Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mărgineni: "Vara împreună" continuă

În perioada 25-29 august 2009, o parte dintre copiii și animatorii Parohiei Mărgineni au avut ocazia de respira aerul proaspăt al pădurii de lângă Pralea și de a se "juca" pornind de la virtuțile cardinale ce au stat la baza acestui campus.

Așa cum este obiceiul în Parohia Mărgineni, timp de câteva zile, copii care au participat la campusul parohial "Vara împreună" au ocazia de a mai petrece aproximativ încă o săptămână de formare și distracție la Pralea, în Casa "Don Bosco", de lângă biserica romano-catolică.

Anul acesta, 50 de copii, plini de entuziasm, au așteptat ziua de 25 august pentru a prelungi bucuria "Verii împreună". La aceeași atmosferă de entuziasm au contribuit și cei 12 animatori, care au fost alături de ei, împreună cu pr. vicar Paul Fechetă, organizatorul campusului.

Scopul acestui campus a fost de a ajuta copii să descopere valoarea religioasă și socială a celor patru virtuți cardinale: prudența, dreptatea, cumpătarea și tăria.

S-au format patru echipe fiecare alcătuită din trei-patru animatorii și 12-13 copii. Fiecare echipă s-a axat pe una din cele patru virtuți cardinale, urmând ca la final campusului să compună fie o poezie, fie o scenetă sau un cântec ce să rezume ceea ce au discutat în grup asupra virtuții lor.

Programul a fost destul de lejer fiind împărțit în două părți. Dimineața era rezervată în special programului formativ: sfânta Litughie animată de copii, cateheză și discuții pe grupuri, iar după-amiaza s-au organizat diferite jocuri. Joi după-amiază a fost o zi mai specială pentru că a avut loc o drumeție pe lângă fosta Casa de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu.

Frumusețea acestei drumeții a fost peisajul montan care a încântat privirile copiilor, în ciuda oboselii care, spre finalul traseului, își făcea simțită prezența. De asemenea, vineri seară, după un moment de rugăciune mai special, copiii au fost fascinați de un enorm foc de tabără pregătit de animatorii.

Deși virtuțile sunt valori greu de definit, copiii cu simplitatea lor pot înțelege totuși - dovedind încă o dată adevărul din cuvântul Domnului - versetul în care spune că a ascuns tainele sale celor mândri pentru a le descoperi celor simpli și umili

Pr. Paul Fechetă


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat