Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut "Lumina creștinului" pe luna mai

Pe prima copertă a ultimului număr de primăvară al revistei "Lumina creștinului", pe luna mai 2009, anul XX, nr. 5 (233), avem prezentată o imagine cu papa Ioan Paul al II-lea prezent în România.

În pagina 2 continuă reflecțiile dedicate sfântului apostol Paul (partea a XXI-a). Mesajul terezian poate fi aflat la aceeași pagină.

La paginile 3, 4 și parțial la pagina 5 poate fi citită scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel dedicată vizitei istorice a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în România. Prin intermediul acestei scrisori, PS Petru îi îndeamnă pe toți la o aducere aminte a acelor "trei zile de har" în care papa a fost pe pământ românesc pentru a-l vesti tuturor pe Cristos, zile care nu trebuiesc uitate și care au adus binecuvântare și bucurie. Tot la pagina 5 poate fi găsit și un program cu diversele momente care se vor desfășura în perioada 7-9 mai în Dieceza de Iași și Arhidieceza de București și dedicate împlinirii a 10 ani de la vizita papei în România.

Momentele principale din cadrul celor trei zile de vizită ale papei în România sunt evocate la paginile 6-7. Parcursul vizitei, începând cu sosirea Sfântului Părinte pe aeroport, continuând cu diversele întâlniri oficiale, cu vizita la Cimitirul Bellu, cu Liturghia greco-catolică și culminând cu Liturghia romano-catolică din Parcul Izvor, precum și mărturii ale unora dintre cei care au fost acolo pot fi citite în aceste pagini.

Aniversarului de 800 de ani de la aprobarea primei Reguli a Ordinului Franciscan îi este dedicată pagina 8.

Celei de-a XLIII-a Zile Mondiale a Comunicațiilor în Biserica Catolică, sărbătorită la 24 mai, dar marcată în Dieceza de Iași la 23 mai printr-o întâlnire a lucrătorilor mass-media ce va avea loc la subsolul bisericii "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman, îi este dedicată pagina 9. La aceeași pagină poate fi găsit un clasament cu parohiile în care se citește cel mai mult revista "Lumina creștinului", respectiv revista "Isus, prietenul copiilor", precum și anunțul cu Ziua Reducerilor de la Editura "Presa Bună" din 25 mai.

Date despre Cea de-a IX-a Întâlnire Națională a Operatorilor din Media Catolice, desfășurată la Blaj în perioada 26-28 martie, pot fi citite la pagina 10. Rubricile "E bine de știut" și "Știați că?" pot fi găsite la aceeași pagină.

Prezentarea localității Nisiporești, gazda din acest an al Zilei Tineretului, este la pagina 11.

Rubrica "Mesajul Sfinților" de la pagina 12 ne vorbește despre episcopul martir Oscar Romero din Salvador, simbol al creștinilor persecutați.

La pagina 13 continuă seria dedicată sfântului Paul, cu referire la viața trăită în Biserică.

Articolul dedicat familiilor și care tratează despre adevărata rugăciune poate fi găsit la pagina 14.

Paginile 15-16, dedicate celor mici, continuă cu răspunsurile acestora referitoare la sfânta Fecioară Maria și cu un nou fragment din povestea "Prizonierul corsarului".

La pagina 17, închinată tinerilor, poate fi găsit un fragment din mesajul dat de PS Gherghel cu ocazia întâlnirii tinerilor de la Nisiporești, precum și un fragment din Mesajul papei Benedict al XVI-lea dat cu ocazia Celei de-a XXIV-a Zile Mondiale a Tineretului.

Celei de-a doua conferințe din cadrul itinerarului spre Înviere desfășurat la Iași îi este destinată pagina 18 și parțial pagina 19. Tema conferinței prezentate de ÎPS Ioan Robu a fost "Dumnezeu și libertatea". Tot la pagina 19 poate fi găsită și rubrica "Tablete spirituale".

"Cântec pentru copiii din Africa" este titlul articolului de la pagina 20, în cadrul căruia este prezentat un CD cu diverse melodii, interpretate de două fetițe din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. Toate fondurile care vor proveni din vânzarea CD-urilor sunt destinate pentru copiii africani aflați în grija misiunii românești din Kenya.

Diverse date despre evenimentele petrecute în lume și în Dieceza de Iași puteți afla la paginile 21-23.

La pagina 24 pot fi aflate informații utile din domeniul sănătății.

Poșta redacției vine cu noi răspunsuri la pagina 25.

Noutățile editoriale pot fi citite la pagina 26.

Tradiționalul rebus și criptograma pot fi găsite la pagina 27.

Pe ultima copertă a revistei se găsesc multiple imagini cu evenimente petrecute în Dieceza de Iași în lunile martie și aprilie.

O serie de alte articole pot fi citite și pe sit la secțiunea "Bibliotecă/Publicații".

Liviu Crișmaru

* * *


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat