Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Conferință de presă a Asociației Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"

Vineri, 4 septembrie, Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" a organizat o conferință de presă pentru a-și exprima solidaritatea cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București în problema salvării catedralei "Sf. Iosif". Invitații la conferință au fost dl. Cornel Bărbuț (președinte, Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"), pr. Ieronim Iacob (purtător de cuvânt, Arhiepiscopia Romano Catolică de București) și dl. Nicușor Dan (președinte, Asociația "Salvați Bucureștiul!" și reprezentant al Platformei pentru București). De asemenea, telefonic a exprimat o opinie asupra acestei chestiuni dl. Șerban Sturdza, președinte al Ordinului Arhitecților din România. Vorbitorii și-au exprimat profunda îngrijorare față de ilegalitățile comise în autorizarea imobilului autointitulat Cathedral Plaza, față de pericolul pe care acest imobil îl reprezintă pentru clădirile învecinate în cazul un cutremur de minimum 5 grade pe scara Richter precum și față de problema insolvabilă pe care acesta o pune traficului rutier din zonă.

Cu acest prilej a fost lansat un comunicat de presă al cărui text îl prezentăm în cele ce urmează:

Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"
Str. Gral. H.M. Berthelot nr. 19, 010164 București
e-mail: cornel.barbut@familiacatolica.ro
tel: 0720-587837

Studiul "Bina" arată că un cutremur de minimum 5 grade pe scara Richter pune în pericol grav catedrala "Sf. Iosif"

Observatorul seismic "Andrea Bina" din Perugia - Italia, integrat în rețeaua internațională, a efectuat un studiu în scopul înțelegerii aprofundate a impactului pe care continuarea construcției din vecinătatea catedralei romano-catolice "Sf. Iosif" o are asupra acesteia din urmă.

Solidarizându-se Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București pentru înlăturarea pericolului extrem de grav care amenință integritatea Catedralei "Sf. Iosif", Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" aduce în atenția opiniei publice acest document prea puțin luat în seamă de autorități. Concluziile științifice ale acestui studiu arată că în cazul unui cutremur cu magnitudine superioară valorii de 5 grade pe scara Richter se pot genera vibrații induse de amplitudine mai mari de 1.000.000 de ori în comparație cu cele măsurate în respectivul studiu. Documentul evidențiază și faptul că, în cazul unui cutremur, amplificarea seismică provocată de vibrațiile transmise de noua clădire terenului pe care este amplasată fundația catedralei ridică sensibil pericolul de lichefiere a acestui teren, a cărui pânză freatică este localizată la o adâncime de numai 6 m. Concluzia finală este că, în timpul unui cutremur major, efectele acestuia vor fi devastatoare pe o rază de cel puțin 60 metri în vecinătățile proiectului.

Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" își exprimă profunda îngrijorare și indignare față de actuala situație de fapt, care dă cale liberă continuării construcției unei clădiri de 20 de niveluri supraterane plus 4 niveluri subterane (înălțime totală aprox. 75 m) la o distanță de mai puțin 8 m de catedrala "Sf. Iosif", monument istoric care face parte din patrimoniul național.

Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" a inițiat o campanie de sensibilizare a opiniei publice pentru respectarea hotărârilor Senatului României care au solicitat Guvernului României oprirea lucrărilor și elaborarea unui proiect de lege pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilului Cathedral Plaza (teren și construcție în curs de executare). De asemenea, campania face apel și la respectarea art. 59 din legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care prevede că zona de protecție a unui monument istoric în raport cu imobilele învecinate este de 100 m. Această campanie, intitulată "Salvați locurile de suflet - Protejați Catedrala «Sf. Iosif» și monumentele istorice de patrimoniu", are în centrul ei o petiție online, care, în mai puțin de două săptămâni de la lansare, a adunat peste 3.300 de semnături.

Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" va continua să lupte pentru salvarea catedralei "Sf. Iosif" de la distrugere, precum și pentru respectarea legislației naționale și europene care reglementează protecția patrimoniului cultural al țării noastre.

Prin sentința nr. 1025 / 25.06.2009, Curtea de Apel Ploiești a validat autorizația de construcție și continuarea lucrărilor la imobilul autointitulat Cathedral Plaza, proiect dezvoltat de investitorul S.C. Millennium Building Development S.R.L. în imediata vecinătate a Catedralei Romano-Catolice "Sf. Iosif" din București. Sentința Curții de Apel Ploiești vine după 3 sentințe favorabile Arhiepiscopiei Romano-Catolice, formulate succesiv de instanțele din Craiova, Pitești și Târgoviște, sentințe care au anulat autorizația de construcție a investitorului. De asemenea, în această cauză s-au mai pronunțat favorabil Arhiepiscopiei următoarele instituții: Inspectoratul de Stat în Construcții (Raportul nr. 2910/10.05.2006), Senatul României (Hotărârile nr. 40/17.11.2006 și nr. 5/11.02.2007), Parlamentul European (Declarația scrisă nr. 054/septembrie 2007, semnată de 424 de europarlamentari).

București, 4 septembrie 2009

Cornel Bărbuț, președinte
 


lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat