Cristos da, Biserica nu?

Mons. Raffaello Martinelli, preot din Dieceza de Bergamo, după ce a obţinut doctoratul în teologie cu specializare în pastoraţia catehetică la Universitatea Lateran din Roma şi doctoratul în pedagogie la Universitatea Catolică din Milano, din anul 1980 este în slujba Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Ca primat al bazilicii "Sfinţii Ambrozie şi Carol" din Roma, a realizat câteva scheme catehetice despre diferite teme de actualitate, la dispoziţia celor care intră în bazilica amintită mai sus. Au fost luate peste 2.000.000 de exemplare, în circa doi ani.

Au fost redactate, în formă dialogică, pe baza documentelor Sfântului Scaun şi, îndeosebi, conform Catehismului Bisericii Catolice şi Compendiului CBC.

Toate cele 50 de scheme catehetice au fost adunate şi publicate într-o cărticică, 50 Argomenti d'attualità - catechesi dialogica, editată de Libreria Editrice Vaticana; de asemenea, pot fi găsite pe situl internet: www.sancarlo.pcn.net.

* * *

Se poate despărţi Cristos de Biserică, sau Biserica de Cristos?

Nu, în mod absolut. Nimic nu este mai absurd decât a despărţi Biserica de Cristos. Între Cristos şi Biserică nu există nici o despărţire şi nici contrapoziţie. Şi asta din diferite motive:

- Biserica este întemeiată pe apostoli, aleşi direct de Cristos. Ei "sunt astfel semnul cel mai evident al voinţei lui Isus cu privire la existenţa şi la misiunea Bisericii sale, garanţia că între Cristos şi Biserică nu există nici o contrapoziţie" (Benedict al XVI-lea, Cateheza de miercuri, 15.03.2006): "Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. A constituit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice şi să aibă puterea să alunge diavolii. Aşadar, i-a constituit pe cei doisprezece..." (Mc 3,13-16; cf. Mt 10,1-4; Lc 6,12-16). Prin intermediul apostolilor, ajungem deci la însuşi Isus;

- Biserica este trupul lui Cristos, care este capul (cf. Ef 5,3). Nu se poate despărţi capul de trup şi nici viceversa: ar fi două realităţi denaturate, decapitate. Cristos este "Capul trupului, adică al Bisericii" (Col 1,18). Cristos şi Biserica formează pe "Cristos total - Christus totus (...). Plinătate a lui Cristos: cap şi mădulare. Care este capul şi care sunt mădularele? Cristos şi Biserica" (sfântul Augustin, In Iohannis evangelium tractatus, 21, 8); "Capul şi mădularele sunt, ca să spunem aşa, o singură persoană mistică" (sfântul Toma de Aquino, Summa theologiae, III, q. 48, a. 2, ad 1). "După cum capul şi trupul formează un singur om, tot aşa Fiul Fecioarei şi mădularele sale alese constituie un singur om şi pe unicul Fiu al Omului. Conform Scripturii, Cristos total şi integral este cap şi trup, adică toate mădularele împreună sunt un unic trup, care cu capul său este unicul Fiu al Omului, cu Fiul lui Dumnezeu este unicul Fiu al lui Dumnezeu, cu Dumnezeu este el însuşi un singur Dumnezeu. Deci tot trupul împreună cu capul este Fiu al Omului, Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu. De aceea se citeşte în evanghelie: "Vreau, o, Tată, ca aşa cum eu şi tu suntem una, tot aşa şi ei să fie una cu noi" (cf. In 17,21). Conform acestui vestit text din Scriptură nici trupul nu este fără cap şi nici capul nu este fără trup, nici Cristos total, cap şi trup, nu este fără Dumnezeu" (fericitul Isaac - călugăr cistercian, care a trăit în secolul al XII-lea -, Discurs 42);

