Persistă tentativa europeană de a-l alunga pe Cristos

Interviu luat Rosei Alberoni, sociologă, jurnalistă şi scriitoare

de Włodzimierz Rędzioch

În interviul care urmează, profesoara Rosa Alberoni analizează şi comentează sentinţa Curţii Drepturilor Omului din Strasbourg, în care se impune să se scoată toate crucifixele din aulele şcolare.

În urmă cu câţiva ani aţi scris o carte intitulată Alungarea lui Cristos, care relatează istoria luptei împotriva lui Cristos şi a Bisericii sale. De două secole, diferiţi filozofi, revoluţionari, politicieni şi dictatori, oameni ai ateismului militant încearcă să-l elimine pe Cristos din viaţa oamenilor. Mi-am amintit de cartea dumneavoastră citind ştirile despre decizia Tribunalului din Strasbourg: părea că viaţa însăşi scria un alt capitol din Alungarea lui Cristos. Cu ce sentimente aţi aflat verdictul scandalos al judecătorilor europeni de a interzice expunerea crucifixelor în şcoli?

Rosa Alberoni: Cu amărăciune, pentru că nu există durere mai rea decât aceea de a vedea realizat ceea ce s-a prevăzut. În cartea mea am analizat un parcurs istoric, clar pentru toţi, de la începutul alungării lui Cristos în civilizaţia creştină. Parcursul - acela mai macroscopic, verificabil de oricine reflectează folosind bunul simţ - începe cu iacobinii din revoluţia franceză, continuă cu comuniştii, cu naziştii şi apoi cu ateii militanţi. Acel grup hegemon în cultură, care în mod sistematic au relativizat totul, făcând să apară în fiecare dintre noi acea dorinţă nesănătoasă de a face ceea ce ne este mai mult pe plac, este iarba rea a dictaturii voinţei individuale semănată de ateii militanţi, şi apoi udată, îngrijită pentru ca să crească în mod prosper. Ei se prezintă sub diferite măşti pentru a se camufla. Adică, sunt aceia care îl echivalează pe om cu animalul, care preamăresc atotputernicia tehnicii şi diversitatea. Sunt cei care prin stăpânirea mijloacelor mass-media au exaltat, timp de două secole, în mod riguros şi persistent, lumea întoarsă pe dos: excepţia ridicată la rang de regulă, o mică minoritate care acuză majoritatea, care îndrăzneşte să refuze anomaliile fizice şi încălcarea sacralităţii vieţii. O acuză de obscurantism, de rasism. Anomaliile, ca de exemplu orgoliul faţă de homosexualitate, surzenia, orbirea şi avortul, sunt afirmate ca drepturi inalienabile ale individului. Este dictatura obişnuită a unora care extermină şi strivesc popoare întregi, ieri cu ghilotina, cu gulagurile, lagărele de exterminare, astăzi cu voinţa unei fiinţe umane oricare în pofida voinţei a milioane de persoane. Unul este tulburat de vederea crucifixului într-o aulă universitară cu sute de studenţi şi atunci pretinde ca o lege să impună dispariţia obiectului care deranjează vederea lui, ignorând durerea sfâşietoare a masei colegilor săi care se văd privaţi de un simbol al iubirii. Legea de la Bruxelles legitimează voinţa unui tiran în numele drepturilor omului, în numele democraţiei. Este un paradox mare cât un zgârie-nori.

Decizia de a face să dispară crucifixele din şcoli a fost luată de Curtea europeană "a drepturilor omului". În Europa de astăzi a creşte fără Dumnezeu, a fi educaţi fără a-l cunoaşte pe Cristos devine unul din "drepturile omului". Ce fel de drepturi sunt acestea?

Rosa Alberoni: Sunt drepturile pretinse de puţini iacobini în dauna a milioane de persoane. Fiinţa umană a fost creată liberă să acţioneze, să creadă sau să nu creadă, dar nu să impună altora propriile idei. Cu atât mai mult atunci când pretinsele drepturi calcă în picioare sentimentele a milioane de persoane şi merg împotriva simţului comun. Însă după două secole de exaltare a cuvântului "drept" şi înlăturarea cuvântului "responsabilitate", care escortează aproape orice decizie liberă, şi cel care ar trebui să se răzvrătească cu determinare se simte inhibat. În schimb, ar trebui să reflectăm asupra momentului în care s-a întâmplat deja pentru a nu lăsa terenul liber şi a deveni sclavi ai legilor. Prima reflecţie: în mod fraudulos ateii militanţi au reuşit de mult timp de acum să şteargă din programele şcolare disciplina despre pilonii Vechiului Testament, patriarhii, profeţii, Moise, etc. şi cuvântul lui Cristos, de la venirea sa la învierea sa. Paradox al paradoxurilor, l-au şters pe Cristos din civilizaţia care poartă numele lui. Trebuie să ne amintim că suntem în anul 2009 din era lui Cristos. Trebuie descoperit că evreii şi islamicii datează propriul calendar în mod diferit de al nostru. Un motiv va trebui să existe. A doua reflecţie: toţi dictatorii au încercat să impună pornirea calendarului de la capăt, pentru că ei chiar au fost vigilenţi şi vicleni! Pentru că ei au ştiut mereu că pentru a-l şterge pe Cristos trebuie ştearsă civilizaţia creştină, care este amintită de calendar. Au făcut asta revoluţionarii francezi, Hitler etc. Pentru a-l alunga pe Cristos ei au ştiut mereu că trebuia să facă tabula rasa pentru a face să înceapă calendarul de la zero şi să dea şi să numească într-un alt mod civilizaţia pe care o dominau. Imediat, dacă popoarele europene nu se răzvrătesc, dacă nu veghează asupra fiecărei legi care le este propusă, vor afla că prin lege calendarul civilizaţiei creştine va trebui să înceapă de la revoluţia franceză. Adică de la era care l-a negat pe Cristos în mod deschis, înlocuindu-l cu raţionalitatea intelectuală, cu birocraţie rece.

Nu există riscul ca, după totalitarismul iacobin, comunist, nazist şi recent islamic, în Europa să avem un nou totalitarism numit "eurocraţie"?

Rosa Alberoni: Riscul există. Eurocraţia reprezintă partea militantă a ateismului şi va încerca să impună prin lege tot ceea ce vrea, mai ales atunci când popoarele sunt ocupate cu alte probleme, cu este acum datorită crizei economice. Pentru ca planul birocraţiei atee şi militante să nu se desfăşoare prin lege, popoarele trebuie să spună nu, trebuie să refuze legile pe care le dau acei puţini birocraţi. Popoarele europene trebuie să înţeleagă că crizele economice se depăşesc, aşa cum am depăşit în secolul al XX-lea catastrofele celor două războaie mondiale vom depăşi şi această criză de origine financiară. Popoarele trebuie să înţeleagă că este mai dureros şi lung să pună din nou împreună cioburile propriei identităţi sfărâmate, decât de un scurt sacrificiu colectiv pentru a depăşi o criză economică; trebuie să-şi dea seama de munca vicleană pe care ateii militanţi au ieşit s-o îndeplinească, încrezându-se în neatenţia oamenilor preocupaţi să construiască. Ateii militanţi, tocmai neatenţiei oamenilor preocupaţi să construiască, au reuşit în mod viclean să distrugă poruncile, simţul comun, valorile fundamentale ale civilizaţiei noastre. Astăzi când suntem pe marginea unei prăbuşiri a valorilor, popoarele au obligaţia de a se opri şi a reflecta, au obligaţia de a refuza legile care distrug propria identitate, propria civilizaţie.

Anumite ambiente politice şi intelectuale luptă împotriva identităţii creştine a Europei visând o Europă multireligioasă şi multietnică. Ce părere aveţi?

Rosa Alberoni: Că se aseamănă cu trădătorii din Grecia antică în perioada oraşelor stat. Un mic grup de persoane însetate de putere, numai pentru a impune propria voinţă scorneau din când în când un complot. Astfel, unul dintre conjuraţi, de exemplu un atenian mergea la Sparta invitând oraşul să lupte împotriva propriilor concetăţeni, şi conjuraţii complici rămaşi la Atena în ascuns deschideau porţile propriului oraş în faţa invadatorilor. Aşa a fost distrusă civilizaţia greacă: adică s-a autodistrus din cauza acelor puţini măcinaţi de invidie şi de setea de dominare.

Oare cum de stânga, liberalii şi radicalii, care luptă mai aprig împotriva Bisericii catolice şi sunt împotriva rădăcinilor creştine ale continentului nostru, în acelaşi timp sunt "timizi" şi flexibili cu islamicii care trăiesc în Europa?

Rosa Alberoni: Pentru că îi consideră pe islamici nişte aliaţi care pot să întărească trupele slabe pe care le au la dispoziţie în Europa creştină. Pentru a distruge creştinismul sunt dispuşi să facă orice. Şi nu ştiu inconştienţii că, dacă ar reuşi în intenţia lor funestă, vor pieri şi ei. Desigur, ar fi ultimii care vor fi seceraţi, după ce i-au văzut pe proprii oameni sclavi sau masacraţi. Mărturisesc că expresia "rădăcini creştine" mă supără mult, deoarece ar putea să fie periculoasă cu trecerea timpului, pentru că ar putea să afirme: "Cultura laică este aşa de puternică încât poate să se lipsească foarte bine de rădăcina religioasă a creştinismului". Ioan Paul al II-lea a folosit-o în sens tehnic, în sens hegelian, atunci când parlamentul european scria Constituţia pentru Europa. Filozoful german, tocmai pentru a face faţă valului iacobin şi ateu, în primele decenii ale secolului al XIX reafirmă că orice Constituţie pentru a fi acceptată trebuie să se ridice pe două rădăcini: tradiţia culturală şi religia acelui popor în acel respectiv moment istoric. Adică, Constituţia trebuie să fie conformă poporului pe care trebuie să-l guverneze. Ori, dacă toată Europa este fiică a civilizaţiei creştine, parlamentarii europeni dacă vor să scrie noua Constituţie, nu pot să ignore tradiţia culturală şi religia creştină care reprezintă adevăratul patrimoniu al Europei. Civilizaţia creştină nu este formată din rădăcini, ci este un copac uriaş înălţat pe rădăcinile culturale iudaico-greco-romană. Pe aceste rădăcini culturale s-a înrădăcinat mesajul revoluţionar, viziunea nouă şi descumpănitoare despre lume adusă de Cristos, devenind în două mii de ani marele copac al civilizaţiei creştine, pe care numărul mic de atei militanţi vor să-l doboare. Şi marea majoritate a oamenilor, nedându-şi încă seama de ceea ce se întâmplă, în mod neatent şi leneş continuă să numească Occident propria civilizaţie. O arată ca o zonă geografică a planetei nu cu numele său. Fiecare se autodefineşte pământ în loc de creştin. Se autodefineşte pumn de ţărână în loc de persoană care aparţine unei civilizaţii. Spun în mod neatent, pentru că dacă o civilizaţie nu se numeşte ea dispare. Istoria ne învaţă că ceea ce nu se numeşte nu există, pentru că nu s-a născut niciodată. De fapt, din totdeauna, atunci când se naşte o fiinţă umană şi-i dăm un nume, inventăm un nou obiect şi-i creăm un nume potrivit, descoperim un nou teritoriu şi-i dăm un nume. Spun în mod leneş, pentru că bunul simţ ar fi trebuit să ne spună că după descoperirea Americii, Imperiul de Apus dispăruse definitiv. A spune Imperiu de răsărit şi Imperiu de apus nu mai are sens, dat fiind că tocmai Europa a descoperit alte continente în alte emisfere - America şi Australia - şi acolo a dus civilizaţia creştină. Australia şi America latină chiar fac parte din cealaltă emisferă, nu fac parte din definiţia "occident". Ateii militanţi au început să definească civilizaţia creştină numai cu termenul "occident", şi toţi ceilalţi din lene au mers în urma lor.

Dumneavoastră în cartea Alungarea lui Cristos îi îndemnaţi pe creştini să-şi ridice capul pentru a apăra propria identitate. În aceste zile şi cardinalul Walter Kasper a lansat acelaşi îndemn. Se pare că oamenii obişnuiţi de data aceasta au reacţionat. Cum interpretaţi revolta populară în Italia împotriva legii care ar vrea să elimine crucifixul din locurile publice?

Rosa Alberoni: O reacţie sănătoasă. Însă nu e suficient, liderii culturali şi politici trebuie să evoce regiunile mai vaste pe care le reprezintă crucifixul. Crucifixul - ca steaua lui David pentru evrei şi semiluna pentru musulmani - nu este numai un simbol religios, ci reprezintă şi identitatea noastră. Pentru aceasta simbolul crucifixului trebuie apărat atât de cei care cred cât şi de cei care nu cred. Dacă este eliminat crucifixul, n-am mai şti cine suntem, de unde venim şi încotro mergem. N-am mai exista ca popoare, ca şi civilizaţie. Evreii, atunci când vorbesc despre ei afirmă cu orgoliu: "Eu aparţin civilizaţiei ebraice", tot aşa spun şi islamicii. Cu apelul meu conţinut în cartea Alungarea lui Cristos - "Creştini, ridicaţi-vă capul, să apărăm identitatea noastră" - mă adresam tuturor tocmai pentru aceasta. Mă adresam - şi mă adresez - nu numai catolicilor, protestanţilor sau ortodocşilor, deci celor care cred, ci tuturor, care cred, care se îndoiesc şi atei, pentru că este în joc supravieţuirea civilizaţiei noastre. A ignora acest pericol este un act masochist. Este dorinţă inconştientă de moarte, de eliminare. Această dorinţă apare din percepţia trudei care trebuie făcută pentru a reafirma astăzi cine suntem, pentru a putea afirma şi noi cu orgoliu: "Eu aparţin civilizaţiei creştine". În schimb, cântul sirenelor care ne incită să ne lăsăm amăgiţi, să nu vedem pericolul - aşa de mult continuă să ne spună că o civilizaţie este la fel cu alta, o religie este la fel cu alta, o valoare valorează cât o non-valoare - este fermecător, însă mortal aşa cum Ulise homeric a înţeles foarte bine.

(După Zenit, 25 noiembrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 51.