Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Scrisoare pastorală: Anul Sfintei Preoții

"Tu ești preot în veci!" (Evr 5,6)

Sfințiile voastre,
Dragi frați și surori în Cristos,

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, cu dragostea sa părintească și cu respectul față de sfânta Preoție cu care Cristos Domnul, marele și veșnicul preot, a înzestrat Biserica și poporul lui Dumnezeu, ne cheamă să celebrăm un an special - Anul Sfintei Preoții - începând cu ziua de 19 iunie, zi dedicată, an de an, rugăciunilor pentru sfințirea preoților, zi în care este amintită și adorată inima preasfântă a lui Isus.

Preoția, acest sacrament instituit în ziua Cinei celei de taină, dinaintea sacrificiului suprem din Vinerea Mare, reprezintă gestul divin al permanenței iubirii lui Isus Cristos, pentru ca opera sa de mântuire să fie reînnoită până la sfârșitul veacurilor, astfel încât lumea întreagă să beneficieze de moartea și învierea sa până când va veni din nou.

Atunci când preoții celebrează sfânta Liturghie din voința și mandatul lui Cristos de la Cina de taină, poporul creștin proclamă pe drept cuvânt: "Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim, până când vei veni".

Așadar, apostolii și urmașii lor, episcopii și preoții, sunt aleși și destinați prin voința sfântă a lui Cristos, marele preot, cu o misiune dumnezeiască și cu o putere cerească de a-l face prezent pe divinul întemeietor prin celebrarea sfintei Liturghii, a celorlalte taine și prin slujirea Cuvântului, fără încetare și fără limită de loc, printre oameni.

Printre darurile și lucrările minunate săvârșite de Dumnezeu și lăsate de Isus Cristos oamenilor, darul Preoției strălucește și operează fără încetare în sfințirea și mântuirea lumii.

Fidelă voinței divinului întemeietor, Biserica a păstrat și a proclamat fără încetare acest adevăr al preoției noului legământ și nu a încetat să-l prezinte în toată dimensiunea lui divină și umană, sacrament legat în mod esențial de Euharistie și de viața de sfințire a omenirii.

Magisteriul Bisericii a continuat să arate frumusețea și demnitatea acestui sacrament, iar conciliile și supremii ei păstori, papi și episcopi, s-au întrecut în a prezenta, în diferitele epoci și momente istorice, acest dar ceresc, chemându-i pe cei aleși să fie preoți și miniștri ai sacramentelor, să cunoască, să iubească și să împlinească cu sfințenie marea lor chemare, iar poporul credincios să simtă din ce în ce mai mult foame și respect după hrana sufletului oferită de Dumnezeu prin slujitorii săi preoți, prin celebrarea sfintelor taine și prin vestirea cuvântului mântuitor.

Într-o lume cuprinsă de iureșul nimicitor al secularismului și al materialismului, când nenumărate curente și valuri se năpustesc asupra Bisericii și a slujitorilor ei, când chiar unii dintre cei aleși au uitat de nobila lor chemare și s-au înstrăinat de spiritul de jertfă și de sfințenia vocației lor, săvârșind lucruri ce contravin acestor daruri și binecuvântări cerești, și când influențele nefaste ale liberalismului și ale negativismului se abat asupra sacralității vieții, a Bisericii și a sfintei Preoții, iată că un strigăt nou se face cunoscut din partea Sfântului Părinte, care nu numai că a binevoit să celebreze două sinoade dedicate sacramentului Euharistiei și cuvântului divin, ci îndreaptă un apel de suflet către preoți și către poporul lui Dumnezeu, declarând un An al Sfintei Preoții.

Este cu adevărat un semn al timpului nostru chemarea Bisericii și a Sfântului Părinte ca, după Anul Sfintei Scripturi și Anul Paulin, să urmeze un An dedicat Preoților.

Prezentând în fața tuturor slujitorilor altarelor modelul preotului adevărat, în persoana sfântului Ioan Maria Vianney, de la moartea căruia se împlinesc 150 de ani, Sfântul Părinte dorește să propună tuturor o imagine a unui preot după inima lui Dumnezeu, o oglindă de simplitate, de sfințenie și de iubire, care să provoace o adevărată reacție binefăcătoare și o înnoire a chipului preotului de astăzi, menit să ajute lumea să devină mai bună, să-și clădească o demnitate a iubirii și a vieții, capabilă să însănătoșească societatea în care trăim.

