Despre viaţă, familie şi educaţie, semne urâte din partea Europei

de Giorgio Salina, preşedinte al Asociaţiei pentru Fundaţia Europa

Examinând o recentă lege din Lituania, care prevede între altele lipsa propagandei homosexuale din locurile frecventate în mod obişnuit de minori, Parlamentul European a considerat, în largă majoritate, această normă o reprobabilă "discriminare pe baza orientării sexuale", cerând Lituaniei s-o amendeze. Orice comentariu, chiar şi de simplu bun simţ, este superfluu.

Reprezentanţii lui "World Youth Alliance" (Alianţa Mondială a Tineretului) au dat un comunicat despre rezoluţia în speţă în care spun printre altele: "Tinerii europeni, în special irlandezii, sunt convinşi că Rezoluţia votată la 17 septembrie de PE împotriva unei legi lituaniene referitoare la probleme de familie, compromite principiile de subsidiaritate, tutelată deja de legislaţia europeană şi, îndeosebi, în noul protocol al Tratatului de la Lisabona. Asupra acestei rezoluţii trebuie să rămână deschisă dezbaterea, dat fiind faptul că irlandezii vor vota din nou Tratatul de la Lisabona la 2 octombrie". Trebuie notat, aşa cum susţin episcopii irlandezi într-o notă recentă, că "situaţia s-a schimbat de la referendumul din iunie 2008 cu adăugirea de garanţii juridice pentru a răspunde la preocupările exprimate în acel moment".

Pentru ce este un mare semn urât? Deoarece confirmă că şi noul Parlament European are şi va avea o derivă relativistă, care va încerca să impună în mod uniform în toate cele 27 de ţări. Desigur în Italia, dacă nu greşesc şi nu cred că greşesc, despre acest lucru nu a fost dată nici o informaţie.

Este un mare semn urât pentru că încă o dată nu va fi posibil nici un acord pentru a promova, în interesul tuturor, viaţa, familia, educaţia, ca în legislaturile precedente. Ne vom afla în faţa unei orientări prevalente ostile omului şi a unei birocraţii arogante şi invadatoare. În circa trei luni va fi rândul preşedinţiei spaniole!

Cele patru ţări care încă mai sunt "recalcitrante" să ratifice Tratatul de la Lisabona sunt Irlanda, Polonia, Republica Cehă şi, în măsură mai mică, Germania. Cel puţin trei dintre acestea (Irlanda, Polonia, Republica Cehă, în afară de Marea Britanie) au negociat şi au obţinut derogări mai ales în ceea ce priveşte Carta europeană a drepturilor fundamentale şi jurisprudenţa respectivă.

Carta este un document ambiguu, care, mai ales pentru apărarea vieţii, a familiei şi a libertăţii de educaţie, prevede totul şi contrariul a totul. Tristul cunoscut articol 9 tratează despre dreptul de a constitui o familie şi, separat, despre dreptul de a se căsători (perechi de fapt, perechi homosexuale etc. - totul este tratat).

Oricum aparent n-ar trebui să fie nici o problemă, dat fiind faptul că tratatele recunosc competenţa fiecărui stat în privinţa dreptului familiei; totul e adevărat, însă Tratatul de la Lisabona receptează în cadrul său Carta făcând-o obligatorie, precum şi jurisprudenţa respectivă a Curţii de justiţie.

Ambiguitatea Cartei şi orientarea majorităţii zădărnicesc, de fapt, competenţele statelor şi ale Uniunii, prevăzute de tratate. Obligativitatea Cartei prevede ca ţările membre să-i respecte conţinuturile, conform interpretării obişnuite în acel moment şi conform interpretării juridice a Curţii de justiţie. Italia, ratificând Tratatul de la Lisabona, fără nici o excepţie, s-a angajat la asta.

Care este consecinţa practică: putem să încetăm să ne mai legăm de perechile, de fapt, de unirile persoanelor de acelaşi sex, de respectarea obiecţiei de conştiinţă; ne-am angajat solemn să-i lăsăm pe alţii să decidă pentru noi şi să le respectăm deciziile.

Independent de orientările politice, când recent Guvernul a luat poziţie împotriva aroganţei birocraţiei europene, organele noastre de informare şi forţele politice, ştiind ce se află în joc, cum au sprijinit iniţiativa? Au instrumentalizat-o şi au aservit-o polemicilor domestice adesea banale şi de "joasă speţă", aşa cum nu se întâmplă în nici o altă ţară. Asta, într-o atmosferă căptuşită cu europeism retoric, va trebui să ni se întâmple, probabil cu acordul de parte al opiniei noastre publice şi al forţelor politice. Europa ne vrea, Europa o vrem, însă Europa popoarelor, care respectă diversităţile culturale şi cu o birocraţie care să se întoarcă în cadrul propriilor îndatoriri instituţionale.

(După Zenit, 2 octombrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.