Benedict al XVI-lea către participanţii la Congresul Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor

Biserica invită să ne deschidem inima către cei care migrează şi către familiile lor: ei nu sunt o problemă, ci constituie o resursă pentru omenire. Acesta este mesajul transmis la audienţa de luni dimineaţa, 9 noiembrie 2009, de Sfântul Părinte participanţilor la Cel de-al VI-lea Congres Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor, organizat de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor. Redăm discursul lui Benedict al XVI-lea.

Domnilor cardinali,
veneraţi fraţi întru episcopat şi întru Preoţie,
iubiţi fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă primesc la începutul Congresului Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor. Îl salut, în primul rând, pe preşedintele consiliului vostru pontifical, Mons. Antonio Maria Vegliò, şi-i mulţumesc pentru expresiile cordiale cu care a introdus această întâlnire. Salut pe secretar, pe membrii, pe consultanţii şi pe oficialii Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor. Un salut respectuos adresez domnului Renato Schifani, preşedintele Senatului Republicii. Vă salut pe voi toţi prezenţi aici. Spre fiecare se îndreaptă aprecierea mea pentru angajarea şi grija cu care acţionaţi într-un domeniu social aşa de complex şi delicat, oferind sprijin celui care, prin alegere liberă sau prin constrângere, părăseşte propria ţară de origine şi emigrează în alte naţiuni.

Tema întâlnirii - "Un răspuns la fenomenul migrator în era globalizării" - evidenţiază contextul special în care se plasează migraţiile în epoca noastră. De fapt, dacă fenomenul migrator este vechi ca istoria omenirii, el nu a asumat niciodată o importanţă aşa de mare prin consistenţa şi prin complexitatea de probleme ca în ziua de astăzi. De acum, interesează aproape toate ţările din lume şi se inserează în procesul vast al globalizării. Milioane de femei, bărbaţi, copii, tineri şi bătrâni înfruntă dramele emigrării uneori mai mult pentru a supravieţui, decât pentru a căuta condiţii de viaţă îmbunătăţite pentru ei şi pentru rudele lor. De fapt, se lărgeşte tot mai mult diferenţa economică între ţările sărace şi cele industrializate. Criza economică mondială, cu creşterea enormă a şomajului, reduce posibilitatea de angajare şi măreşte numărul celor care nu reuşesc să găsească nici măcar un loc de muncă total precar. Atunci, mulţi se văd constrânşi să părăsească propriile ţinuturi şi comunităţile lor de origine; sunt dispuşi să accepte munci în condiţii deloc potrivite demnităţii umane cu o inserare obositoare în societăţile de primire din cauza diversităţii de limbă, de cultură şi de orânduiri sociale.

Condiţia migranţilor, şi încă şi mai mult cea a refugiaţilor, aminteşte, într-un anumit mod, evenimentul vechiului popor biblic care, fugind din sclavia Egiptului cu visul ţării promise în inimă, a traversat Marea Roşie şi, în loc să ajungă imediat la ţinta dorită, a trebuit să înfrunte asprimea deşertului. Astăzi, mulţi migranţi părăsesc ţara lor pentru a scăpa de condiţii de viaţă inacceptabile din punct de vedere uman, însă fără a găsi în altă parte primirea pe care o sperau. În faţa unor situaţii aşa de complexe, cum să nu ne oprim pentru a reflecta asupra consecinţelor unei societăţi bazate în mod fundamental pe simpla dezvoltare materială? În enciclica Caritas in veritate notam că adevărata dezvoltare este numai cea integrală, adică aceea care interesează pe orice om şi pe omul întreg.

Dezvoltarea autentică îmbracă mereu un caracter solidar. De fapt, într-o societate în curs de globalizare, binele comun şi angajarea pentru el - cum am mai afirmat în Caritas in veritate - nu pot să nu asume dimensiunile întregii familii umane, adică ale comunităţii popoarelor şi naţiunilor (cf. nr. 7). Mai mult, însuşi procesul de globalizare, după cum a subliniat în mod oportun slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, nu poate să constituie o ocazie propice pentru a promova dezvoltarea integrală, ci doar "dacă diferenţele culturale sunt primite ca ocazie de întâlnire şi de dialog şi dacă repartiţia inegală a resurselor mondiale provoacă o nouă conştiinţă a solidarităţii necesare care trebuie să unească familia umană" (Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 1999, în: Insegnamenti XXII, 2, [1999], 988). Rezultă că trebuie date răspunsuri adecvate la marile schimbări sociale aflate în desfăşurare, ştiindu-se clar că nu poate să existe o dezvoltare efectivă dacă nu se favorizează întâlnirea dintre popoare, dialogul dintre culturi şi respectarea diferenţelor legitime.

În această optică, de ce să nu considerăm actualul fenomen mondial migrator ca o condiţie favorabilă pentru înţelegerea dintre popoare şi pentru construirea păcii şi a unei dezvoltări care să intereseze orice naţiune? Tocmai asta am voit să amintesc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului în Anul jubiliar Paulin: migraţiile invită să evidenţieze unitatea familiei umane, valoarea primirii, a ospitalităţii şi a iubirii faţă de aproapele. Însă, acest lucru trebuie tradus în gesturi zilnice de împărtăşire, de coparticipare şi de grijă faţă de alţii, în special faţă de nevoiaşi. Pentru a fi primitori unii faţă de alţii - învaţă sfântul Paul - creştinii ştiu că trebuie să fie disponibili la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, care cheamă la imitarea lui Cristos şi la păstrarea unită?ii cu el. Numai în felul acesta ei devin grijulii faţă de aproapele şi nu cedează niciodată în faţa tentaţiei dispreţuirii şi a refuzării celui care este diferit. Conformaţi lui Cristos, fiecare bărbat şi fiecare femeie sunt văzuţi ca fraţi şi surori, fii ai aceluiaşi Tată. O astfel de comoară de fraternitate îi face "activi în ospitalitate", fiica întâi-născută a lui agape (cf. Insegnamenti IV, 2 [2008], 176-180).

Iubiţi fraţi şi surori, fidelă faţă de învăţătura lui Isus, orice comunitate creştină nu poate să nu nutrească respect şi atenţie faţă de toţi oamenii, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi răscumpăraţi de sângele lui Cristos, încă şi mai mult atunci când se află în dificultăţi. Iată pentru ce Biserica îi invită pe credincioşi să-şi deschidă inima în faţa migranţilor şi a familiilor lor, ştiind că ei nu sunt numai o "problemă", ci constituie o "resursă" care cu înţelepciune trebuie să se valorizeze în mod oportun pentru drumul omenirii şi pentru dezvoltarea sa autentică. Fiecăruia dintre voi îi reînnoiesc mulţumirea mea pentru slujirea pe care o aduceţi Bisericii şi societăţii şi invoc ocrotirea maternă a Mariei asupra tuturor acţiunilor voastre în favoarea migranţilor şi a refugiaţilor. Din partea mea, vă asigur de rugăciune, în timp ce cu plăcere vă binecuvântez pe voi şi pe cei care fac parte din marea familie a migranţilor şi a refugiaţilor.

(După L'Osservatore romano, 9-10 noiembrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.