Celebrăm un an jubiliar, la un secol și jumătate de la moartea sfântului Ioan Maria Vianney, sfântul paroh de Ars, care trebuie să fie model pentru orice preot și păstor de suflet. Este o ocazie fericită, prin care papa vrea să dea preoților o importanță specială și să spună cât de mult îi iubește și vrea să-i ajute să trăiască, cu bucurie și fervoare, vocația și misiunea lor, într-o cultură postmodernă, relativistă, secularizată și laicizată, în care ei sunt chemați să trăiască și să lucreze.

Este un prilej și o oportunitate ca toți să se roage împreună cu preoții și pentru preoți, o ocazie ca preoții să se regăsească în rugăciune și să-și orânduiască cât mai temeinic rolul lor benefic în societate, iar societatea și poporul lui Dumnezeu să ia inițiative pentru a-i ajuta să fie cu adevărat în slujirea oamenilor și să aibă condiții mai bune pentru a trăi vocația și misiunea lor.

Este un prilej ca tinerii să descopere și mai mult farmecul vocației la preoție, să cunoască și mai mult ce înseamnă să devii crainic al Celui Preaînalt și slujitor al oamenilor. Anul Sfintei Preoții va fi o fericită ocazie ca, în seminarii și în case de formare, spiritul de dăruire să crească, să fie aprofundat și angajarea pe drumul slujirii să fie cât mai temeinică.

În acest an, în toate parohiile și comunitățile parohiale, în casele călugărești, în casele surorilor și ale asociațiilor, vor fi momente în care se vor intensifica rugăciunile și se va analiza și mai temeinic necesitatea spiritului de sacrificiu și de apostolat de care lumea are nevoie.

Anul Sfintei Preoții va fi pentru toți un an binecuvântat, un an sfânt pentru viața și slujirea preoților.

Hotărâri și recomandări generale pentru trăirea Anului Sfintei Preoții în Dieceza de Iași

1. Deschiderea Anului Sfintei Preoții va avea loc în ziua de 19 iunie în fiecare parohie și structură diecezană, cu celebrarea unei sfinte Liturghii sau vecernii, la care vor fi făcute rugăciuni speciale pentru preoți.
N.B. În catedrala romano-catolică din Iași, la ora 18.00, va avea loc o Liturghie pontificală urmată de recitarea solemnă a Vesperelor cu toți preoții și seminariștii de la Institutul Teologic și din celelalte case călugărești, cu invocarea specială a Duhului Sfânt, sfințitorul sufletelor noastre.

2. Fiecare parohie și casă călugărească va organiza momente speciale: celebrări, cateheze, lectio divina, ore de rugăciune..., care să aibă ca scop susținerea și promovarea vocațiilor la sfânta Preoție, precum și susținerea și însoțirea preoților în misiunea lor.

3. În decanate se va organiza lunar o oră de rugăciune și comuniune sacerdotală, în diferite parohii, prin rotație.

4. Vor fi întâlniri programate la nivel de țară, cu toate celelalte episcopii, în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2009, martie, aprilie și mai 2010, după programarea ce se va face de către Oficiul pentru Cler al Episcopiei de Iași, cu reprezentanții din toate cele zece decanate.

5. În luna septembrie, preoții din dieceză vor participa la cursuri de formare. Acestea se vor ține la Institutul Teologic din Iași, conform programării prezentate din timp de cancelaria episcopiei.

6. Pe parcursul întregului an, familiile vor fi sensibilizate să fie primele seminarii mici, unde înfloresc și cresc viitoarele vocații la slujirea preoțească.

7. Amintim că în Anul Sfintei Preoții se poate obține indulgență plenară în fiecare zi, respectându-se normele stabilite de Penitențiaria Apostolică.

Iași, 11 iunie 2009
Sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Vatican: Indulgențe cu ocazia Anului Sfintei Preoții
 


lecturi: 19.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat