Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Baia Mare - capitala spirituală a tineretului catolic

S-a deschis oficial cea de-a XI-a ediție a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (INTC), 22-26 iulie 2009, eveniment organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și găzduit, în premieră, de orașul Baia Mare. La această manifestare participă peste 2.000 de tineri pelerini sosiți în oraș încă de miercuri, 22 iulie, pentru a participa la programele diverse puse la dispoziție de organizatori.

După cuvântul de bun venit rostit miercuri seara, pe scena amenajată din fața Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, de către părintele Angel Zareczki, tinerii s-au adunat joi, 23 iulie, în același loc pentru a lua parte la prima Liturghie a actualei ediții a INTC. Slujba a fost oficiată de un sobor de peste 100 de preoți și episcopi, în frunte cu PS Ioan Sișeștean, episcopul greco-catolic de Maramureș.

Evanghelia din cadrul sfintei Liturghii s-a citit și în limbile maghiară și ucraineană.

Așa cum se știa, la INTC Baia Mare a sosit și un episcop catolic din regiunea Leon din Spania și este așteptat și episcopul greco-catolic Milan din Ucraina. Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, prezent de asemenea la manifestări, a vorbit despre importanța "focului", care e tema centrală la INTC Baia Mare. "Focul de la Cristos, care este în noi, trebuie să ne ajute pentru a lua lumina. Suntem aici în Baia Mare să ardem răul din noi cu acest foc al credinței care vine de la Dumnezeu", a spus PS Virgil Bercea.

Pe tot timpul slujbei, tinerii aflați pe Câmpul Tineretului au putut să se spovedească sau să se consulte privind anumite probleme care îi frământă. Ei au putut apela la cei aproximativ 30 de preoți care asigurau în acest sens asistență spirituală.

"Tinerii trebuie să înțeleagă că Dumnezeu nu doarme, nu e orb și stă lângă noi în fiecare clipă și ne ascultă rugăciunile și știe toate necazurile și nu ne părăsește niciodată. Suntem înconjurați de atâta rău, de atâta invidie și lăcomie și dorință de îmbogățire materială. Tinerii, în special, trebuie să conștientizeze că poți să fii fericit avându-l doar pe Dumnezeu", a spus părintele Mircea Cânța, unul dintre preoții care stăteau la dispoziția tinerilor pentru consultare spirituală și spovedanie.

La rândul lor, tinerii apreciază și sunt foarte încântați de faptul că Biserica pune la dispoziție astfel de întâlniri. "Eu am venit din Constanța. Nu e prima dată când particip la acest gen de manifestare. Consider că este foarte important ca noi, tinerii, să ne luptăm pentru păstrarea tradiției religioase în care ne-am născut. Este și un bun prilej pentru a ne cunoaște între noi, tinerii, și de a ne împărtăși ideile, necazurile și bucuriile", a mărturisit Monica Cazacu, pelerin INTC.

Acțiunea este organizată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și se va desfășura până în 26 iulie, timp în care tinerii pelerini pot participa la peste 100 de conferințe pe teme religioase, filosofice sau de actualitate, susținute de reprezentanți ai Bisericii Catolice, dar și de specialiști recunoscuți în domeniu.

* * *

Quo vadis, tinere? La INTC

Chiar dacă trăim într-o lume tehnologizată valorile ancestrale nu s-au risipit. Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic prin caracterul său multicultural ne amintește că partea spirituală rămâne sursa incontestabilă a existenței.

Baia Mare găzduiește în perioada 22-26 iulie peste 2.000 de pelerini la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic. Majoritatea au ajuns în ziua de 22 iulie cu excepția celor aproximativ 250 de voluntari sosiți mai devreme. Aceștia din urmă i-au întâmpinat și îndrumat spre locurile de cazare. Căldura și oboseala nu i-au împiedicat pe tineri să coboare din trenuri sau autobuze veseli și nerăbdători să cunoască cât mai mult din ceea ce li s-a pregătit la Baia Mare. Entuziasmul se citea în ochii lor, iar surprinderea era vizibilă la primirea "sacului pelerinului" (traista maramureșeană). După câteva ore de acomodare pe tărâm maramureșean participanții s-au îndreptat spre Câmpia Tineretului, punctul central de desfășurare a evenimentelor pe parcursul celor cinci zile ale INTC. Aici s-au bucurat de primirea oficială a organizatorilor, o primire care a generat ropote de aplauze. Imnul INTC a creat o stare de beatitudine printre pelerini. De asemenea, programul primei seri, premergătoare deschiderii oficiale, s-a prelungit printr-un concert susținut de Corala EuroArt, urmat de o scenetă. Apoi, rugăciunea de seară a răsunat de pe buzele tuturor, în încheierea zilei de 22 iulie, iar la plecare o vădită nerăbdare, în așteptarea programelor atât de diversificate propuse de organizatori, mocnea printre pelerini.

* * *

Galerie foto INTC 2009

Pe situl oficial al Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic - Baia Mare, 2009 (www.intc2009.com / Galerie foto INTC 2009), au fost postate fotografii. Imaginile pot fi preluate și publicate cu precizarea sursei.

Biroul de organizare INTC 2009


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat