Reflecţie: Ţi-e foame?

Pentru tot mai mulţi oameni există un stres, o temere crescândă faţă de calitatea vieţii, fie că este vorba de starea de sănătate, de confortul material sau mai ales acum, pe timp de criză economică, de procurarea hranei. Grija zilei de mâine devine pentru o mare parte din oameni preocupare pentru asigurarea pâinii de toate zilele şi toate energiile se consumă în această direcţie. Dar câţi se îngrijorează în privinţa stării de sănătate a sufletului lor şi a vieţii veşnice? Ni se pare normal poate să auzim astăzi pe câte un tată de familie întrebându-se crispat dacă vor avea ce să mănânce şi mâine, el şi copiii lui, dar nu ne facem atâtea probleme şi nu ne-am aştepta să auzim, măcar din când în când, pe cineva lamentându-se că nu s-a hrănit de mult cu pâinea vieţii, cu Isus din sfânta Împărtăşanie. De ce nu este mediatizată aproape deloc criza spirituală pe care o traversăm în comparaţie cu mult disputata criză economică? Câţi oare îşi mai fac probleme serioase de conştiinţă că, din cauza păcatelor lor, a îndepărtării de Dumnezeu şi de Biserica sa, de sacramente, se lipsesc cu bună ştiinţă de principala hrană, singura cu adevărat necesară pentru viaţa veşnică, care este trupul şi sângele Domnului?

Să ne oprim puţin din vâltoarea vieţii, departe de zgomotul lumii, şi să ascultăm cuvintele lui Isus: "Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului. Eu sunt pâinea vieţii. Cine mănâncă această pâine, va trăi în veci" (In 6, 22-59).

O stare de sănătate precară cauzată de o boală fizică incurabilă sau lipsa mijloacelor necesare pentru procurarea hranei duc inevitabil la moarte. Putem zice, pe un ton optimist, că nu ni se poate întâmpla ceva mai rău decât atât. Chiar aşa. Mai devreme sau mai târziu, pe toţi ne aşteaptă moartea. Cu adevărat important e ce se va întâmpla cu noi după moartea fizică. Din această perspectivă, moartea propriu zisă devine ceva secundar pentru care totuşi trebuie să fim pregătiţi în orice moment în aşa fel încât după aceea să ne putem bucura o veşnicie în patria cerească. Când vom fi conştientizat aceasta, vom şti să dăm prioritate grijii pentru viaţa sufletului, adică pentru mântuirea noastră, care e cu mult mai urgentă decât căutarea disperată a bunurilor trecătoare. Atunci ni se va face foame adevărată după sfânta Împărtăşanie şi o vom căuta mereu, dorind-o mai presus de toate, încredinţaţi fiind că nu avem alt ajutor mai puternic decât Isus Cristos care ne spune şi astăzi fiecăruia dintre noi: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă" (In 6,54). Ne-am putea dori oare ceva mai mult de-atât? Răspunsul conţine în sine şi o posibilă soluţie - singura de fapt viabilă, pe termen nelimitat, pentru cine vrea să o ia în calcul, la actuala criză mondială în timpul căreia suntem invitaţi, mai mult ca oricând, să luăm aminte şi să redescoperim adevărul cuvintelor Mântuitorului: "Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată".

Ciprian Nesimuca

lecturi: 8.