- dacă s-ar despărţi Cristos de Biserică:

a. ar fi o falsificare a realităţii şi a misiunii lui Cristos însuşi: ar fi "un Isus din fantezie. Nu putem să-l avem pe Isus fără realitatea pe care el a creat-o şi în care el se comunică. Între Fiul lui Dumnezeu făcut trup şi Biserica sa există o profundă, indisolubilă şi misterioasă continuitate, în virtutea căreia Cristos este prezent astăzi în poporul său" (Benedict al XVI-lea, Cateheza de miercuri, 15.03.2006);

b. s-ar denatura în mod substanţial însăşi natura Bisericii, care, despărţită de întemeietorul ei şi de capul său, nu ar mai fi aceeaşi realitate. Biserica este a lui Cristos, s-a născut din voinţa lui, din inima lui, din moartea şi învierea lui, din revărsarea Duhului său. "Biserica nu are altă lumină decât lumina lui Cristos. Conform unei imagini îndrăgite de părinţii Bisericii, ea este asemenea lunii, a cărei lumină este în întregime reflexie a soarelui" (CBC, 748). De aceea Biserica nu trăieşte de la sine şi prin sine, ci din Cristos, cu el, prin el şi pentru misiunea încredinţată de el: să vestească evanghelia sa şi să comunice oamenilor mântuirea realizată de Cristos;

- suntem mădulare ale Bisericii, fraţi unii cu alţii, tocmai şi numai pentru că suntem fraţi ai lui Cristos. Formăm Biserica deoarece Cristos ne uneşte intim cu el. El ne face să fim una între noi. Cu cât suntem mai uniţi cu el, cu atât suntem mai uniţi între noi. Acest lucru se realizează în mod deosebit prin sacramentul Botezului, în virtutea căruia suntem uniţi cu moartea şi învierea lui Cristos, şi prin sacramentul Euharistiei, graţie căruia "fiind părtaşi realmente de trupul Domnului, suntem ridicaţi la comuniunea cu el şi între noi" (LG, 7);

- "Dacă nu avem Biserica drept mamă, nu-l putem avea pe Dumnezeu drept Tată" (sfântul Ciprian - începutul secolului al III-lea -, De Ecclesiae catholicae unitate, 6);

- "Acolo unde este Biserica, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu; şi acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica şi orice har" (sfântul Irineu din Lyon, Împotriva ereziilor, III, 24, 1-2);

- Biserica este criteriul puternic şi stabil al canonicităţii Sfintei Scripturi;

- "Fiul lui Dumnezeu a asumat natura umană cu o unire aşa de intimă încât este unicul şi identicul Cristos nu numai în cel care este primul născut dintre toate creaturile, ci şi în toţi sfinţii săi. Şi aşa cum nu se poate despărţi Cristos de mădulare, tot aşa mădularele nu se pot despărţi de cap" (Leon cel Mare, Disc. 12 despre pătimire, 3, 6, 7).

Sloganul: "Isus da, Biserica nu" este de aceea total inacceptabil şi inconciliabil cu voinţa lui Cristos şi cu însăşi natura Bisericii. "Fereşte-te mult să desparţi capul de trup; nu-l împiedica pe Cristos să existe în întregime (...). «Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă. Acest mister este mare, o spun cu privire la Cristos şi la Biserică» (Mt 19,6; Ef 5,32). Aşadar, să nu dezmembrezi capul de trup. Cristos nu ar mai fi întreg. De fapt Cristos nu este niciodată întreg fără Biserică, aşa cum Biserica nu este niciodată întreagă fără Cristos. De fapt, Cristos total şi integru este cap şi trup în acelaşi timp" (fericitul Isaac, Omilie 13; Discurs 11).

Există oare identificare între Cristos şi Biserică?

Nu. Nu există identificare, deoarece:

- ceea ce Cristos "este prin natură, mădularele sunt prin participare; ceea ce el este, este în plinătate, ele sunt numai parţial. În sfârşit ceea ce Fiul lui Dumnezeu este prin generare, mădularele sale sunt prin adopţie, după cum este scris: «Aţi primit un spirit de fii adoptivi prin care strigăm: Abba, Tată» (Rom 8,15)" (fericitul Isaac, Discurs 42);

- Biserica a fost instituită de Cristos, întemeietorul ei. Deci există între cei doi diferenţa care există între Creator şi creatură;

- Biserica este formată din păcătoşi, în schimb Cristos este fără păcat. "În Simbolul Apostolilor mărturisim că noi credem Sfânta Biserică ("Credo [...] Ecclesiam") şi nu în Sfânta Biserică, pentru a nu-l confunda pe Dumnezeu cu lucrările sale şi pentru a atribui în mod clar bunătăţii lui Dumnezeu toate darurile pe care el le-a revărsat în Biserica sa" (CBC, 750).

- Aşadar, între Cristos şi Biserică nu există nici o despărţire, contrapoziţie şi nici identificare. Există "distingerea lor într-o relaţie personală" (CBC, 796). Această relaţie specială cu Cristos identifică şi caracterizează natura şi misiunea Bisericii.

Ce înseamnă termenul Biserică?

Desemnează poporul pe care Dumnezeu îl convoacă de la toate marginile pământului, pentru a constitui adunarea celor care, prin credinţă şi Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos şi templul Duhului Sfânt.

Există şi alte nume şi imagini cu care Biblia indică Biserica?

În Sfânta Scriptură găsim multe imagini, care evidenţiază aspecte complementare ale misterului Bisericii. Vechiul Testament privilegiază imagini legate de poporul lui Dumnezeu; Noul Testament pe cele legate de Cristos drept cap al acestui popor, care este trupul său, şi pe cele luate din viaţa păstoritului (staul, turmă, oi), din viaţa agricolă (ogor, măslin, vie), din domeniul locativ (locuinţă, piatră, templu), din viaţa familială (mireasă, mamă, familie).

Care sunt originea şi împlinirea Bisericii?

Biserica îşi are originea şi împlinirea în planul veşnic al lui Dumnezeu. A fost pregătită în vechea alianţă prin alegerea Israelului, semn al reunirii viitoare a tuturor naţiunilor. Întemeiată pe cuvintele şi acţiunile lui Isus Cristos, a fost realizată mai ales prin moartea sa răscumpărătoare şi prin învierea sa. Apoi a fost manifestată ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Îşi va avea împlinirea la sfârşitul timpurilor ca adunare cerească a tuturor celor răscumpăraţi.

Care este misiunea Bisericii?

Misiunea Bisericii este de a vesti şi a instaura în mijlocul tuturor neamurilor împărăţia lui Dumnezeu inaugurată de Isus Cristos. Aici, pe pământ, ea constituie germenul şi începutul acestei împărăţii mântuitoare.

În ce sens Biserica este mister?

Biserica este mister deoarece în realitatea sa văzută este prezentă şi activă o realitate spirituală, divină, care se percepe numai cu ochii credinţei.

Biserica "are caracteristica de a fi în acelaşi timp umană şi divină, văzută şi înzestrată cu realităţi nevăzute, ferventă în acţiune şi dăruită contemplaţiei, prezentă în lume şi totuşi străină şi călătoare, dar toate acestea în aşa fel încât ceea ce este uman în ea să fie orânduit spre ceea ce e divin şi subordonat lui, ceea ce este vizibil - invizibilului, acţiunea - contemplaţiei şi realitatea prezentă - cetăţii viitoare spre care tindem" (SC, 2).

Ce înseamnă că Biserica este sacrament universal de mântuire?

Înseamnă că este semn şi instrument al reconcilierii şi al comuniunii întregii omeniri cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.

De ce este Biserica poporul lui Dumnezeu?

Biserica este poporul lui Dumnezeu pentru că lui îi place să-i sfinţească şi să-i mântuiască pe oameni nu în mod izolat, ci constituindu-i într-un singur popor, adunat de unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.

Care sunt caracteristicile poporului lui Dumnezeu?

Acest popor, al cărui membru se devine prin credinţa în Cristos şi prin Botez, are drept origine pe Dumnezeu Tatăl, drept cap pe Isus Cristos, drept condiţie demnitatea şi libertatea de fii ai lui Dumnezeu, drept lege porunca nouă a iubirii, drept misiune aceea de a fi sare a pământului şi lumină a lumii, drept scop împărăţia lui Dumnezeu, începută deja pe pământ.

Pentru ce este Biserica numită mireasa lui Cristos?

Pentru că însuşi Domnul s-a definit ca "mire" (Mc 2,19), care a iubit Biserica, unind-o cu sine printr-o alianţă veşnică. El s-a dat pe sine însuşi pentru ea, spre a o curăţa cu sângele său şi "a o face sfântă" (Ef 5,26) şi mamă rodnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În timp ce termenul "trup" evidenţiază unitatea "capului" cu mădularele, termenul "mireasă" scoate în evidenţă deosebirea dintre cei doi într-o relaţie personală.

Pentru ce Biserica este numită templul Duhului Sfânt?

Pentru că Duhul Sfânt locuieşte în trupul care este Biserica: în capul şi în mădularele sale; de asemenea, el zideşte Biserica în dragoste prin cuvântul lui Dumnezeu, sacramente, virtuţi şi carisme" (Compendiu CBC, 147-154; 158-159).

Care sunt notele care caracterizează Biserica?

Biserica este:

- una, "pentru că are ca origine şi model unitatea unui singur Dumnezeu în Treimea persoanelor; ca întemeietor şi cap pe Isus Cristos, care restabileşte unitatea tuturor popoarelor într-un singur trup; ca suflet pe Duhul Sfânt, care uneşte toţi credincioşii în comuniunea în Cristos. Ea are o singură credinţă, o singură viaţă sacramentală, o unică succesiune apostolică, o speranţă comună şi aceeaşi dragoste" (Compendiu CBC, 161);

- sfântă, "deoarece Dumnezeu preasfântul este autorul său; Cristos s-a dat pe sine însuşi pentru ea, pentru a o sfinţi şi a o face sfinţitoare; Duhul Sfânt îi dă viaţă prin iubire. În ea se află plinătatea mijloacelor de mântuire. Sfinţenia este vocaţia fiecărui membru al său şi scopul oricărei activităţi a ei. Biserica numără printre membrii săi pe Fecioara Maria şi pe nenumăraţi sfinţi, ca modele şi mijlocitori. Sfinţenia Bisericii este izvorul sfinţirii fiilor săi, care, aici pe pământ, se recunosc cu toţii păcătoşi, au mereu nevoie de convertire şi de purificare" (Compendiu CBC, 165);

- catolică "adică universală, deoarece în ea este prezent Cristos: «Unde este Cristos Isus, acolo este Biserica Catolică» (sfântul Ignaţiu din Antiohia). Ea vesteşte totalitatea şi integritatea credinţei; are şi administrează plinătatea mijloacelor de mântuire; este trimisă în misiune la toate popoarele din orice timp şi la toate culturile de care aparţin" (Compendiu CBC, 166);

- apostolică "datorită originii sale, fiind zidită pe «temelia apostolilor» (Ef 2,20); datorită învăţăturii sale, care este aceeaşi a apostolilor; datorită structurii sale, deoarece este instruită, sfinţită şi condusă, până la întoarcerea lui Cristos, de către apostoli, prin succesorii lor, episcopii, în comuniune cu succesorul lui Petru" (Compendiu CBC, 174).

"Aceste patru atribute, inseparabil legate între ele, indică nişte trăsături esenţiale ale Bisericii şi ale misiunii ei. Biserica nu le are de la ea însăşi; Cristos este cel care, prin Duhul Sfânt, îi dă Bisericii sale să fie una, sfântă, catolică şi apostolică, şi tot el o cheamă să realizeze fiecare din aceste caracteristici.

Numai credinţa poate recunoaşte că Biserica are aceste proprietăţi din izvorul ei divin. Dar manifestările lor istorice sunt semne ce vorbesc limpede şi raţiunii umane" (CBC, 811-812). "Biserica - aminteşte Conciliul I din Vatican - datorită sfinţeniei sale preaînalte, a unităţii sale catolice, a stabilităţii sale neînvinse, este ea însăşi un mare şi perpetuu motiv de credibilitate şi o dovadă incontestabilă a misiunii sale divine" (Dei Filius, 3).

Pentru ce Biserica are nevoie mereu de purificare?

Pentru că este formată din păcătoşi. Toţi membrii Bisericii peregrine aici pe pământ, inclusiv slujitorii săi, sunt păcătoşi, trebuie să se recunoască păcătoşi, să primească iertarea divină cu umilinţă şi să şteargă tot mai mult, în ei înşişi şi în ceilalţi, păcatul. "În vreme ce Cristos, sfânt, nevinovat şi fără pată, nu a cunoscut păcatul, ci a venit pentru a ispăşi doar păcatele poporului, Biserica, incluzând în sânul ei oameni păcătoşi, deopotrivă sfântă şi având mereu nevoie de purificare - simul sancta et semper purificanda - practică neîncetat pocăinţa şi înnoirea" (LG 8).

Cine aparţine Bisericii Catolice?

"În mod diferit toţi oamenii aparţin sau sunt rânduiţi pentru unitatea catolică a poporului lui Dumnezeu. Este încorporat pe deplin Bisericii Catolice cel care, având Duhul lui Cristos, este unit cu ea prin legătura mărturisirii de credinţă, a sacramentelor, a conducerii ecleziastice şi a comuniunii. Cei botezaţi care nu realizează în mod deplin această unitate catolică sunt şi ei într-o anumită comuniune, deşi imperfectă, cu Biserica Catolică" (Compendiul CBC, 168).

De ce a instituit Cristos ierarhia bisericească?

"Cristos a instituit ierarhia bisericească cu misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu în numele său; pentru aceasta i-a dat autoritate. Ea este formată din slujitori sacri: episcopi, preoţi, diaconi" (Compendiul CBC, 179), cărora Cristos le-a încredinţat misiunea de a învăţa, a sfinţi şi a conduce. Ei exercită această misiune ca "slujitori ai lui Cristos" (Rom 1,1), imitându-l pe Cristos însuşi, care "fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce" (Fil 2,6-8).

Ce înseamnă afirmaţia: "În afara Bisericii nu există mântuire"?

"Înseamnă că orice mântuire vine de la Cristos-capul prin mijlocirea Bisericii care este trupul său. Prin urmare, nu pot fi mântuiţi cei care, cunoscând Biserica întemeiată pe Cristos şi necesară pentru mântuire, nu intră în ea şi nu perseverează în ea. În acelaşi timp, prin Cristos şi prin Biserica sa, pot obţine mântuirea cei care, fără vina lor, nu cunosc evanghelia lui Cristos şi Biserica sa, însă îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi, sub impulsul harului, se străduiesc să împlinească voinţa sa cunoscută prin glasul conştiinţei" (Compendiul CBC, 171).

De ce trebuie Biserica să vestească evanghelia la toată lumea?

"Deoarece Cristos a poruncit «Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» (Mt 28,19). Acest mandat misionar al Domnului îşi are izvorul în iubirea veşnică a lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul şi pe Duhul său pentru că «vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului» (1Tim 2,4)" (Compendiul CBC, 172).

Cum trebuie să privim la Biserică?

Ar trebui să privim la Biserică aşa cum ne-a indicat Benedict al XVI-lea, care în catedrala din New York, pornind de la vitraliile sale neogotice, a spus în omilie:

"Văzute din afară, aceste ferestre apar întunecate, apăsătoare, ba chiar posomorâte. Însă atunci când se intră în biserică, ele dintr-o dată iau viaţă. Reflectând lumina care le străbate revelează toată strălucirea lor. Mulţi scriitori - aici în America ne putem gândi la Nathaniel Hawthorne - au folosit imaginea geamurile ilustrate pentru a indica misterul Bisericii însăşi" (19.04.2008).

Mons. Raffaello Martinelli, primatul bazilicii "Sfinţii Ambrozie şi Carol" din Roma

NB: Pentru a aprofunda tema, iată câteva documente pontificale:

- Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium (LG); Sacrosanctum Concilium (SC);

- Catehismul Bisericii Catolice (CBC), nr. 748-945; Compendiul CBC, nr. 147-193.

(După Zenit, 11 mai 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.