Scrisoarea cardinalului Humes pentru Anul Sfintei Preoţii

decembrie 2009

Dragi preoţi,

În viaţa preotului, rugăciunea ocupă în mod necesar unul din locurile centrale. Nu este greu de înţeles asta, pentru că rugăciunea cultivă intimitatea discipolului cu Învăţătorul său, Isus Cristos. Cu toţii ştim că, atunci când ea dispare, credinţa slăbeşte şi slujirea îşi pierde conţinutul şi sensul. Consecinţa existenţială pentru preot va fi că va avea mai puţină bucurie şi mai puţină fericire în slujirea de fiecare zi. Este ca şi cum, pe drumul urmării lui Isus, preotul, care merge împreună cu atâţia alţii, ar începe să rămână în urmă din ce în ce mai mult şi astfel s-ar îndepărta de Învăţător, până când îl pierde din vedere la orizont. De atunci, el este rătăcit şi şovăielnic.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie, comentând Prima Scrisoare către Timotei, afirmă cu înţelepciune: "Diavolul se poartă cu cruzime împotriva păstorului [...]. De fapt, dacă ucigând oile turma se diminuează, în schimb eliminându-l pe păstor, el va distruge întreaga turmă". Comentariul ne face să ne gândim la multe situaţii de astăzi. Ioan Gură de Aur ne avertizează că diminuarea păstorilor face şi va face să scadă tot mai mult numărul credincioşilor şi al comunităţilor. Fără păstori, comunităţile noastre vor fi distruse!

Dar aici aş vrea înainte de toate să vorbesc despre necesara rugăciune pentru ca, aşa cum ar spune Ioan Gură de Aur, păstorii să-l învingă pe diavol şi să nu dispară. Într-adevăr, fără hrana esenţială a rugăciunii, preotul se îmbolnăveşte, discipolul nu găseşte forţa pentru a-l urma pe Învăţătorul şi astfel moare de denutriţie. Prin urmare, turma lui se risipeşte şi, la rândul ei, moare.

De fapt, fiecare preot are o referinţă esenţială la comunitatea eclezială. El este un discipol foarte special al lui Isus, care l-a chemat şi, prin sacramentul Preoţiei, l-a configura cu el, ca şi cap şi păstor al Bisericii. Cristos este unicul păstor, dar a voit să-i facă părtaşi de slujirea sa pe cei doisprezece şi pe succesorii lor, prin care şi preoţii, deşi în grad inferior, sunt făcuţi părtaşi de acest sacrament, aşa încât şi ei participă în mod propriu la slujirea lui Cristos, cap şi păstor. Aceasta comportă o legătură esenţială a preotului cu comunitatea eclezială. El nu se poate lipsi de această responsabilitate, dat fiind faptul că o comunitate fără păstor moare. Dimpotrivă, după exemplul lui Moise, trebuie să rămână cu braţele ridicate spre cer, în rugăciune, pentru ca poporul să nu piară.

De aceea, preotul pentru a rămâne fidel lui Cristos şi fidel comunităţii, are nevoie să fie un om al rugăciunii, un om care trăieşte în intimitatea Domnului. În afară de asta, are nevoie să fie întărit de rugăciunea Bisericii şi a fiecărui creştin. Oile să se roage pentru păstorul lor! Însă, atunci când acelaşi păstor îşi dă seama că viaţa lui de rugăciune slăbeşte, este momentul să se adreseze Duhului Sfânt şi să ceară cu sufletul săracului. Duhul va reaprinde focul în inima lui. Va reaprinde pasiunea şi încântarea faţă de Domnul, care este mereu acolo şi vrea să ia cina împreună cu el!

În acest An al Sfintei Preoţii, vrem să ne rugăm, cu perseverenţă şi multă iubire, pentru preoţi şi cu preoţii. În această privinţă, Congregaţia pentru Cler, în fiecare prima joi din lună, în timpul Anului Sfintei Preoţii, la ora 16.00, celebrează o oră euharistică-mariană, în bazilica "Santa Maria Maggiore", în Roma, pentru preoţi şi cu preoţii. Multă lume vine, cu bucurie, să se roage împreună cu noi.

Preaiubiţi preoţi, Naşterea lui Isus Cristos se apropie. Aş vrea să vă adreseze vouă cele mai bune şi cele mai fervente urări de Crăciun fericit şi An Nou 2010 fericit. În iesle, Pruncul Isus ne invită să reînnoim faţă de el acea intimitate de prieten şi discipol, pentru a ne trimite din nou ca evanghelizatori ai lui!

Cardinal Cláudio Humes
arhiepiscop emerit de Săo Paulo
prefect al Congregaţiei pentru Cler

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 25.