Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (Caritas): A treia ediție a acțiunii "Un milion de stele"

Centrul Diecezan Caritas Iași a organizat sâmbătă, 14 noiembrie 2009, pe Bd. Ștefan cel Mare din Iași, cea de-a treia ediție a acțiunii "Un milion de stele".

Un număr de 500 de lumânări, așezate în forma siglei Caritas, au fost aprinse pentru a exprima solidaritatea față de cei săraci, bolnavi, persoane cu dizabilități, orfani, dependenți, față de cei singuri, bătrâni, oameni ai străzii, oameni excluși social, solidaritatea între generații, solidaritatea între bogați și săraci, între cei care muncesc și cei care sunt în căutare de muncă, solidaritatea între cei apropiați nouă și cei de departe.

În jurul lumânărilor s-au strâns peste 300 sute de simpatizanți ai solidarității în lume: ieșeni de toate vârstele, voluntari și membri Caritas, membri ai Asociației "Acțiunea Catolică", ai Asociației "Primul Pas", ai Asociației ADSIS tineri, ai Asociației Studenților Informaticieni, ai Fundației "Solidaritate și Speranță".

În deschiderea acțiunii, părintele Egidiu Condac, director al Centrului Diecezan Caritas din Iași și președinte al Confederației Caritas România, a accentuat importanța solidarității: "Există mulți oameni în nevoie. Dar există și mulți oameni de bunăvoință, mulți binefăcători, mulți care își pun valorile și calitățile lor în slujba omului, a aproapelui său. Există multe organizații, asociații, mișcări, care lucrează pentru promovarea binelui, pentru a încuraja la solidaritate, pentru a crea punți de legătură între oameni, pentru a include pe toți membrii societății în sânul ei. Cu toate acestea, observăm cu tristețe că nu totdeauna pot fi acoperite necesitățile existente. Ba mai mult observăm în ultimul timp cum problemele sociale se amplifică și e nevoie de contribuția binevoitoare a fiecăruia, de generozitatea, de deschiderea fiecăruia către semenii de lângă noi".

Lumânările au fost binecuvântate de Excelența sa Aurel Percă, episcop auxiliar și vicar general, și de părintele Ovidiu Sârghie, reprezentantul Fundației "Solidaritate și Speranță". În schimbul lumânărilor, participanții au donat suma de 1.328 lei. Din această sumă, Centrul Diecezan Caritas Iași va sprijini programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu" din Iași, transmițând celor îngrijiți mesajul simbolic al solidarității.

Sperăm ca inițiativa noastră să trezească interesul comunității de la an la an și să devină o tradiție, cu ajutorul persoanelor ce vor să schimbe viața celor aflați în dificultate.

Pentru prima oară, organizațiile Caritas au desfășurat această acțiune simultan în șapte orașe din țară: Iași, Oradea, Timișoara, Satu Mare, Blaj, Cluj, Târgu Mureș.

Relatări din celelalte orașe solidare:

La Târgu Mureș, evenimentul a adunat în jur de 600 de participanți. La lăsarea întunericului cele 700 de lumânări aprinse au format sigla Caritas - crucea din care izvorăsc razele iubirii creștine.

La Timișoara, evenimentul a început cu oficierea sfintei Liturghii, când cele 250 de lumânări așezate în fața bisericii catolice "Notre Damme" erau deja aprinse. La eveniment au participat oficialități, colaboratori ai Federației Caritas Timișoara, beneficiari ai serviciilor sociale, surori din diverse ordine călugărești din dieceză, dar și simpli cetățeni, peste 250 de persoane.

În Satu Mare, participanții și invitații au avut ocazia să-și exprime gândurile legate de solidaritate în cadrul unui lanț de idei. Primul vorbitor a fost doamna Löchli Terezia Tünde, director al Organizației Caritas Satu Mare. Lanțul a fost continuat de Iuliu Ilyes, primarul municipiului Satu Mare, de PS Eugen Schönberger, episcop romano-catolic de Satu Mare, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai ONG-urilor sătmarene și de mai multe persoane particulare. Acțiunea "Un milion de stele" s-a bucurat de succes în rândul sătmărenilor, peste 220 de persoane au venit să aprindă câte o lumânare. Donațiile oferite pentru lumânări, 1.800 lei, vor fi folosiți în cadrul programelor destinate persoanelor vârstnice.

La Blaj, în deschiderea evenimentului, la care au participat circa 400 de blăjeni, PS Vasile Bizău a binecuvântat cele 500 de lumânări care ulterior au fost aprinse de către copiii din cadrul Grădiniței Caritas și școlarii de la Liceul "Sfântul Vasile cel Mare" în curtea clădirii Caritas.

În Cluj, cele 200 de persoane participante au aprins lumânări pe care le-au așezat în zona pietonală din fața catedralei greco-catolice "Schimbarea la Față" de pe Bd. Eroilor. Suma adunată în urma donațiilor este de 500 lei. La manifestare a participat PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, care a binecuvântat cele 250 de lumânări.

În Oradea a fost iluminat Teatrul de Stat, evenimentul fiind organizat de cele doua asociații Caritas din oraș, a Bisericii Romano-Catolice și, respectiv, a Bisericii Greco-Catolice. Cei 400 de participanți au aprins 500 de lumânări pe scările teatrului. La eveniment a participat PS Virgil Bercea.

Evenimentul în cifre:

  • 7 orașe

  • 2.370 participanți

  • 3.000 lumânări aprinse

  • 7.810 lei adunați din colecte.

Gabriela Lucaci
coordonator proiect
Centrul Diecezan Caritas Iași

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 noiembrie: Iași (Caritas): "Un milion de stele" (FOCUS) (15)


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat