Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: In memoriam "Ioan Paul al II-lea - Martor al speranței"

În sala Centrului de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic "V. Alecsandri" din Săbăoani, elevii claselor a XII-a A și a XII-a B, îndrumați de doamna profesor de religie Antoci Genoveva, s-au întâlnit vineri, 8 mai 2009, pentru a evoca personalitatea Sfântului Părinte papa Paul al II-lea, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la vizita acestuia în România.

Activitatea a început prin prezentarea câtorva date bibliografice, pentru a cunoaște mult mai bine cine a fost omul, preotul și episcopul Karol Josef Wojtyla. A urmat apoi recitarea unei poezii - Triptic Roman - "Izvorul", scrisă de Sfântul Părinte, dar și câteva discuții legate de ceea ce ne-a învățat prin viața și modul lui simplu de a fi.

În continuare, tinerii au urmărit câteva prezentări, în care au văzut imagini din călătoriile lui prin lume, din viața sa de apostol al lui Cristos, dar și din momentele de încercare, toate fiind însoțite de cugetări și impresii ale suveranului pontif. Spre sfârșit, cei prezenți la activitate au fost invitați să lase un gând despre episcopul Romei, așa cum a rămas el întipărit în sufletul lor. Practic, activitatea s-a finalizat prin realizarea câtorva panouri cu fotografii și date despre Sfântul Părinte.

Monica Hugianu


 

lecturi: 13.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat