Reflecţie: Războiul

Niciodată războiul nu se duce între cei care sunt mânaţi să se ucidă şi ucid orbeşte, ci între bine şi rău. Iar între bine şi rău nici măcar nu e "război" (termenul presupune într-un fel egalitatea forţelor implicate), ci doar revolta răului împotriva binelui absolut, pe care ştie că nu are cum să-l învingă - dar încearcă.

E tocmai ce ilustrează ziua de 6 august. Pe de o parte, afirmarea dumnezeirii Fiului Omului în faţa oamenilor - pe de altă parte, manifestarea răului prin om asupra oamenilor. Şi de ambele părţi, strălucirea mai presus de fire. "Faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina" (Mt 17,2) - iar răspunsul răului avea să vina după vreo două mii de ani - şi era tot lumină (doar Lucifer înseamnă "purtător de lumină"):

"Mă aflam în camera mea, cu un alt preot. Era ora 8.15, când deodată am văzut o lumină orbitoare, ca un flash de magneziu. Am deschis fereastra dinspre oraş şi am auzit o explozie cumplită, ca o rafală de uragan. În aceeaşi clipă, uşile, ferestrele, pereţii s-au prăbuşit peste noi în zgomot de fierărie. Am alergat pe dealul din apropiere să vedem ce se întâmplase. (...) În faţa noastră se aşterneau ruinele Hiroshimei. Cum tocmai era timpul când se pregătea micul dejun în toate locuinţele, flăcările din case (aşa crezuserăm noi) transformaseră tot oraşul într-o mare enormă de flăcări. N-am să uit niciodată primul lucru pe care l-am văzut: un grup de tinere (18-20 de ani), ţinându-se strâns una de alta, abia se mai târau de-a lungul drumului. Am căutat să intrăm în oraş, dar era imposibil. Atunci am făcut singurul lucru care ne mai rămăsese în faţa unui asemenea măcel: am căzut în genunchi şi ne-am rugat pentru ajutor, fiindcă omeneşte nu mai era nimic de făcut.

Explozia a avut loc la 6 august. A doua zi, la 7 august, la ora cinci dimineaţa, înainte de a merge să îngrijim răniţii şi să-i îngropăm pe cei morţi, am celebrat sfânta Liturghie în casă. În astfel de momente te simţi mai aproape de Dumnezeu şi-i simţi mai adânc ajutorul. De fapt, circumstanţele erau departe de a susţine devoţiunea. Capela, pe jumătate distrusă, era plină de răniţi care zăceau pe podea, practic unul lângă altul, suferind îngrozitor, zvârcolindu-se de durere".

Relatarea aparţine părintelui Pedro Arrupe¹, medic şi preot iezuit. Până la sfârşitul vieţii avea să vorbească despre acea zi, ca să-i facă pe oameni să înţeleagă ce înseamnă bombardamentul atomic. Iar cuvintele lui au puterea celui care a văzut, a auzit, a trăit şi a înţeles că bomba atomică aduce nu succes militar, ci suferinţe de neimaginat unor oameni nevinovaţi.

Era o zi blândă, însorită, 6 august 1945, ora 8.15, iar în fiecare casă se pregătea micul dejun. Alarma aeriană nu se mai dăduse, fiindcă pe cerul senin nu erau decât trei avioane - ce rău puteau face?! Datorită curenţilor de aer perpendiculari pe linia de zbor, s-a ratat ţinta iniţială (podul Aioi) cu vreo 240 m, astfel încât bomba a fost detonată direct asupra clinicii chirurgicale Shima.

Peste 140.000 de persoane au fost ucise la Hiroshima şi trei zile mai târziu, încă 80.000 de persoane la Nagasaki. Unul dintre cele trei avioane de la Hiroshima se numea "Necessary Evil" ("Răul necesar") şi avea ca misiune fotografierea rezultatelor. Dar răul este oare cu adevărat necesar? Şi pentru cine? Şi pentru ce?

Aşa cum subliniază Andrew Hamilton², în relatarea sa pr. Pedro Arrupe, SJ, lasă deschisă problema celor două aspecte ale devoţiunii: prezenţa lui Dumnezeu în rugăciune şi tăcere - prezenţa lui Dumnezeu în suferinţă.

De fapt, răul creează o lume a suferinţei, care trebuie vindecată.

Iar vindecarea se prefigurează pe Muntele Tabor, dar vine de pe Golgota.

Dr. Ecaterina Hanganu

*

Note
* Imaginea reprezintă biserica catolică din Nagasaki, în ianuarie 1946, după bomba din 9 august 1945.
¹ Pedro Arrupe, SJ (14 noiembrie 1907 - 5 februarie 1991, nume complet: Pedro de Arrupe y Gondra) a fost cel de al 28-lea superior general al Societăţii lui Isus (1965-1983). A se vedea: W.V. Bangert, SJ, Istoria iezuiţilor, Ed. "Ars Longa", Iaşi, 2001, trad. pr. Marius Taloş, SJ.
² Andrew Hamilton, SJ, "Hiroshima insider's imprint on Jesuit sensibility", http://www.eurekastreet.com.au/article.aspx?aeid=3219.

lecturi: 12.