Confesiunile cardinalului John P. Foley

Cardinalul împărtăşeşte amintiri legate de vocaţia lui

Pentru cardinalul american John P. Foley nu este nimic mai important în viaţă decât să înveţe persoanele cine este Isus şi să le ajute să crească în apropierea sa.

În plin An al Sfintei Preoţii, marele maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim a împărtăşit Agenţiei Zenit câteva reflecţii despre viaţa sa ca preot.

Preşedintele emerit al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale a recunoscut în exemplul părinţilor săi şi al preoţilor pe care i-a întâlnit ceea ce i-a permis să descopere vocaţia sa, evidenţiind în acelaşi timp două evenimente cheie din viaţa sa.

"Eu - a explicat el - am intrat în seminar de două ori: o dată după studiile superioare şi încă o dată după universitate".

"În ultimul de liceu, era perioada Crăciunului, am mers în biserica noastră parohială şi am îngenuncheat în faţa ieslei".

"Şi am spus: Doamne, tu mi-ai dat tot ceea ce am - viaţa mea, familia mea, credinţa mea, o educaţie optimă - şi eu intenţionez să-ţi restitui totul".

Astfel, la sfârşitul acelui an, tânărul a intrat în noviciatul iezuit. După câteva luni, şi-a spus: "Cred că aş fi mai fericit ca preot diecezan".

Aşadar, John Foley i-a părăsit pe iezuiţi pentru a face studii de istorie la St. Joseph's University din Philadelphia, în Pennsylvania.

Apoi s-a întâmplat ceva "crucial": să facă voluntariat şi să predea catehismul copiilor cu dizabilităţi mintale.

"Aveam şase copii în această şcoală pe care-i învăţam catehismul; odată a venit sora superioară şi i-a întrebat: «Ei bine, copii, vă place de domnul Foley?»".

"Un copil a răspuns: «Nu! Nu! Noi îl iubim pe domnul Foley»".

"M-am gândit - a continuat el - că era o distincţie minunată, mai ales pentru că era făcută de un copil cu handicap mintal".

"Atunci sora l-a întrebat: «De ce îl iubeşti pe domnul Foley?»".

"Şi el a răspuns: «Îl iubim pe domnul Foley pentru că ne învaţă cine este Isus». Şi eu m-am gândit: «Nu este nimic mai important în viaţă decât să-i înveţi pe oameni cine este Isus şi să-i duci la Isus»".

"Acest eveniment a consolidat vocaţia mea la preoţie", a mărturisit el.

"Cred că a fost un fapt providenţial faptul că am părăsit seminarul prima dată pentru a studia la universitate, unde am avut o educaţie foarte bună şi am avut şi experienţe optime în domeniul apostolatului".

După ce a fost catehet, a participat activ la Congregaţiile Mariane, la clubul de dezbatere, la cor şi la conducerea studenţească, având pentru puţin timp funcţia de preşedinte al asociaţiilor de studenţi.

Apoi a intrat în seminarul diecezan la sfârşitul ultimului său an la Universitate, fiind hirotonit după cinci ani.

Sprijinul familiar

"N-am avut niciodată o zi nefericită ca preot, am iubit mereu preoţia", mărturiseşte cardinalul.

A fost determinant rolul desfăşurat de familia lui în susţinerea sa de-a lungul drumului vocaţional, a spus cardinalul Foley. "Părinţii mei nu mi-au spus niciodată: «Dar chiar vrei să devii preot?» şi nici n-au făcut niciodată vreo obiecţie atunci când am părăsit seminarul şi când după aceea am decis să mă întorc la seminar".

"Au sprijinit întotdeauna tot ceea ce voiam să fac - a afirmat el -. Erau minunaţi".

Apoi a amintit contribuţia unei călugăriţe care i-a dăruit un exemplar din "Imitaţiunea lui Cristos" atunci când încă mai mergea la şcoală.

Cardinalul a mărturisit că a citit cartea în timpul liceului şi că încă mai păstrează cartea aceea, pe care continuă s-o recitească şi s-o mediteze.

După 47 de ani de preoţie, a spus că principalele dificultăţi pe care a trebuit să le înfrunte se referă la cultură, care "pare să fie tot mai secularizată".

"Astăzi este mai greu să duci un mesaj spiritual oamenilor - a spus el - pentru că probabil nu mai sunt aşa deschişi cum erau odinioară".

În afară de asta, a adăugat el, şi dificultăţile fizice se înmulţesc "cu trecerea timpului".

Născut într-o suburbie a Philadelphiei în anul 1935, a împlinit 74 de ani în noiembrie.

Vârsta, a recunoscut el, "te face mai lent şi nu poţi face toate lucrurile pe care ţi-ar plăcea să le poţi face".

Totuşi, a adăugat el, sfântul Ignaţiu ne învaţă în Exerciţiile spirituale că "trebuie să ne încredem în Dumnezeu în sănătate şi în boală, în sărăcie şi în prosperitate".

"De aceea, trebuie să fim indiferenţă în acest sens şi să ne limităm să facem totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu", aşa cum este subliniat în motoul episcopal ales de el: "ad maiorem Dei gloriam".

Momente memorabile

În pofida dificultăţilor care au apărut cu vârsta, cardinalul a spus că a trăit câteva evenimente semnificative în timpul preoţiei sale.

Cardinalul a amintit că momentele semnificative sunt asociate de cele două pontificate în timpul cărora a putut să presteze slujire la Roma.

Cardinalul Foley a amintit apoi îndeosebi călătoriile cu Ioan Paul al II-lea în 1979 în Polonia şi în Statele Unite, precum şi recentul pelerinaj al lui Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă şi călătoria papală de anul trecut în Statele Unite.

Un alt moment fundamental al slujirii sale preoţeşti a fost acela de a lucra timp de 25 de ani ca şi comentator pentru un canal de televiziune din Statele Unite cu ocazia ceremoniilor papale la Crăciun, în timpul Săptămânii Sfinte şi în Vinerea Sfântă.

"Este un drum de evanghelizare - a explicat el - a face cunoscut oamenilor ceea ce se întâmplă în timpul liturgiei, pentru ca să poată aprecia cultul catolic" şi "pentru ca alţii să poată fi introduşi în credinţa noastră şi în modul în care lucrăm ca şi catolici".

În afară de asta, a adăugat el, îi ajută pe catolici "să aprecieze mai mult Liturghia şi devoţiunea catolică".

Ca preot, a mărturisit cardinalul, "am trăit nişte momente speciale de consolare în ajutarea persoanelor să trăiască a lor căsătorie sau în primirea persoanelor în cadrul Bisericii".

Îndeosebi a spus că-şi aminteşte cu emoţie cazul unui coleg de clasă la Universitatea din Columbia, un evreu nepracticant, care în urmă cu câţiva ani i-a cerut să se poată converti la catolicism.

"Chiar multe din persoanele cu care am discutat atunci când eram la universitate şi cu care am dezbătut teologie au hotărât până la urmă să se convertească la catolicism".

"Acestea sunt pentru mine momente mari de consolare personală - a admis el -: să poţi să-i ajuţi pe alţii să împărtăşească credinţa mea şi să speri ca şi ei să primească darul credinţei".

[Informaţii de Mercedes de la Torre, cu contribuţia lui Genevieve Pollock]

(După Zenit, 19 august 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.