Coasta de Fildeş: Construind Biserica

Redăm în continuare corespondenţa trimisă de pr. Marius Catrinţaşu, care activează în Coasta de Fildeş din decembrie 2008, cu privire la situaţia Bisericii care îi este încredinţată spre păstorire.

Africa e mereu surprinzătoare. În sincretismul religios cu care ne confruntăm în Coasta de Fildeş şi mai ales pe teritoriul misiunii unde activăm, deseori se aude sintagma: "Când veţi construi biserică mare vom veni şi noi să ne închinăm Dumnezeului vostru". Nu exagerez spunând că în fiecare duminică sunt persoane care doresc să fie încorporate în Biserica Romano-Catolică. Poate fi un impuls de moment, pentru că noi, creştinii catolici, suntem majoritari, cel puţin în satul Djebonoua, unde se află misiunea şi biserica nouă sfinţită la începutul anului 2007, sau poate fi cineva în spatele deciziei lor, dar nu vor fi consecvenţi, pentru că pregătirea pentru botez durează trei ani.

Conform mentalităţii locului, ca cineva să fie respectat într-un sat, trebuie mai întâi să-şi construiască o casă. Parohia cuprinde 53 de sate şi în locurile unde sunt capele făcute din lemn şi acoperite cu stuf numărul creştinilor este mic, chiar dacă simpatizanţii sunt numeroşi. Acolo unde este o capelă construită din cărămidă numărul credincioşilor este vizibil mai mare. Dacă Dumnezeul nostru are casă mare înseamnă că are putere şi rugăciunile pe care le facem nu sunt în zadar. Din păcate, din cele 53 de sate, doar în şapte este prezentă o capelă din cărămidă.

Satul Katienou se află la aproximativ 15 km de misiune. Pe un drum greu de parcurs, plin de eroziuni în perioada ploioasă şi acoperit cu nisip în cea secetoasă, se ajunge într-un sat unde toţi ne privesc la început cel puţin ciudat, până ne întâlnim cu catehetul, care ne primeşte bucuros. Din cauza drumului ajungem la ei destul de rar, mai ales când încep ploile torenţiale, şi astfel înţeleg bucuria catehetului şi a tuturor creştinilor din sat. Nu sunt mulţi. Poate 50. Dar risc să exagerez. De doi ani au început să facă cărămizi din pământ, peste 2000, dar, nefiind folosite, ploaia le-a distrus forma iniţială. Un binefăcător din sat a donat comunităţii catolice aproape un hectar de pământ. Aşa cum au putut, au construit ei înşişi o capelă care din păcate stă să cadă, pentru că nu au avut fondurile necesare pentru a adăuga şi puţin ciment. Duminică, 17 mai 2009, în cadrul Liturghiei din parohie am făcut un apel ca toţi creştinii care sunt pe teritoriul misiunii catolice să contribuie la ridicarea acestei capele cu 300 de franci (echivalentul a două pâini). Ideea a plăcut tuturor, dar contribuţiile sunt minime.

Suntem în misiune pentru a ajuta Africa prin şi cu Africa, în dimensiunea credinţei. Aici construim spiritual, dar e nevoie să o facem şi material. Sensibilizarea tuturor sufletelor deja botezate şi în curs de a fi botezate este foarte importantă, pentru că atunci când contribuie simt că le aparţine şi lor. Mă gândesc că poate e nevoie de ani să construim o capelă aici. Până vom avea mijloacele necesare pentru a ridica o capelă, vom "investi" în Biserica vie, în cei pe care îi păstorim şi îi îndrumăm spre împărăţia lui Dumnezeu.

"Când veţi construi biserică mare vom veni şi noi să ne închinăm Dumnezeului vostru". Atâta timp cât vom auzi aceste cuvinte înseamnă că Biserica lui Cristos este în ascensiune. Dar ştim că de aceasta depinde şi locul unde îl adorăm pe Dumnezeu.

În anul 1988 s-a ridicat capela din Djebonoua unde celebrăm zilnic Euharistia. Şeful creştin actual a afirmat că atunci abia erau 20 de persoane. După 21 de ani, numărul creştinilor a ajuns la aproape 1000 doar în Djebonoua. În ultimii trei ani numărul a crescut cel mai mult şi e simplu de intuit de ce. Prin aportul generos al Diecezei de Gorizia, Italia, de trei ani creştinii merg duminica să se roage în noua biserică. Se mândresc cu ea şi au şi de ce. Este una din cele mai mari biserici pe o raza de 100 de kilometri. Merită să o aibă, şi spun acest lucru pentru că am văzut trecerea de la tradiţiile lor seculare la creştinism, dar la fel cum merită ei, la fel merită şi alţii. Biserica se dezvoltă şi vrem să crească în condiţii decente spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor.

Pr. Marius Catrinţaşu, pr. Gabriel Cimpoeşu

lecturi: 20.