Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Pelerinaj la Cacica

Ca în fiecare an, în zilele de 14 și 15 august 2009, la Cacica au fost prezenți mii de pelerini, care s-au rugat, au participat la sfintele Liturghii, au ascultat și meditat cuvântul lui Dumnezeu, au făcut Calea crucii, s-au spovedit și mulți dintre ei s-au reîntors spre casele lor mai întăriți sufletește.

Devenit tradiție, un moment deosebit al sărbătorii de la Cacica a fost pelerinajul tinerilor. Aceștia, într-un număr de aproximativ 200 de persoane, l-au așteptat pe episcop în serpentinele de la Cacica pentru a primit binecuvântarea Excelenței sale și pentru a porni în pelerinaj spre sanctuar, cântând și recitând sfântul Rozariu. Cel care anul acesta a binecuvântat pelerinajul tinerilor a fost PS Petru Gherghel. Pe drum, însoțiți fiind de pr. Isidor Mocanu, s-au citit două lecturi, care aminteau tinerilor de pelerinajul omului pe pământ, și Evanghelia după sfântul Luca, Buna Vestire. Ajunși la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, la finalul sfintei Liturghii la ora 12, Preasfințitul Petru Gherghel i-a felicitat și încurajat pe tineri pentru hotărârea lor de a face acest pelerinaj. El i-a mai îndemnat pe tineri să înceapă deja pregătirile pentru Întâlnirea Tinerilor Catolici din România, care va avea loc în anul 2012 în Dieceza de Iași.

Programul la sanctuar a început dimineață la ora 10.00 cu o celebrare penitențială. După sfânta Liturghie de la ora 12.00, a urmat Calea sfintei cruci la ora 16.00, moment la care au participat un număr destul de mare de pelerini, chiar dacă a plouat destul de mult. Adorația euharistică de la ora 17.00, din cauza ploii abundente, a fost celebrată în biserică.

Sfânta Liturghie de la ora 18.00, la fel ca și în anii precedenți, a fost animată de tineri. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă. Predicatorul de anul acesta, pr. Cristian Blăjuț, paroh de Galați, i-a îndemnat pe tineri, seminariști și persoane consacrate să urmeze exemplul Mariei, răspunzând cu generozitate lui Dumnezeu.

La ora 22.00, toți pelerinii au participat cu însuflețire la privegherea mariană. Rugăciunile, lecturile, cântările și procesiunea cu lumânări, în timpul căruia s-a recitat sfântul Rozariu, au făcut ca atmosfera de priveghere în noapte să se transforme în lumină, atât la propriu, cât și la figurat. Celebrarea a fost condusă de PS Petru Gherghel. Predicatorul a vorbit despre importanța mijlocirii Mariei în viața omului și de angajarea totală a slujitorilor, de la nunta din Cana, de a îndeplini tot ce li s-a spus. După acest moment, tinerii s-au adunat într-un număr destul de mare la grota sfintei Fecioare Maria pentru a se ruga. S-au rugat și au cântat pentru ei, pentru familiile și prietenii lor, cerând de la "Maica îndurărilor", ajutor și statornicie pe drumul vieții.

În ziua de hram, 15 august, au avut loc la ora 6.00, sfânta Liturghie în limba română; la ora 7.30, sfânta Liturghie greco-catolică. La ora 8.00, Liturghia în limba maghiară; la ora 9,15 s-a celebrat sfânta Liturghie în limba polonă și, la aceeași oră, s-a celebrat sfânta Liturghie în limba germană.

În centrul zilei de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, a stat Liturghia de hram celebrată la ora 11.00, de PS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București. În timpul acestei celebrări a fost dusă în procesiune, spre altarul exterior, imaginea sfintei Fecioare Maria de la Cacica. La predică, credincioșii, au fost încurajați să apeleze cu încredere la mijlocirea Mariei și să urmeze îndeaproape exemplul ei.

La încheiere, înainte de a fi binecuvântate florile și obiectele religioase pe care pelerinii urmau să le ducă acasă, părintele Romuald Bulai, paroh de Cacica, a mulțumit tuturor pentru participare și implicare, mai ales tinerilor din organizațiile Scout și Acțiunea Catolică, și i-a îndemnat pe pelerini să țină mereu aprins focul dragostei față de sfânta Fecioară Maria.

Pelerinajul la sanctuarul de la Cacica a avut o semnificație deosebită anul acesta: se împlinesc două sute de ani de la așezarea imaginii sfintei Fecioare Maria, copie fidelă a celei de la Czestochowa, la Cacica. În acest sens, Preasfințitul a amintit pelerinilor de vizita pe care imaginea sfintei Fecioare Maria de la Cacica o va face în comunitățile noastre.

Spovezile, sfintele Liturghii, predicile speciale, precum și numărul mare de pelerini, au arătat că Maria ne vrea alături de Fiul ei. Dumnezeu continuă să vorbească inimilor, iar icoana Maicii Domnului continuă să atragă privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har" pentru a contempla împreună minunile care se întâmplă în viața noastră în fiecare zi.

* * *

Câteva mărturii ale unor tineri pelerini:

* "Zilele petrecute în Cacica, alături de sfânta Fecioară au adus liniște în sufletele oamenilor și în sufletul meu. Au fost momente frumoase, clipe de neuitat și totodată un timp care a adus speranța în inimile pelerinilor. Mi-a plăcut foarte mult celebrarea mariană, cu lumânările aprinse și rozariul spus în întunericul nopții. Fiecare om, simțea acea intimitate cu sfânta Fecioară Maria. A fost îmbucurător faptul că am putut să ne spovedim, să ne împăcam cu noi înșine.

Alături de voluntarii de la Acțiunea Catolică și Scout am putut să îl am mai aproape pe Dumnezeu, recunoscând în ei frații aceluiași Tată ceresc, de exemplu: prin grija lor față de bătrâni, prin faptul că s-au asigurat că celui de lângă ei îi este bine, prin felul lor de a se bucura de prezența sfintei Fecioare Maria. Sper ca fiecare om să petreacă asemenea momente, să se bucure de ceea ce a lăsat Dumnezeu în acest sanctuar marian".

Carina (Gherăești)

* "De fiecare dată când particip la pelerinajul marian de la Cacica simt prezența sfintei Fecioare Maria în pelerinii care vin să i se adreseze, să o cinstească, să se roage. Aceste zile pline de rugăciune m-au ajutat să-mi încarc bateriile pentru a continua drumul meu spre Dumnezeu".

Iuliana (Valea Mare)

* "Pelerinajul la Cacica în cinstea sfintei Fecioare Maria a contribuit la consolidarea credinței mele. Participând la momentele de rugăciune, dar, în același timp, ajutând la buna desfășurare a pelerinajului, am putut simți prezența Mamei noastre cerești. Un moment special a fost acela în care, după privegherea mariană, un grup mare de tineri am petrecut câteva minute la grota sfintei Fecioare Maria, unde ne-am rugat pentru noi, cei care am putut participa la această sărbătoare, pentru familiile noastre, dar și pentru aceia care nu au avut acest prilej. Mă bucur că am avut ocazia să fiu voluntar, pentru că am cunoscut mulți tineri care sunt dornici să jertfească din timpul lor pentru a petrece câteva clipe în prezența sfintei Fecioare Maria, Mama noastră".

Adriana (Barticești)

* "M-a fascinat mult faptul că lumea, prin prezența ei la Cacica, încă mai dă mărturie despre speranța pe care o poartă în suflet. Mai speră în ceva bun, cred în Dumnezeu și în ajutorul sfintei Fecioare Maria, cred și se roagă, iar acest lucru este extraordinar. A fost frumos și mă bucur că am fost acolo".

Agata - Valea Mare

* "Am mai fost la Cacica însă niciodată cu un asemenea grup... Un grup de 12 tinere din diferite zone ale Moldovei, toate pline de viață și dornice de o experiență nouă, însoțite de trei surori din Congregația Surorile Oblate Asumpționiste din Bacău. Trei zile de neuitat petrecute în prezența lui Cristos, prietenul nostru, timp în care am reușit să conștientizăm că în acest loc sfânta Fecioară își face simțită cu adevărat prezența în mijlocul nostru.

Scopul nostru inițial pe care l-am și atins era acela de a trăi la maxim un pelerinaj dedicat sfintei Maria, departe de distracțiile specifice tinerilor și de agitația orașelor. Pe parcursul acestui pelerinaj, un adevărat drum interior, am avut de parcurs mai mulți pași care ne-au ajutat să ne îndeplinim țelul. Prin celebrarea penitențială pe tema iertării, cu care s-a deschis pelerinajul închinat sfintei noastre Mame am avut ocazia să reflectăm la viața noastră și să recunoaștem cât de mult am greșit, atât față de aproapele cât și față de Tatăl nostru ceresc. Să iertăm, să uităm greșelile aproapelui care ne-a rănit pentru a-l iubi înseamnă să fim cu adevărat fii ai lui Dumnezeu!

Am avut apoi posibilitatea de a face o spovadă bună și de a asista la mai multe Liturghii în cadrul cărora am reflectat la învățăturile oferite de părintele predicator. Următoarele momente la care am participat au fost Calea sfintei cruci, într-o ploaie cu haruri, adorația euharistică și privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului și de cântarea tinerilor la grotă.

Sărbătoarea s-a încheiat cu Liturghia solemnă din 15 august, zi închinată Maicii Domnului Înălțată la Cer, începând cu ora 11, prezidată de arhiepiscopul Ioan Robu și episcopii concelebranți Petru Gherghel și Aurel Percă. Ei ne-au amintit că anul acesta s-au împlinit 200 de ani de când icoana miraculoasa a Maicii Domnului a fost adusă din Polonia și întronată în prima biserica din Cacica. Din Advent va porni în pelerinaj în Dieceza de Iași pentru a ne întoarce vizita.

Pentru noi, acest pelerinaj a fost diferit pentru că, în afara programului oficial, am participat și la diferite momente care ne-au pregătit și ajutat să înțelegem mai bine harurile pe care le putem primi prin mijlocirea sfintei Fecioare dacă suntem disponibile și gata de a spune: «Iată-mă, Doamne, fie mie după cuvântul tău!». Astfel, am reușit să luam parte la lectio divina, meditații, rugăciunea Laudelor, a Vesperelor și a sfântului Rozariu pregătite și animate de Surorile Asumpționiste.

Mulțumim Domnului că ne-a oferit posibilitatea de a lua parte la aceste zile pline de har și, cu aceasta ocazie, propunem sfintei Fecioare o noua întâlnire la sanctuarul său, cât mai repede cu putință. Până atunci, sfântă Maria de Cacica, roagă-te pentru noi!"

Celina și Iolanda din partea participantelor

Pr. Florin-Petru Sescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14-15 august: Pelerinaj la Cacica


 

lecturi: 35.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat