Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Întâlnirea universitarilor europeni

La inițiativa Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), cu sprijinul Vicariatului de Roma, al Conferinței Episcopale Italiene (CEI) și al Universității Tor Vergata, în perioada 9-12 iulie 2009 s-a desfășurat la Roma prima întâlnire a studenților europeni, tema fiind "Noi discipoli din Emmaus - A fi creștini în universitate" . La această întâlnire au participat universitari din 31 de țări. România a fost reprezentată de 40 de studenți însoțiți de trei preoți reprezentanți a trei capelanii universitare din țară (București, Miercurea Ciuc și Iași). Din Dieceza de Iași au participat: Alina Antăluțe, Ana Maria Briac, Bianca Hanganu, Dana Nester, Ciprian Simon și pr. Iosif Iacob.

După întâlnirile pe care Sfântul Părinte le-a avut cu docenții europeni în anii trecuți, în acest an un număr de aproximativ 1000 de studenți din întreaga Europă au răspuns invitației de a fi câteva zile în Roma pentru a se îmbogăți reciproc și a împărtăși experiențe.

Alături de reprezentanții celorlalte țări, tineri din București, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara, Tg. Mureș, Miercurea Ciuc și Iași au petrecut patru zile împreuna pentru un schimb de experiență bogat in har, împărtășire spirituală și activități culturale profunde. Dezbaterile s-au axat pe trei puncte esențiale: "Tinerii și speranța în Europa"; "Tinerii și viața nouă în Europa"; "Tinerii și caritatea intelectuală". Aceste teme au fost dezbătute în cadrul celor trei conferințe susținute în bazilica "Sf. Ioan din Lateran" și la Universitatea Tor Vergata, pe grupe lingvistice.

Universitarii au avut o bună oportunitate de a se îmbogăți reciproc, de a-și împărtăși experiențele acumulate în anii de studii și problemele cu care se confruntă sistemul universitar din țările de proveniență. Se urmărește a se acorda o mai mare atenție vieții de comuniune, relațiilor dintre diferitele medii universitare și unui mai bogat schimb de experiență la nivelul universităților și capelaniilor universitare din Europa.

Ziua de 11 iulie 2009 a fost marcată de un moment particular prin prezența în mijlocul studenților a Sfântul Părinte papa Benedict XVI, prin audiența ce a fost acordată în Sala Binecuvântărilor. În discursul ținut cu acest prilej, Sfântul Părinte a subliniat faptul că Biserica așteaptă de la tinerii creștini implicați în viața universitară să fie conștienți de capacitățile cu care au fost înzestrați, dar și de responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă în mărturia creștină pe care o dau în mediul lor de viață. Asemenea discipolilor din Emmaus, un tânăr student poate ajunge să dea această mărturie doar dacă îl întâlnește pe Cristos cel înviat în viața și activitatea Bisericii și în mod particular în celebrarea sfintei Liturghii.

În finalul discursului, Sfântul Părinte, îndemnându-i pe studenți să fie plini de curaj în misiunea lor, a spus: "Dragi tineri, voi sunteți viitorul Europei. Dedicând acești ani studiului și câmpului cunoașterii, sunteți chemați să puneți în joc toate puterile voastre, nu doar cele intelectuale, pentru a vă consolida personalitatea și pentru a contribui la binele comun. Noua structură care ia naștere în Europa și într-o lume globalizată are nevoie de sprijinul unor intelectuali capabili să propună în aulele universitare și discursul despre Dumnezeu, de a face să renască în om acea dorință de a-l căuta pe Dumnezeu. Să iubiți universitățile în care vă pregătiți care reprezintă locul și timpul de antrenament pentru o viață virtuoasă și dedicată slujirii".

În întâlnirea conclusivă ce s-a desfășurat în aula magna a Universității Tor Vergata s-a propus ca, pentru viitor, asemenea momente să se desfășoare anual sub diverse forme, fie prin deciderea unor locații în diferite țări ale Europei unde să se desfășoare asemenea întâlniri, fie prin momente de comuniune și rugăciune transmise simultan din diferite capelanii ale Europei prin intermediul legăturilor prin satelit.

 
  Pr. Iosif Iacob


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat