Urări şi gânduri de Paşti

"Noi suntem martori la tot ce a făcut" (Fap 10,39).

Pacea lui Cristos cel Înviat să vă însoţească mereu în trăirea şi în mărturia pentru Cristos, cu dăruirea şi curajul primilor apostoli, având certitudinea ca Învierea este mereu ultimul cuvânt pe drumul crucii noastre şi al slujirii fraţilor noştri.

Sărbători binecuvântate!

Pr. Cornel Cadar

* * *

Înviere

O crustă de mană putea-va rămâne,
O mână de haruri putea-va-mplini
Dorinţa lui astăzi, opusul lui mâine,
Dar, până la urmă, oricum, vor pieri.

Căci moare şi Lazăr, el reînnodatul
La firul de viaţă cam brusc întrerupt,
Cum moare de altfel şi astăzi tot natul
Şi moare-orice om de la bun început.

Şi totuşi se schimbă ceva, nu oriunde,
Ci chiar în esenţa de om muritor,
O dată cu ceea ce Domnu-ntreprinde
Când moare pe cruce, jertfit tuturor.

Căci chiar dinăuntru se spulberă-n fine,
Destinul cel jalnic, comun pentru toţi,
Când Domnul, din moarte, se scutură bine
Şi-nvie la viaţă, învie din morţi.

De-atunci învierea nu-i doar o-nnodare
De zile cu zile, program prelungit,
Ci-i chiar veşnicia cu tot ce e-n stare
S-aduncă-nviatul ce-a fost răstignit.

Ofertă de viaţă totală şi plină,
În care chiar trupul nu-i doar ambalaj,
Chiar dacă o vreme mai vrea să rămână
Pământului pradă şi timpului gaj.

E sfânta-nviere lumină în toate,
E har şi tărie în luptă şi cer,
E chiar mântuire, cu mult peste poate,
E chiar garanţie că n-o să mai pier.

Pr. Cristian Chinez

* * *

Bucuria învierii

Bucuria învierii e aşa de mare azi,
O cântare fericită se revarsă-n sfânt extaz.
Suflete, ce zaci acuma doborât de-al tău păcat
Hai, te scoală, schimbă-ţi viaţa căci Cristos a înviat!

Treacă fără nume anii cei trăiţi fără Cristos.
Legăturile Satanei zacă-n pulbere pe jos.
Cântă slavă celui care viaţa ne-a răscumpărat
Cu un preţ atât de mare, - slavă lui, el a-nviat!

Să trăim de-acum înainte strânşi de jertfa crucii lui
Cu o dragoste fierbinte noi, ostaşii Domnului.
Să răsune-n mii de glasuri slava lui neîncetat.
Inimile sus! - Cântaţi-i! Azi Cristos a înviat!

Autor necunoscut

*

Dacă ţi-e frică de moarte, iubeşte învierea!

Domnul nostru Isus Cristos, prin carnea trupului său, a dat o speranţă nouă trupurilor noastre.

A luat asupra sa ceea ce nouă aici pe pământ ne este cel mai cunoscut, ceea ce pentru noi se verifică mereu şi cu exactitate: naşterea şi moartea. Naşterea şi moartea aici erau din plin, învierea şi viaţa veşnică nu erau.

A găsit ale lumii mizere satisfacţii şi ne-a adus ale cerului, străine lumii, bucurii.

Dacă ţi-e frică de moarte, iubeşte învierea!

Şi-a dat ajutor prin suferinţa sa, căci sănătatea ta nu-ţi mai era de nici un ajutor!

Să recunoaştem, aşadar, această sănătate veşnică, străină lumii, şi să trăim ca străini în această lume. Să ne gândim mai des că suntem trecători pe acest pământ şi astfel vom păcătui mai puţin. Mai degrabă să-i mulţumim Domnului pentru că a dispus ca ultima noastră zi pe acest pământ să vină atât de repede şi să fie atât de nesigură. Din copilărie şi până la bătrâneţe calea e atât de scurtă. Dacă Adam ar fi murit astăzi, la ce i-ar fi folosit o viaţă atât de lungă?

Cât poate să fie de mare timpul, dacă oricum trebuie să se termine? Nimeni nu se mai poate întoarce la ziua de ieri, iar ziua de azi se grăbeşte să treacă! În cursul acestui spaţiu atât de scurt să ne străduim să trăim bine, pentru a fi acolo unde nu mai există trecere! Chiar şi acum în timp ce vorbim, chiar şi acum suntem în trecere. Cuvintele fug şi orele se scurg, la fel şi viaţa noastră, şi faptele noastre, gloria noastră şi mizeria noastră, la fel se scurge şi fericirea noastră. Totul trece, însă să nu ne fie teamă: "Cuvântul Domnului rămâne în veşnicie!" (Is 40,8; 1Pt 1,25).

Din Discursurile sfântului Augustin (Sermo 124,4)

*

Paştele, sărbătoarea lespezilor răsturnate!

Fiecare dintre noi are lespedea sa. Un bolovan enorm, rostogolit peste deschiderea sufletului, care-i înăbuşă aerisirea, care-i blochează orice rază de soare, sub care-l încremeneşte gerul, şi care împiedică comunicarea cu celălalt.

Este lespedea singurătăţii, a mizeriei, a bolii, a urii, a disperării, a păcatului.

Suntem toţi morminte înstrăinate; fiecare sigilat de propria moarte.

Paştele, aşadar, să fie pentru toţi rostogolirea lespezii, sfârşitul coşmarului, izbucnirea luminii, primăvara unor relaţii noi. Şi dacă fiecare dintre noi, odată ieşit din propriul mormânt, începe să îndepărteze şi lespedea de pe mormântul de alături, se va repeta în sfârşit minunea cutremurului care a însoţit primul Paşti a lui Cristos.

Evanghelia ne spune că cele două momente supreme ale istoriei mântuirii, moartea şi învierea, au fost amândouă însoţite de cutremur (Mt 27,51; 28,2).

Paştele este, aşadar, sărbătoarea lespezilor răsturnate!

Este sărbătoarea cutremurului!

Don Tonino Bello

lecturi: 10.