Reflecţie: Tăcerea discernământului

"Pe aici nu se trece!" - aşa a fost apărată Moldova, aşa a început eliberarea teritoriului României în timpul Primului Război Mondial.

"Nu ne vindem ţara!" se striga în 1990... - "...decât oligarhilor" (din 1990 până în prezent) scrie Andreea Pora, Forum 22, referindu-se la modul în care companii asupra cărora planează serioase semne de întrebare au primit în concesiune mai multe zăcăminte de ţiţei, gaze naturale şi minereuri. Şi "coincidenţele nu lipsesc (continuă articolul): legi modificate parcă la comandă, hotărâri de guvern emise pe bandă rulantă, modificări în dezavantajul statului ale diferitelor acte adiţionale, majoritatea secretizate".

"Noi nu distrugem nimic, ci ne încadrăm în proiecte de anvergură şi profitabile" - am putea adăuga. Nu distrugem nimic, decât resursele naturale (a se vedea, printre altele, proiectul Roşia Montană, munţii despăduriţi, dezastrele ecologice), nu distrugem nimic, decât economia - şi fiindcă lucrul acesta nu e suficient (am supravieţuit atâtor nenorociri de-a lungul istoriei), ei bine, distrugem istoria. În fond, decizia celor trei judecători ai Curţii de Apel Ploieşti nu ar trebui să constituie o surpriză. De nici un fel. Când legislaţia strictă a jocurilor de noroc nu a permis implementarea unor mii de astfel de jocuri în Grecia, România le-a primit. "Şi Satan e-n fruntea lor", pe un munte de bani. Acelaşi munte de bani care permite orice, oricui. Oricui îi are! Evident, nu sănătăţii, nu culturii, ci subculturii, bolilor şi mizeriei fizice, psihice, spirituale, disperării !

Vă mai aduceţi aminte ce înseamnă "o întoarcem ca la Ploieşti?!" Sintagma se referea la o manevră de cale ferată, dar vorba românului are rădăcini adânci şi, mai ales, putere de previziune. Ce contează ilegalităţile constatate prin Raportul nr. 2910/10.05.2006 al Inspectoratului de Stat în Construcţii (organ specializat al Guvernului să constate autorizările nelegale), ce contează faptul că situaţia a fost confirmată prin concluziile de anchetă ale Senatului şi aprobate de acesta prin Hotărârile nr. 40/2006 şi nr. 5/2007?! Ce contează susţinerea forurilor internaţionale - noi "o întoarcem ca la Ploieşti!" Trei oameni decid soarta unui monument istoric, asupra căruia nici măcar Ceauşescu n-a îndrăznit să ridice mâna! Vă mai amintiţi, nu-i aşa, e vorba de acel Ceauşescu care, printre multe altele, a demolat biserica "Sf. Vineri" etc.

A distruge istoria înseamnă a distruge o naţiune. Încet-încet, lucrurile intră pe acest făgaş: studenţi la facultăţi de prestigiu, dar care nu ştiu să scrie corect gramatical în limba maternă, elevi de gimnaziu care nu ştiu să facă un rezumat, liceeni pentru care modelele de viaţă sunt personajele dubioase din mass-media, iar idealul este să apară "pe sticlă", generaţia EMO - "arată-mi un motiv pentru care să merite să trăiesc" etc. Iar istoria?! Ce contează?! În alte ţări aparţinând UE se reconstituie vechile clădiri după planurile existente în perioada interbelică, tocmai ca să poarte amprenta specificului naţional. La noi, o clădire de importanţa catedralei "Sf. Iosif" din Bucureşti nu contează. După cum nu contează nici martirii închisorilor comuniste, nici martirii Revoluţiei din 1989, nici cei care-şi duc viaţa de azi pe mâine cu frica zilei de mâine, trăind din retribuţii cu mult sub limita sărăciei, într-un martiriu continuu! Cinismul, incultura, sfidarea, ura autentică şi iconoclastă faţă de valorile spirituale autentice - iată ce contează! "Şi Satan e-n fruntea lor", cocoţat pe muntele de bani! Trăim într-o lume a banului, banul conduce totul, banul cumpăra şi vinde. Chiar şi conştiinţe! "Orice are preţul lui" - se spune. Grecii aşezau în gura mortului o monedă, ca să aibă cu ce-l plăti pe Charon, luntraşul care-i ducea peste Styx în lumea morţilor (o monedă era de ajuns, fiindcă dincolo, în lumea celor morţi, nu avea nici pe cine, nici cu ce să plătească, oricâte bogăţii ar fi avut pe pământ). La fel e şi acum: nu avem nici unul dintre noi pe cine şi cu ce să plătim ca să ne răscumpărăm propria conştiinţă. Putem spune cu nepăsarea care a devenit caracteristica epocii: "Ei şi, doar nu eu am tăiat pădurile, nu eu am vândut resursele naturale, nici brăţările tezaurului dacic, nu eu am demolat biserici şi mi-am bătut joc de vestigiile arheologice, nu eu am lăsat să continue lucrările la blocul «Millenium» de lângă catedrala «Sf. Iosif», nu eu... nu eu". Adevărat, dar tăcerea noastră ne face părtaşi la toate ticăloşiile pe care le trecem cu vederea. Propria conştiinţă, chiar ea, e aceea care ne acuză deschis în faţa lui Dumnezeu.

Poate că atunci, la 6 august 1917, prin vocea generalului Eremia Grigorescu însuşi Dumnezeu a strigat: "Pe aici nu se trece!" - şi ne-a apărat de duşmanii din afară. Dar de propria pervertire, nepăsare şi corupţie nu ne putem apăra decât noi înşine. Fiindcă darul cel mai de preţ de la Dumnezeu e liberul arbitru. Şi discernământul.

Iar banii lui Satan nu-l pot mitui pe Dumnezeu.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 10.