Reflecţia despre preoţie a secretarului Congregaţiei pentru Cler

"Vreţi să fiţi tot mai strâns uniţi cu Cristos, mare preot, care ca victimă curată s-a oferit Tatălui, consacrându-vă şi voi înşivă lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor?"

(Pontificale romanum. De ordinatione episcopi, presbyterorum et diaconorum, editio typica altera (Typis polyglottis vaticanis, 1990)

Din Vatican, 15 octombrie 2009

Preaiubiţi confraţi întru preoţie,

Singura motivaţie a vieţii noastre şi a slujirii noastre este Isus din Nazaret, Domn şi Cristos! Existenţa preoţilor are în el, şi numai în el, propria origine, propriul scop şi, în timp, întreaga desfăşurare proprie. Raportul intim şi personal cu Isus Înviat, viu şi prezent, este realmente singura experienţă care poate să facă un om să se dăruiască total pe sine însuşi lui Dumnezeu, pentru fraţi.

Noi ştim bine, preaiubiţilor, cum ne-a sedus Domnul, cum fascinaţia lui a fost pentru fiecare dintre noi irezistibilă, aşa cum afirmă profetul: "M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. Ai fost mai tare ca mine şi m-ai biruit" (Ier 20,7). Această fascinaţie, ca orice alt lucru cu adevărat preţios, are nevoie încontinuu să fie apărată, păzită, ocrotită şi alimentată, pentru ca să nu se piardă sau, poate mai rău, să nu devină o amintire decolorată, insuficientă să reziste izbiturii, adesea agresive, a realităţii lumii! Intimitatea divină, origine a oricărui apostolat, este secretul pentru a păzi permanent fascinaţia lui Cristos!

Suntem preoţi, înainte de orice motivaţie, chiar bună, pentru a fi "strâns uniţi cu Cristos, marele preot", uniţi cu acela care este singura noastră mântuire, iubitul inimii noastre, stânca pe care construim fiecare clipă a slujirii noastre, cel care este mai intim decât noi înşine şi pe care îl dorim mai mult decât orice. Cristos, marele preot, ne "atrage" înlăuntrul său. Această unire cu el, care este sacramentul preoţiei, comportă participarea la oferirea sa: "Unirea cu Cristos presupune renunţarea. Implică faptul că nu vrem să impunem drumul nostru şi voinţa noastră, că nu dorim să devenim asta sau altceva, ci ne abandonăm lui, pretutindeni şi în orice mod vrea el să se folosească de noi" (Benedict al XVI-lea, Omilie, sfânta Liturghie a crismei, 9 aprilie 2009). Expresia "a fi uniţi" ne aminteşte că toate acestea nu sunt lucrarea noastră, rod al unui efort voluntar al nostru, ci lucrarea a harului în noi: Duhul ne configurează în mod ontologic lui Cristos-preotul şi ne dă forţa de a persevera, până la sfârşit, în această participare la viaţă şi, implicit, la lucrarea divină. Apoi, "victima curată" care este Cristos Domnul, aminteşte fiecăruia valoarea de neînlocuit a celibatului, care implică perfecta continenţă pentru Împărăţia cerurilor şi acea curăţie care face "plăcută lui Dumnezeu" oferta noastră în favoarea oamenilor.

Intimitatea cu Isus Cristos şi ocrotirea sfintei Fecioare Maria, cea "toată frumoasă" şi "toată curată", să ne susţină în drumul zilnic de participare la acea lucrarea a unui altul, în care constă slujirea preoţească, ştiind că, această participare este aducătoare de mântuire înainte de toate pentru noi care o trăim: Cristos este, în acest sens, viaţa noastră!

Mauro Piacenza,
arhiepiscop titular de Vittoriana,
secretar al Congregaţiei pentru Cler

Traducere de pr. Mihai Patraşcu

lecturi: 17.