Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Valea Mare: Campus "O vară împreună"

La Valea Mare, în perioada 28 iunie - 5 iulie 2009, s-a desfășurat campusul "O vară împreună" cu tema "Sabia din stâncă" - povestea micului Arthur. Au participat 130 copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, însoțiți de 30 de animatori coordonați de pr. Florin-Petru Sescu și de Iuliana Bulai.

Fiind împărțiți pe grupe, fiecare grup având câte un nume reprezentativ: Veverițe - cei mai mici, Cavaleri, Magicieni, Scutieri, Vânători, copiii s-au întrecut în descoperirea lui Dumnezeu prin cunoașterea aventurii trăite de Arthur. Astfel au aprofundat cunoașterea de sine și a lui Dumnezeu, necesitatea de a asculta și de a iubi membrii familiei și celelalte persoane responsabile de educația lor, importanța prieteniei construită pe respect și aprecierea celuilalt, descoperirea bogăției darurilor primite de la Dumnezeu, precum și responsabilitatea de a le face să rodească. Au mai învățat că trebuie să aibă încredere în sprijinul lui Dumnezeu care ne alege, ne dă o misiune și care ne ajută să o îndeplinim.

Fiecare zi a fost deschisă de rugăciunea zilei, fiind urmată de imnul campusului, vizionarea teatrului, cateheza, cântece și jocuri. După-amiaza, fiecare grup de copii împreună cu animatorii s-a pregătit pentru spectacolul final. Toți au participat la sfânta Liturghie de seară și au încheiat fiecare zi cu o rugăciune de mulțumire. Animatorii, la încheierea programului, au rămas pentru evaluare și pregătirea necesarului pentru ziua următoare. Joi, am pornit cu mic cu mare la pădure, iar vineri a fost ziua mediului, zi în care toți copiii au adunat hârtiile din cele patru sectoare ale satului arătând astfel că își doresc să aibă un sat curat și frumos. Sâmbătă, programul de dimineață a fost suspendat, deoarece copiii din Acțiunea Catolică însoțiți de animatori au participat la Bucuria Verii.

La sfârșitul campusului, copiii și-au manifestat cu entuziasm spiritul de colaborare în fața comunității prin spectacolul final desfășurat duminică. Prin cântec, dans și teatru fiecare grup de copii a transmis mesajul - Vara este mai frumoasă dacă trăim împreună în prietenie cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Bucuria campusului a continuat pentru animatori, căci, deși o ploaie puternică i-a alungat de la pădure, în după-amiaza zilei de duminică, ei s-au întrunit la Casa Tineretului în jurul grătarului și a muzicii populare. După muncă vine și răsplata. Un grup de animatori împreună cu părintele vicar au plecat la Sinaia în perioada 6-10 iulie de unde au urcat pe platoul Bucegi, vizitând Piatra Arsă, Peștera Ialomiței, Vârful Omu și Caraimanul. Ne-am reamintit și de momente din istoria patriei vizitând Castelul Peleș, Pelișorul, Castelul Bran și Biserica Neagră.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale, pentru timpul frumos, pentru sprijinul pr. vicar Florin-Petru Sescu, pentru animatorii care s-au implicat cu generozitate, părinții care ne-au încredințat copiii în acest campus, sprijinului financiar venit din partea domnului Mihai Solomon și a Fundației "Ep. Ioan Duma". Mulțumirile pot continua. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți care fac bine în numele său.

Bernadeta Farțade-Gabor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 iunie - 5 iulie: Valea Mare: Campus "O vară împreună"


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat