Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Declarația arhiepiscopului de Westminster și a primatului Comuniunii Anglicane

Constituția apostolică anunțată la 20 octombrie 2009 este un răspuns al papei Benedict al XVI-lea la numeroase cereri adresate Sfântului Scaun, în ultimii ani, de grupuri de anglicani care doresc să intre în comuniune deplină și vizibilă cu Biserica Catolică și doresc să declare că împărtășesc o credință catolică comună și acceptă ministerul petrin, așa cum e voit de Cristos pentru Biserica sa.

Papa Benedict al XVI-lea, în constituția apostolică, a aprobat o structură canonică ce garantează ordinariate personale, care vor permite persoanelor foste anglicane să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, păstrând elemente din patrimoniul spiritual anglican deosebit.

Anunțarea acestei constituții apostolice pune capăt unei perioade de nesiguranță pentru aceste grupuri care au nutrit speranțe de noi modalități pentru a obține unitatea cu Biserica Catolică. Va reveni acum celui care a prezentat cereri la Sfântul Scaun să răspundă constituției apostolice.

Constituția apostolică este o ulterioară recunoaștere a coincidenței substanțiale în credința, în învățătura și în spiritualitatea Bisericii Catolice și a tradiției anglicane. Fără dialogurile din ultimii patruzeci de ani, această recunoaștere nu ar fi fost posibilă și nici nu s-ar fi nutrit speranțe de unitate deplină și vizibilă. În acest sens, această constituție apostolică este o consecință a dialogului ecumenic dintre Biserica Catolică și Comuniunea Anglicană.

Dialogul oficial aflat în desfășurare între Biserica Catolică și Comuniunea Anglicană oferă baza pentru o cooperare permanentă. Acordurile dintre Comisia Internațională Anglicano-Catolică (ARCIC) și Comisia Internațională Anglicano-Catolică pentru Unitate și Misiune (IARCCUM) fac liber drumul pe care-l vom parcurge împreună.

Cu harul lui Dumnezeu și rugăciune suntem determinați să facem în așa fel încât continua noastră angajare reciprocă și consultările noastre despre aceste materii și despre altele să continue să fie întărite. La nivel local, în spiritul din IARCCUM, dorim să ne bazăm pe modelul de întâlniri comune între Conferința Episcopilor Catolici din Anglia și Țara Galilor și House of Bishops din Church of England, concentrându-ne asupra misiunii noastre comune. Zile comune de reflecție și de rugăciune au început la Leeds în anul 2006, au continuat la Lambeth în anul 2008 și întâlniri ulterioare sunt în fază de pregătire. Această strânsă cooperare va continua treptat ce vom crește împreună în unitate și în misiune, în mărturisirea evangheliei în țara noastră și în Biserică în general.

Londra, 20 octombrie 2009

Vincent Gerard Nichols

Dr. Rowan Williams

* * *

Arhiepiscop anglican: rugăciunile noastre au fost ascultate

Rugăciunile anglicanilor care doresc să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică au fost mai mult decât ascultate marți, 20 octombrie 2009, a afirmat primatul Comuniunii Anglicane Tradiționale.

Arhiepiscopul John Hepworth a afirmat aceste cuvinte într-o declarație ca răspuns la anunțarea din partea Vaticanului că Benedict al XVI-lea va permite anglicanilor să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică menținând elemente din tradiția spirituală și liturgică anglicană.

Această politică va fi explicată într-o apropiată constituție apostolică și răspunde la cererile anglicanilor care au exprimat dorința de a deveni catolici, mai ales dat fiind faptul că Comuniunea Anglicană continuă să facă pași spre acceptarea la preoție și la episcopat a femeilor și homosexualilor, în afară de faptul că binecuvântează unirile dintre persoane de același sex.

Între 20 și 30 de episcopi anglicani au exprimat această cerere.

Constituția a fost anunțată în timpul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 20 octombrie, în Vatican, convocată de cardinalul William Levada, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței.

Hepworth a recunoscut că Comuniunea Anglicană Tradițională este "profund emoționată de generozitatea Sfântului Părinte, papa Benedict al XVI-lea".

Unitatea

"În constituția apostolică el oferă mijloacele pentru a permite «credincioșilor foști anglicani să intre în comuniunea deplină cu Biserica Catolică»", a explicat arhiepiscopul.

"El speră că «clericii și credincioșii anglicani care doresc unirea cu Biserica Catolică vor găsi în această structură canonică oportunitatea de a păstra acele tradiții anglicane care sunt prețioase pentru ei și conforme cu credința catolică»".

"Apoi afirmă: «de aceea suntem fericiți că acești bărbați și femei oferă contribuțiile lor particulare la viața noastră comună de credință»".

"În primul rând pot spune că acesta este un act de mare bunătate din partea Sfântului Părinte", a continuat Hepworth. "El a dedicat pontificatul său cauzei unității".

"Depășește visele pe care îndrăzneam să le includem în cererea noastră din urmă cu doi ani", a adăugat el. "Depășește rugăciunile noastre".

"În acești doi ani, am devenit foarte conștienți de rugăciunile prietenilor noștri din Biserica Catolică. Poate că rugăciunile lor au îndrăznit să ceară și mai mult decât rugăciunile noastre".

Arhiepiscopul a afirmat că va duce oferta Sfântului Scaun la fiecare din sinoadele naționale ale Comuniunii Anglicane Tradiționale.

"Sfântul Scaun ne provoacă să căutăm în structurile specifice disponibile acum unitatea deplină și vizibilă, mai ales împărtășania euharistică, pentru care ne-am rugat îndelung și am visat îndelung. Procesul va începe imediat", a declarat el.

Subliniind că oficiul anglican al rugăciunii de dimineață includea Imnul de mulțumire, Te Deum, Hepworth a explicat că "imnul este astăzi pe buzele noastre cu recunoștință mare față de Dumnezeu Atotputernicul, Domnul și izvorul oricărei păci și unități".

"Este un moment de har, poate chiar un moment istoric, nu pentru că trecutul este eliminat, ci pentru că este transformat".

(După Zenit, 21 octombrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat