Tămăşeni: Rugăciunea

În casa surorilor Campostrini din Tămăşeni se va desfăşura o nouă întâlnire formativă lunară pentru tineri, sâmbătă, 16 mai 2009, între orele 15.00 şi 17.30.

"Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor. Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte ca să-i cereţi" (Mt 6, 5-8)

Textul sfântului evanghelist Matei, ales spre reflecţie, evidenţiază în mod clar şi profund atitudinea pe care noi creştinii trebuie să o construim înăuntrul nostru pentru a putea înţelege importanţa rugăciunii pentru viaţa noastră zilnică şi pentru ca această atitudine să nu rămână statică, dar să se dezvolte constant. Este necesar să parcurgem un itinerar de cunoaştere şi clarificare a acestei dimensiuni mai mult sau mai puţin prezente în viaţa noastră. Ce este rugăciunea pentru noi, tinerii? Avem nevoie de rugăciune, îi dăm un sens, îi facem spaţiu în viaţa noastră, în lumea zbuciumată cu care ne confruntăm zilnic? Din ce este formată această dimensiune şi în ce mod ea poate să fie eficientă pentru noi?

Rugăciunea nu este doar rostirea unor cuvinte învăţate la catehism, nu este ceva la care trebuie să apelăm doar atunci când ne găsim într-o dificultate. Rugăciunea este în schimb o atitudine constantă, zilnică, de căutare şi responsabilizare, de îmbunătăţire continuă a condiţiei de viaţă prezente. Orice gând, sentiment şi acţiune, poate deveni rugăciune.

Rugăciunea ipocriţilor şi păgânilor nu este acceptată de Dumnezeu, deoarece atitudinea pe care o adoptă nu este corectă, sinceră. Dimpotrivă denotă aroganţă, dorinţa de a fi în văzul tuturor, de a îi înşela pe ceilalţi. Dar, de fapt, se înşală pe ei înşişi. Nu este suficient să spunem cuvinte frumoase, să recităm rugăciunile dacă acestea nu sunt legate de viaţa noastră. Rugăciunea adevărată izvorăşte înăuntrul nostru, în dialogul intim cu Dumnezeu şi are chipul corectitudinii, al sincerităţii, al coerenţei în orice clipă a vieţii. Rugăciunea este adâncă, doar în profunzimea persoanei noastre se poate dezvolta. Ea prinde fiinţă, se dezvoltă, se maturizează şi se realizează doar în dialog sincer cu Dumnezeu şi în strâns raport cu el, raport ce se concretizează în relaţia cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru.

Din text putem observa, că Isus îi numeşte "ipocriţi" pe cei care au atitudine falsă. Ei consideră că spunând anumite rugăciuni, cuvinte goale, îşi fac datoria. Dar "îşi fac datoria" doar în faţa oamenilor. Nu trebuie să avem o idee statică de Dumnezeu, de credinţă, de rugăciune, de tradiţie, de anumite practici pe care poate nici nu le înţelegem. Trebuie însă, să adăugăm acestor lucruri gândurile, sentimentele, acţiunile, dorinţa de a ne schimba, semnificaţiile la tot ceea ce facem zilnic. Astfel rugăciunea noastră nu va fi zadarnică, iar comportamentul nostru va spune mai mult decât vorbele rostite. Rugăciunea adevărată nu are nevoie de multe cuvinte, căci se hrăneşte cu acţiuni coerente devenind un mod de viaţă. Autenticitatea rugăciunii pe care am construit-o înăuntrul nostru este dovedită şi de modul în care ne comportăm în orice situaţie.

Rugăciunea este o dimensiune interioară, personală, care se formează prin acţiuni concrete de conştientizare a valorii vieţii noastre, al scopului nostru. Dacă reuşim să construim rugăciunea în acest mod, putem simţi prezenţa constantă a lui Dumnezeu care ne îndrumă paşii înspre construirea libertăţii interioare şi a identităţii noastre. Simţim în acelaşi timp şi nevoia profundă de a fi mereu în relaţie cu el, de a confrunta modul nostru de a fi cu gândurile lui, pentru a face tot posibilul să dăm un răspuns real şi coerent la darurile primite. Îi simţim prezenţa constantă şi nevoia de dialog continuu, îi simţim provocările zilnice care ne ajută să creştem dacă ne deschidem şi răspundem pozitiv, îi simţim modul subtil şi simplu de a intra în relaţie cu noi, dacă ne lăsăm atinşi de prezenţa sa, prezenţă de nenumărate feluri, chiar şi în situaţiile dificile care ne pun piedici. În întâlnirea zilnică cu Dumnezeu, simţim în inima noastră tot mai mult nevoia ca această dimensiune să fie din ce în ce mai profundă, mai sinceră, mai coerentă, mai corectă şi astfel creşte în noi dorinţa de a căuta neîncetat, ceva mai mult, să fim mereu mai buni, să nu ne oprim niciodată.

În această relaţie, care se traduce în relaţiile pe care le instaurăm cu cei din jurul nostru, putem simţi adevărata bunăstare, "recompensa" promisă de Tatăl, deoarece devine din ce în ce mai clară pentru noi identitatea noastră, simţim adevărata libertate, seninătate interioară. Aceasta se realizează doar dacă reuşim să deschidem larg uşa "camerei" noastre, dacă suntem disponibili să ieşim din spaţiul nostru limitat şi să facem loc înăuntrul nostru tuturor împrejurărilor ce ne fac să creştem. Isus ne invită să ne deschidem, ne inspiră curajul de a intra, de a sta şi a ne simţi ca acasă la noi. Cine decide să exploreze această dimensiune, îl are ca exemplu unic pe Isus, care ne-a arătat în mod atât de clar care este demnitatea noastră de persoane umane, s-a comportat în mod transparent, deschis, corect şi direct. Astfel rugăciunea pe care o construim, ne reprezintă, dovedeşte cât de mult ne cunoaştem şi cât de mult îl cunoaştem pe Dumnezeu, cât de mult ne iubim şi-l iubim pe Dumnezeu.

- Ce este pentru noi rugăciunea şi ce loc ocupă în viaţa noastră zilnică?

- Ce modalităţi folosim pentru a ne ruga?

- În ce mod îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ceea ce împlineşte în viaţa noastră?

Sr. Anişoara Şandru

* * *

Fundaţia "Teodora Campostrini"
Strada Bisericii, 1
617465-Tămăşeni, Neamţ
e-mail: gheraesti@campostrini.it
tel. 0233/746480

lecturi: 10.