Discursul lui Benedict al XVI-lea la întâlnirea ecumenică de la Praga

Domnilor cardinali,
Excelenţe,
Fraţi şi surori în Cristos,

Îi mulţumesc Domnului atotputernic pentru oportunitatea care-mi este dată de a vă întâlni pe voi, care sunteţi reprezentanţii diferitelor comunităţi creştine din această ţară. Îi mulţumesc domnului dr. Černý, preşedinte al Consiliului Ecumenic al Bisericilor în Republica Cehă, pentru distinsele cuvinte de bun-venit pe care mi le-a adresat în numele dumneavoastră.

Dragi prieteni, Europa continuă să fie supusă la multe schimbări. Este greu de crezut că au trecut numai două decenii de când prăbuşirea regimurilor precedente a dat curs unei tranziţii dificile, dar productive spre structuri politice mai participative. În această perioadă, creştinii s-au unit împreună cu alţi oameni de bunăvoinţă în a ajuta la reconstruirea unei ordini politice juste şi continuă astăzi să se angajeze în dialog pentru a deschide noi căi spre înţelegerea reciprocă, spre colaborarea în vederea păcii şi spre progresul binelui comun.

Cu toate acestea, apar sub noi forme tentative menite să marginalizeze influenţa creştinismului în viaţa publică, uneori sub pretextul că învăţăturile sale sunt dăunătoare bunăstării societăţii. Acest fenomen ne cere să ne oprim ca să reflectăm. Aşa cum am sugerat în enciclica mea despre speranţa creştină, separarea artificială a Evangheliei de viaţa intelectuală şi publică ar trebui să ne conducă la angajarea într-o reciprocă "autocritică a perioadei moderne" şi "autocritică a creştinismului modern", îndeosebi cu privire la speranţa pe care ele pot s-o ofere umanităţii (cf. Spe salvi, 22). Putem să ne întrebăm: ce are de spus Evanghelia astăzi Republicii Cehe şi, mai în general, întregii Europe, într-o perioadă marcată de proliferarea diferitelor viziuni despre lume?

Creştinismul are mult de oferit pe planul practic şi moral, deoarece Evanghelia nu încetează niciodată să inspire bărbaţi şi femei să-i slujească pe fraţii şi surorile lor. Puţini ar putea contesta acest lucru. Totuşi, cei care-şi îndreaptă privirea lor spre Isus din Nazaret cu ochi de credinţă ştiu că Dumnezeu oferă o realitate mai profundă şi cu atât mai mult inseparabilă de "economia" carităţii care acţionează în această lume (cf. Caritas in veritate, 2): El oferă mântuirea.

Termenul mântuire este bogat în semnificaţii, totuşi exprimă ceva fundamental şi universal din dorinţa umană după fericire şi plinătate. El face aluzie la dorinţa arzătoare de reconciliere şi de comuniune care izvorăşte spontan în profunzimile spiritului uman. Este adevărul central al Evangheliei şi obiectivul spre care este îndreptat orice efort de evanghelizare şi de îngrijire pastorală. Şi este criteriul asupra căruia creştinii se focalizează mereu din nou, în angajarea lor pentru a vindeca rănile dezbinărilor din trecut. În acest scop - aşa cum a afirmat dr. Černý - Sfântul Scaun a organizat o Întâlnire internaţională în anul 1999 despre Jan Hus pentru a facilita analizarea istoriei religioase complexe şi zbuciumate din această naţiune şi mai în general din Europa (cf. Ioan Paul al II-lea, Discurs la Întâlnirea internaţională despre Jan Hus, 1999). Mă rog pentru ca aceste iniţiative ecumenice să aduc rod nu numai pentru a continua drumul unităţii creştinilor, ci şi pentru binele întregii societăţi europene.

Dobândim încredere ştiind că proclamarea mântuirii în Isus Cristos din partea Bisericii este mereu veche şi mereu nouă, îmbibată de înţelepciunea trecutului şi plină de speranţă pentru viitor. Atunci când Europa ascultă istoria creştinismului, ascultă însăşi istoria ei. Noţiunile sale de dreptate, libertate şi responsabilitate socială, împreună cu instituţiile culturale şi juridice stabilite pentru a apăra aceste idei şi a le transmite generaţiilor viitoare, sunt plăsmuite de moştenirea sa creştină. Într-adevăr, memoria trecutului însufleţeşte aspiraţiile sale pentru viitor.

Asta explică pentru ce, de fapt, creştinii iau din exemplul de figuri ca sfântul Adalbert şi sfânta Agneza din Boemia. Angajarea lor pentru răspândirea Evangheliei a fost motivată de convingerea că creştinii nu trebuie să se concentreze asupra lor, temători de lume, ci mai degrabă să împărtăşească cu încredere comoara de adevăr încredinţată lor. În acelaşi mod creştinii de astăzi, deschizându-se la situaţia actuală şi recunoscând tot ceea ce este bun în societate, trebuie să aibă curajul de a-i invita pe bărbaţi şi pe femei la convertirea radicală care derivă din întâlnirea cu Cristos şi introduce într-o nouă viaţă de har.

Din acest punct de vedere noi înţelegem mai clar pentru ce creştinii sunt obligaţi să se unească cu alţii în a-i aminti Europei rădăcinile sale. Nu pentru că aceste rădăcini ar fi de mult timp ofilite. Dimpotrivă! Este datorită faptului că ele continuă - în manieră uşoară dar în acelaşi timp rodnică - să acorde Continentului sprijinul spiritual şi moral care permite stabilirea unui dialog semnificativ cu persoane de alte culturi şi religii. Tocmai pentru că Evanghelia nu este o ideologie, nu pretinde să blocheze în scheme rigide realităţile socio-politice care evoluează. Mai degrabă, ea transcende vicisitudinile din această lume şi aruncă o lumină nouă asupra demnităţii persoanei umane în orice epocă. Dragi prieteni, să-i cerem lui Dumnezeu să reverse în noi un spirit de curaj pentru a împărtăşi adevărurile mântuitoare veşnice care au permis, şi vor continua să permită, progresul social şi cultural al acestui Continent.

Mântuirea realizată de Isus prin pătimirea, moartea, învierea şi înălţarea sa la cer nu numai că ne transformă pe noi cei care credem în el, ci ne stimulează să împărtăşim această veste bună altora. Capacitatea noastră de a lua din adevărul învăţat de Isus Cristos, luminată de darurile Duhului cunoaşterii, înţelepciunii şi înţelegerii (cf. Is 11,1-2; Ex 35,31) să ne stimuleze să lucrăm cu sârguinţă în favoarea unităţii pe care el o doreşte pentru toţi fiii săi renăscuţi în Botez, ba chiar pentru întregul neam omenesc.

Cu aceste sentimente şi cu iubire fraternă faţă de voi şi faţă de membrii comunităţilor voastre, exprim profunda mea mulţumire vouă tuturor şi vă încredinţez lui Dumnezeu atotputernicul care este tăria noastră, adăpostul nostru şi eliberarea noastră (cf. Ps 144,2). Amin!

[© Copyright 2009 - Libreria Editrice Vaticana]

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.