Iaşi (ITRC): Cursuri de formare pentru preoţi (seria a III-a). Impresii

S-a încheiat cea de-a treia serie a cursurilor de formare pentru preoţi, desfăşurate, în perioada 11-25 septembrie 2009, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. La finalul întâlnirii au fost culese câteva gânduri. Tuturor li s-a pus întrebarea: "Ce v-a impresionat mai mult în aceste zile?". Câţiva au răspuns:

• Minunată a fost atmosfera acestor zile. Ne-am adunat persoane diferite, dar animate de un singur gând comun: binele poporului lui Dumnezeu. Facem parte din familia preoţilor lui Cristos. Într-un cadru liniştit, plin de amintiri (seminarul), s-a reuşit crearea acestei atmosfere de comuniune şi fraternitate în toate momentele acestor zile: rugăciune, conferinţe, sfânta Liturghie, discuţii, masă... Împreună am găsit rezolvarea unor probleme apărute în pastoraţie, dar şi noi idei de a face mai bine cunoscut cuvântul lui Dumnezeu. Mulţumesc pentru aceste zile de creştere şi de har. (Pr. Gabriel Trişcă)
   

• După atmosfera de comuniune trăită împreună cu ceilalţi confraţi întru sfânta Preoţie, gândul cel mai frumos care mi-a rămas întipărit în minte este următorul: "Predicaţi, predicaţi, predicaţi... şi dacă e nevoie folosiţi-vă şi de cuvinte!" Lumea de astăzi nu mai vrea predicatori, ci mărturisitori. Şi, dacă îi ascultă pe cei care predică, îi ascultă tocmai pentru că sunt mărturisitori. (Pr. Ştefan Bortă)
   

• Am retrăit prima mea zi în drumul preoţiei. Chemarea, formarea şi trăirea preoţiei mele. E frumoasă misiunea pe care am primit-o şi pe care am acceptat-o cu inima deschisă. Ce bine te simţi între preoţii tineri! Sunt joviali, plini de viaţă, nu sunt plictisiţi şi iubesc ceea ce fac. (Pr. Francisc Matieş)
   

• Ei bine, s-a simţit o armonie în cuvânt a relatorilor cu diverse ornamente a exemplelor trăite în viaţa de preot. Preotul este crucea vie a lui Cristos, altarul de jertfă; trăind cu toată viaţa (fiinţa) sa darul preoţiei. Preotul are nevoie de rugăciune (personală, comunitară) şi, prin rugăciune, alături de sfânta Maria, să se sfinţească şi să sfinţească şi pe alţii. (Pr. Iulian Claudiu Petrea)
   

• Participând la aceste cursuri de formare permanentă pentru preoţi, am reţinut imaginea preotului care se străduieşte să se identifice cât mai mult cu Cristos, adică se fie un răstignit viu, al cărui mandat este acela al slujirii. În calitate de vestitor al cuvântului, de ministru al sacramentelor şi de conducător spiritual al credincioşilor, cred că fiecărui preot i se potriveşte străduinţa de a-l "reprezenta" pe Isus Cristos în faţa lumii de astăzi. (Pr. Emanuel Imbrea)
   

• 1) Omul nu se poate ierta singur, pentru că iertarea este darul lui Dumnezeu. 2) Identitatea preotului (creştinului) se întăreşte şi se conturează respectând tradiţia moştenită de la cei care au fost. 3) La o înmormântare cortegiul condus de doi preoţi se îndrepta spre cimitir. Pe drumul spre cimitir unul dintre preoţi a observat un moş care nu cânta. "Moşule, cântă!", răsună poruncitor glasul preotului. Moşul tace. "Moşule, cântă!", spune preotul mai apăsat. Moşul se apucă de cântat şi după cinci minute preotul îşi dă seama că acesta era total afon. După zece minute preotul nu mai rezistă şi-i spune colegului: "Frate greu l-am pornit, dar acum cine îl mai opreşte?!". (Pr. Ciprian Tiba)
   

• Preotul are o misiune sacră: aceea de a celebra iubirea inimii lui Isus. Fie ca aceste zile sfinte să lumineze conştiinţa mea şi a celorlalţi preoţi participanţi pentru a fi cu adevărat mesageri ai cuvântului divin, celebranţi sinceri ai sacramentelor şi păstori iubitori ai credincioşilor care-l caută cu adevărat pe Cristos în persoana preotului. (Pr. Marius Dumea)
   

• Am terminat seminarul în anul 1996. Cu diferite ocazii am mai trecut pe la Seminar. În aceste zile am avut ocazia să ne amintim de anii petrecuţi aici, dar şi de perioada care a trecut de când ne aflăm în via Domnului ca lucrători. Zilele petrecute aici ne vor ajuta în misiunea pe care o avem de îndeplinit în continuare. (Pr. Augustin Benchea)
   

• Pentru mine a fost un moment în care m-am întrebat cât de corectă este direcţia în care mă îndrept, o revizuire a vieţii mele, a faptelor şi a modului de gândire. (Pr. Marian Dascălu)
   

• Am înţeles în aceste zile că noi, preoţii, rămânem o forţă şi o energie de care are nevoie Biserica şi de aceea e nevoie să fim uniţi şi să ne iubim unii pe alţii. Dacă urmăm această cale, vom rămâne credibili în mesajul pe care îl propunem. (Pr. Marian Benchea)
   

• Unul dintre colegii mei, pe care nu-l mai văzusem de multă vreme, prin ceea ce mi-a povestit din activitatea sa în Republica Moldova, mi-a trezit un sentiment de admiraţie deosebită. (Pr. Bogdan Catană)
   

• În aceste zile ne-am reamintit că nu suntem singuri, că problemele şi bucuriile cu care ne întâlnim în pastoraţie se întâlnesc şi ceilalţi preoţi. Şi am mai descoperit că împreună putem face mai mult decât ne-am strădui să facem singuri, pentru că preoţii formează o familie. (Pr. Adrian Blăjuţă)
   

• Trebuie să cred mai profund în "misterul" sfintei preoţii, că trebuie să-i permit mai mult, mai concret lui Isus să fie prin mine preot, slujitor. Să-mi amintesc mereu de aceste lucruri privind la Maria, alături de ea, prin mijlocirea ei. Redescopăr, reînnoiesc aceste zile adevărata spiritualitate mariană care este "disponibilitate, slujire, mijlocire". (Pr. Iulian Butnaru)
   

• Să fiu preot indiferent de situaţii, probleme, descurajări etc. Să slujesc, să iubesc, să mă jertfesc. (Pr. Marcelin Chelaru)
   

• Aceste zile au fost o reîmprospătare a comuniunii între, noi preoţii. Am primit noi motivaţii şi încurajare pentru activitatea mea pastorală şi socială. Doresc să lucrez mai mult pentru a regăsi în munca mea zilnică de preot constatarea şi îndemnul papei Paul al VI-lea: "Lumea de azi îi ascultă pe martori decât pe învăţători. Sau îi ascultă pe învăţători în măsura în care sunt martori". Sunt convins că o bună comuniune între noi, preoţii, aduce un rod mai bogat şi în comunităţile unde slujim. (Pr. Egidiu Condac)
   

• Imaginea preotului se poate realiza concret doar în umbra crucii, atât în aspect subiectiv cât şi obiectiv. Aspectul subiectiv este reprezentat de calităţile şi lupta preotului de a fi asemenea lui Cristos în mijlocul credincioşilor, iar aspectul obiectiv este prezenţa concretă a preotului Cristos în preotul particular din comunitatea parohială. Tensiunea şi viaţa preotului în suferinţa lui Cristos se descoperă pe sine şi îl descoperă pe Cristos altora. (Pr. Daniel Budău)
   

• Nu putem să-l iubim pe Dumnezeu decât împreună. Preoţia este un dar primit şi oferit cu iubire. Cu cât vom sluji mai mult, vom demonstra prin cuvânt şi faptă că Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru. (Pr. Gabriel Enăşcuţ)
   

• Fiind preot al Bisericii Catolice (deci nu doar al Diecezei de Iaşi), m-am bucurat mult că aceste zile au dat ocazia de a ne lărgi orizonturile, de a "regla" pulsul nostru pastoral şi, de ce nu, de a încerca să mărim inima noastră de preot chemat să iubească propria turmă cu iubire "mai mare" după principiul slujirii lansat de Cristos. Îi mulţumim Domnului pentru "simţul eclezial" şi pentru noul suflu prezbiteral indus de Duhul Sfânt. (Pr. Eduard Patraşcu)
   

• Plecând de la ceea ce învaţă sfântul Ioan Maria Vianney despre Preoţie, ca fiind "iubirea inimii preasfinte a lui Isus", pot spune că în aceste zile trăite împreună cu confraţii preoţi, am redescoperit că iubirea lui Isus este mereu alături de mine în momentele de bucurie, dar mai ales în momentele de suferinţă. Mulţumesc din inimă pentru tot! (Pr. Lucian Adam)
   

• Formăm împreună, mai tineri sau mai bătrâni, cu mai multe sau mai puţine calităţi şi defecte, o singură familie preoţească, ce împarte aceleaşi bucurii, griji, probleme şi tristeţi. (Pr. Ioan Balan)
   

• Descoperirea raţiunii de "fraternitate sacerdotală" şi accentul ce s-a pus pe această sintagmă m-a făcut să cred că într-adevăr darul preoţiei trebuie trăit într-o astfel de mentalitate. (Pr. Dumitru Patraş, OFMConv.)
   

• Dorinţa noastră, a preoţilor tineri, de a fi mai uniţi între noi, pentru a ne ajuta reciproc în diferite ocazii şi totodată conştientizarea faptului că viitorul lumii, pastoraţia credincioşilor va fi din ce în ce mai grea. (Pr. Adrian Bulai)
   

• Preotul, fiind un "alter Christus", trăieşte în acest timp al secolului al XXI-lea ca unul care slujeşte, având ca hrană zilnică Euharistia şi rugăciunea. Privind la sfânta Fecioară Maria, mama preotului, învăţăm această slujire şi totală disponibilitate la planul lui Dumnezeu. (Pr. Daniel Anton Lucaci)
   

• Pe mine m-a impresionat mai ales o imagine a preotului ce s-a pus în discuţie în aceste zile, aceea a preotului ca trimis şi vestitor al cuvântului. Preotul este un păstor bun în măsura în care îl transmite şi îl comunică pe Dumnezeu oamenilor, în măsura în care evanghelizează prin cuvânt şi faptă. Trebuie să fie omul dialogului şi al comuniunii. Are o misiune mare şi nobilă, iar primul anunţ pe care îl are de proclamat este acesta: "Omul este iubit de Dumnezeu!". (Pr. Emil Robu)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21-25 septembrie: Iaşi (ITRC): A treia serie de cursuri de formare a preoţilor

lecturi: 16.