipine, ca şi în alte ţinuturi asiatice, ca o plămadă de reconciliere şi de pace. În continentul african nu încetează să-şi ridice glasul spre Dumnezeu pentru a implora sfârşitul oricărei samavolnicii în Republica Democrată Congo; îi invită pe cetăţenii din Guineea şi din Niger la respectarea drepturilor fiecărei persoane şi la dialog; pentru cei din Madagascar cere să depăşească dezbinările interne şi să se primească reciproc; tuturor le aminteşte că sunt chemaţi la speranţă, în pofida dramelor, încercărilor şi dificultăţilor care continuă să-i chinuiască. În Europa şi în America de Nord, acel "noi" al Bisericii stimulează la depăşirea mentalităţii egoiste şi tehniciste, la respectarea persoanelor mai slabe, începând de la cele încă nenăscute. În Honduras ajută la reluarea drumului instituţional; în toată America Latină acel "noi" al Bisericii este factor identitar, plinătate de adevăr şi de caritate pe care nici o ideologie n-o poate înlocui, apel la respectarea drepturilor inalienabile ale oricărei persoane şi la dezvoltarea ei integrală, veste de dreptate şi de fraternitate, izvor de unitate.

Fidelă faţă mandatul Întemeietorului ei, Biserica este solidară cu aceia care sunt loviţi de calamităţile naturale şi de sărăcie, chiar şi în societăţile bogate. În faţa exodului celor care migrează din ţara lor şi sunt duşi departe de foame, de intoleranţă sau de degradarea ambientală, Biserica este o prezenţă care cheamă la primire. Într-un cuvânt, Biserica vesteşte pretutindeni Evanghelia lui Cristos în pofida persecuţiilor, discriminărilor, atacurilor şi indiferenţei, uneori ostile, care - dimpotrivă - îi permit să împărtăşească soarta Învăţătorului şi Domnului ei.

Iubiţi fraţi şi surori, ce dar mare să facem parte dintr-o comuniune care este pentru toţi! Este comuniunea Preasfintei Treimi, din a cărei inimă a coborât în lume Emanuel, Isus, Dumnezeu-cu-noi. Asemenea păstorilor din Betleem să contemplăm plini de uimire şi de recunoştinţă acest mister de iubire şi de lumină! Crăciun fericit tuturor!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.