Călătoria apostolică a lui Benedict al XVI-lea în Republica Cehă

Rădăcinile creştine robuste ale unei ţări care se consideră agnostică

De Diego Causero

Nunţiu apostolic în Republica Cehă

Benedict al XVI-lea a mers în vizită în Republica Cehă. A răspuns favorabil la invitaţia cardinalului Miloslav Vlk şi a preşedintelui Republicii Václav Klaus.

Se ştie că Republica Cehă este una din ţările cu nivelul de agnosticism cel mai ridicat din Europa. Cotidianul "Mala Fronta Dnes", în numărul din 23 septembrie 2009, cu un titlu mare pe prima pagină, ura bun-venit papei în "ţinutul ateilor". Opinia publică tinde să considere indiferenţa religioasă ca un titlu de laudă şi de modernitate.

Deci, pentru ce vine Benedict al XVI-lea la Praga? Este atras, desigur, de fascinaţia oraşului şi de cultura cehă, unde credinţa creştină a creat oaze minunate de frumuseţe: probabil barocul popular cel mai frumos din Europa. Totuşi, în mod fundamental el călătoreşte ca misionar al lui Cristos Isus pentru a întâlni o Biserică mică, dar fidelă; rănită, dar în creştere, care are nevoie să fie confirmată cu înţelepciune şi paternitate. Peisajul din Republica Cehă are trăsături deosebit de creştine - biserici, cupole, clopotniţe, capele - şi papa vine pentru a-i trezi şi sufletul.

Biserica are amintire de suferinţe recente, crude şi programate; unele dintre problemele deschise de regimul comunist nu au fost niciodată tratate şi rezolvate de autorităţile politice. Totuşi, va trebui să pună surdină oricărui ton revendicator, pentru a prezenta, cu răbdare şi umilinţă, chipul său în acţiunea evanghelizatoare, în viaţa clerului şi a călugărilor, în doctrina sa socială, în activitatea caritativă, în educaţie.

Obiectivul este de a defocaliza prejudecăţile şi a favoriza formarea unei perceperi mai bune a Bisericii în opinia publică. Această lucrare este deja în desfăşurare; e vorba de a o coordona şi a o lărgi. Trebuie îndreptat asupra trecutului, şi asupra prezentului, un ochi fratern, milostiv şi solidar. Biserica şi ţara - din care Biserica face parte - vor înainta împreună, sau împreună vor pieri.

Secularizarea înrădăcinată şi arogantă a unei bune părţi din societatea cehă este de demult; nu este numai consecinţă a perioadei dictaturii comuniste. A fost hrănită, începând de la începutul secolului al XIX-lea, de influenţe iluministe şi anticlericale în cultură, şi naţionaliste în politică. Timp de două secole cultura s-a năpustit cu prejudecăţi împotriva Bisericii. Viziunea obişnuită a culturii şi a educaţiei populare este că Republica Cehă s-a născut luptând cu trudă împotriva jugului şi supunerii impuse de Imperiul habsburgic şi de Biserica Catolică romană; imperiul şi papalitatea sunt, în opinia populară, două manifestări ale unei singure asupriri. Regimul comunist a acţionat pe aceeaşi linie, accentuând ostilitatea faţă de orice manifestare religioasă, deşi a asuprit în mod deosebit Biserica Catolică.

Naţionalismul a folosit aroganţa raţiunii, intimidarea intelectuală şi ironia; comunismul a folosit omniprezenţa puterii şi persecuţia fizică.

Societatea este secularizată, dar sensibilă la solicitări. Papa vine pentru a sparge această carapace de indiferentism şi ostilitate; pentru a reda curaj, speranţă şi zâmbet Bisericii un pic înfricoşate; pentru a cultiva fidelitatea şi germenii de vivacitate spirituală care se manifestă graţie mişcărilor şi micilor grupuri.

Benedict al XVI-lea vine, în numele Domnului, pentru a spune acestei Biserici, fidele şi rănite, că Evanghelia are energia pentru a trezi şi a confirma credinţa noastră; pentru a transforma viaţa noastră personală şi socială. Cristos nu-i ia nimic omului, ci-l îmbogăţeşte şi dă plinătate vieţii sale. Lipsa lui Dumnezeu este şi lipsă de umanitate. Ţara are nevoie de lideri pasionaţi şi de martori. Preoţii trăiesc în singurătate, izolaţi şi combătuţi de acea parte a societăţii care se consideră cultă şi instruită.

Primul obiectiv al papei este însufleţirea episcopilor, preoţilor şi călugărilor, pentru ca să vorbească cu cunoaştere, cu bucurie şi cu pasiunea interioară a lui Cristos şi cu mândrie despre Biserica lor. Purtăm comori în vase de lut; să le oferim cu iubire solidară. Bucuria de a fi creştini: acest lucru ne dă inteligenţă şi înţelepciune în orice situaţie umană. Cristos nu ia, ci dă.

Există preoţi tineri şi angajaţi, grupuri de tineret active şi creative, a căror caracteristică este finalitatea evanghelică şi apostolică, există creştini angajaţi care aşteaptă să fie lansaţi în grămadă şi doresc o conducere ferventă din partea episcopilor, preoţilor şi călugărilor. Merită încredere şi însufleţire, precum şi o direcţiune spirituală exigentă.

Există numeroase mişcări: nu au numere mari, dar sunt vii, au spirit apostolic şi sunt orientate după o disciplină religioasă făcută din Cuvântul lui Dumnezeu, Euharistie, sacramentul Pocăinţei, reculegeri şi viaţă comunitară. Voi aminti mişcarea Focolarilor, Chemin neuf, neocatecumenalii, Comunione e liberazione, Emmanuel, Comunitatea Sfântului Egidiu, Reînnoirea în Duhul Sfânt, Rugăciunile mamelor, Legio Mariae, Schönstadt, Lumină şi viaţă, dar sunt şi multe altele.

Este demonstraţia că această ţară agnostică are oricum rădăcini creştine robuste. Două sărbători naţionale sunt dedicate sfinţilor fondatori ai credinţei: Ciril şi Metodiu, la 15 iulie, şi Venceslau, la 28 septembrie. Acesta din urmă este şi fondatorul conştiinţei naţionale cehe. Pruncului din Praga şi lor le este încredinţată vizita pastorală a lui Benedict al XVI-lea.

(După L'Osservatore Romano, 26 septembrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.