Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: Zile de reculegere în Mișcarea "Familiile de Nazaret"

"Așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: "Fiți sfinți pentru că eu sunt sfânt" (1Pt 1,15-16)

Plecând de la acest text, în perioada 1-5 iulie 2009, s-a desfășurat în frumosul peisaj colinar oferit de ținutul în care se găsește mănăstirea carmelită din Luncani, reculegerea unui mic grup de familii, adulți, tineri și copii. Tema acestor zile de reculegere și destindere (concediu) a fost "chemarea la sfințenie".

Pe parcursul celor trei zile pline de reculegere, s-au aprofundat trei aspecte ale trăirii sfințeniei.

1) Prima zi a fost dedicată aprofundării aspectului convertirii în viața creștină.

Convertirea este o dimensiune fundamentală a credinței creștine. Ajutați fiind de pr. Daniel Iacobuț, prin conferința ținută, am putut descoperi și înțelege faptul că în procesul sfințirii noastre, convertirea face ca trăirea credinței să nu fie ceva static. Prin convertire, credința este în mod constant aprofundată.

În meditația propusă pentru această zi s-a evidențiat realitatea prezenței păcatului în viața creștinului. Realitate care, însă, nu îl împiedică pe Dumnezeu să ia în brațe pe cel păcătos, tocmai pentru că acesta, slab și incapabil, nu poate să facă nimic bun de la sine, fără a avea la îndemână brațul iubitor, milostiv și atotputernic al lui Dumnezeu.

2) A doua zi a fost dedicată importanței rugăciunii în viața de sfințire a creștinului. Rugăciunea a fost prezentată ca o întâlnire, întâlnire cu noi înșine și cu Dumnezeu.

Pr. Iosif Iacob a încercat prin conferința acestei zile să evidențieze cât de important este să avem curajul de a fi cu noi înșine în orice moment al vieții. Rugăciunea reprezintă înainte de toate o cunoaștere a propriei noastre persoane, un proces de interiorizare pentru ca să îl întâlnim noi înșine pe Dumnezeu.

Sfântul Ciprian spunea că nu îl putem întâlni cu adevărat pe Dumnezeu în rugăciune dacă nu ne cunoaștem, nu ne acceptăm așa cum suntem în relația pe care o avem cu el.

În momentele dedicate meditației personale, prin textul propus s-a accentuat problema rugăciunii ca o problemă fundamentală a vieții creștine. De ea depinde plinătatea vieții noastre. Lumea nu are nevoie de suflete, de inimi goale. Rugăciunea și sacrificiul stau la baza lucrurilor mărețe ale acestei lumi.

3) "Iubirea ca actualizare a credinței" a fost tema propusă pentru a treia zi a acestui timp de reculegere. Pr. Anton Despinescu a amintit în conferința lui importanța unei vieți trăite în iubire, plecând de la porunca cea mai mare din lege: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău și din toată puterea ta și pe aproapele ca pe tine însuți".

A evidențiat că misterul existenței iubirii în lume ține de comuniunea de viață cu Dumnezeu. Iar deschiderea în iubirea adevărată față de aproapele sub diferite aspecte, ține tot de legătura cu sursa principală a iubirii care este Dumnezeu.

În meditația zilei în centrul atenției a fost chemarea pe care un creștin o are de a percepe binele său și al aproapelui nu numai prin prisma realităților umane, materiale. Adevărata iubire și binele adevărat nu se ating doar prin a ne îngriji de problemele materiale, prin a le rezolva pe acestea, ci prin a ne sprijini și a dori pentru noi înșine și pentru alții, sfințenia.

Astfel, prin adorație, rugăciune, meditație, discuții, ieșire în aer liber, acest grup de aproximativ 23 de persoane a căutat să facă în mod simplu experiența unei vieți creștine a cărei chemare fundamentală este sfințenia. Sfințenia nu este doar a unora și nu se realizează prin împlinirea unor lucruri mărețe. Ea este o chemare adresată tuturor și se realizează prin trăirea cu iubire, bucurie, deschidere a vieții de zi cu zi cu tot ceea ce ea oferă.

Un aspect important al acestor zile l-au constituit momentele de adorație care au fost din abundență. Pe tot parcursul zilei, cine dorea, putea petrece deosebite momente de adorație în tăcere și liniște în fața sfântului sacrament, așa cum este specific în întâlnirile Mișcării "Familiile din Nazaret".

Multe mulțumiri acelora care au permis și au sprijinit realizarea acestor frumoase zile, în mod particular preoților călugări și surorilor carmelite.

* "Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul acestor zile de liniște și pace interioară pe care nu aș fi putut să le trăiesc în condiții obișnuite.

Doar cu ajutorul sfintei Fecioare îl voi putea păstra cât mai mult în inima și nu doar atât, ci să-l și pot transmite mai departe tuturor celor pe care mi-i aduce Dumnezeu în viața mea". (Maria)

* "Specificitatea Mișcării Familiilor de Nazaret este cultivarea viața interioară, punând accent asupra radicalismului în aspirația la sfințenie, conform modelelor prezentate și de reformatorii Ordinului Carmelit, sfântul Ioan al Crucii și sfânta Tereza de Avila. Pentru membrii mișcării, Maria este exemplul perfect al ascultării cuvântului lui Dumnezeu, ea fiind cea care ne poate conduce, ca o mamă iubitoare, pe calea cea mai scurtă la realizarea vocației noastre creștine și ne ajută să descoperim și să împlinim în viața noastră voința lui Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca timpul petrecut la Luncani să ne deschidă inimile pentru ca să o putem primi pe Maria ca Mamă, și o dată întorși în familiile noastre, să le transformăm în mici comunități care să imite viața sfintei familii, după exemplul lui Isus supus Mariei la Nazaret". (Dănuța)

* "Această reculegere a reprezentat pentru mine deschiderea unei porți către prezența lui Dumnezeu în mijlocul naturii. În momentele de meditație și rugăciune petrecute în liniște și pace divină am reflectat la modul în care răspund eu la iubirea și iertarea pe care Dumnezeu mi le dăruiește. Expunerile spirituale mi-au întărit convingerea că Dumnezeu ne iubește necondiționat, că primim totul în dar și, la rândul nostru, trebuie să dăruim cu iubire.

Mulțumesc Domnului pentru toate momentele de lumină primite și fie ca harul Său să ne ajute să+l iertăm și sa-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine". (Amelia)

* "Atât cadrul natural cât și condițiile de interiorizare oferite de adorația personală și în comun, de meditațiile și de conferințele propuse la aceasta reculegere, au fost propice pentru a reflecta mai profund la sfințenia la care mă cheamă Dumnezeu pe mine, dar și pe cei de lângă mine. Întrebarea Cine sunt? pusă cât mai des, chiar în fiecare moment al vieții, este esențială în procesul convertirii, ceea ce, prin credință, conduce la întâlnirea cu prezența plină de iubire a lui Dumnezeu în intimitatea inimii". (Celina)

* * *

Despre Mișcarea Familiilor de Nazaret

Origini și răspândire

A fost inițiată de pr. Tadeusz Dajczer, profesor la Facultatea de Teologie Catolică din Varșovia, care, beneficiind de o carismă de conducere spirituală, a inițiat un grup în rândul studenților. În aproximativ doi ani, mișcarea s-a răspândit în toată Polonia. În 1987 a fost cunoscută și în Franța, Spania și Portugalia, în 1988 în Anglia, Olanda și Germania, în 1989 în Mexic, Brazilia, Columbia, Venezuela, Cuba, SUA și Canada. Începând cu 1990, mișcarea s-a răspândit în toată Europa, inclusiv în țările din fosta URSS. În 1994 a ajuns până în Noua Zeelandă, Zambia, iar în 1996 în Filipine, Australia și India.

Obiective:

- Autorealizarea în Cristos, prin deschiderea la harul lui Dumnezeu și a împlini planul pe care îl are cu fiecare persoană în parte

- Evanghelizarea familiei, formarea spirituală a tinerelor cupluri, educația copiilor, formarea spirituală a copiilor și a tinerilor, având ca suport învățătura Bisericii cu privire la căsătorie și la morala familiei, propunând lumii contemporane modelul familiei creștine.

- Mișcarea este deschisă tuturor persoanelor - familii, celibatari, comunități de preoți, călugări, călugărițe sau persoane consacrate, oferindu-li-se tuturor idealul de viață propus de Cristos "ca toți să aibă viață din belșug", adică sfințenia, având drept model sfințenia ascunsă a Sfintei Familii din Nazaret.

Spiritualitatea acestei mișcări se inspiră:

- din Evanghelie, propunând urmarea radicală, totală a lui Cristos în atitudine, gânduri și fapte, imitarea lui Isus Cristos cel umil și sărac, urmând însuși îndemnul lui: "Fericiți cei săraci cu duhul". Sărăcia cu duhul implică libertatea față de orice atașament, făcându-ne să privim tot ce avem ca pe un dar, căci așa cum sfânta Tereza spunea, "totul este har". Umilința în relația cu Dumnezeu subliniază măreția sa în raport cu nimicnicia și nevrednicia omului. Totuși, în relația cu Dumnezeu, se pune un mare accent pe demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Principiul de baza este comuniunea de viață cu Cristos prin Maria - a-l iubi pe Dumnezeu urmând exemplul Mariei și a-l iubi pe aproapele cu dragostea lui Cristos.

- din gândirea a patru mari sfinți și învățători ai Bisericii - Tereza de Avila, Tereza a Pruncului Isus, Ioan al Crucii și Faustina Kowalska. Dumnezeu îl cheamă pe om la o uniune transformatoare - în care voința omului dispare, acceptând în totalitate voința lui Dumnezeu, uniunea între cele două voințe fiind totală. Sufletul este atât de stăpânit de Dumnezeu, încât Cristos poate să trăiască în el.

Un element esențial a acestei mișcări este consacrarea mariană, urmând îndemnul testamentar al lui Cristos la picioarele Crucii - "Iată Mama ta!". Pentru membrii acestei mișcări Maria este mama Bisericii și a noastră, exemplul nostru suprem în încercări, căreia ne încredințăm după exemplul lui Ioan apostolul în drumul nostru spre sfințenie. Încredințându-ne Mariei, ne punem în slujba Bisericii, în slujba lui Cristos și a aproapelui.

Pentru relații: Celina Romila, tel. 0751/294303


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat