"Probleme de viaţă & de moarte": manual de morală naturală

Interviu luat autorului, Tommaso Scandroglio

A sosit în librării cartea lui Tommaso Scandroglio, asistent de filozofia dreptului şi filozofie teoretică la Universitatea Europeană din Roma, cu titlul "Probleme de viaţă & de moarte" (Ed. "Ares", Milano, 2009).

E vorba de un fel de manual în care zece experţi răspund la întrebările cele mai obişnuite despre temele de morală, cum ar fi de exemplu: Cel zămislit este deja o fiinţă umană? Pentru ce femeia nu poate decide cu privire la sănătatea ei recurgând la avort? Dacă doi tineri se iubesc, ce rău este să aibă raporturi sexuale înainte de căsătorie? Şi dacă două persoane nu se mai iubesc, de ce să nu divorţeze? Afecţiunea între doi homosexuali nu este egală cu aceea între două persoane heterosexuale?

Pentru a aprofunda teme care sunt în fiecare zi în ziarele din toată lumea, Zenit l-a intervievat pe Tommaso Scandroglio, deja autor al mai multor lucrări şi articole.

• Pentru ce această carte?

Erau două scopuri ale acestui scurt manual de morală naturală. Înainte de toate acela de a da răspunsuri simple, imediate şi eficiente la obişnuitele locuri comune care infestează problemele etice. Einstein afirma că dacă nu ştii să explici bunicii tale un lucru, înseamnă că nu l-ai înţeles. Aşa este şi pentru tematicile complexe referitoare la bioetică şi la morala naturală. Este clar că fiecare din cele zece teme tratate poate să fie dezvoltată în mod mult mai extins şi analitic, dar este la fel de clar că fundamentele oricărei probleme de morală pot să fie prezentate în mod clar fără a leza soliditatea şi validitatea argumentelor.

Celălalt scop era de a reafirma un concept care este destul de uzat pentru cel care are un minim de îndeletnicire cu aceste teme. Morala este explicaţia raţională a conduitelor care sunt bune şi ale celor care sunt rele. Morala - pentru a folosi un adjectiv impropriu dar eficient pentru înţelegerea noastră a postmodernilor - morala este în sine însăşi laică. Nu trebuie să fii catolic pentru a spune că este mereu greşit a ucide în mod direct şi deliberat o fiinţă umană nevinovată.

Sau nu este nevoie de credinţă pentru a înţelege că este ilegitim a fura, a viola, a sechestra o persoană, a consuma droguri, a avorta, a cere să mori, a divorţa, etc. Catolicii, sau evreii sau musulmanii nu au copyright-ul asupra moralei. Nu este necesar într-o primă fază legarea de revelaţie, in primis e nevoie în schimb de folosirea corectă a raţiunii. Şi aceasta din urmă este proprietate a tuturor, inclusiv a ateilor.

De fapt, în text nu se vor găsi argumentări care se sprijină pe realităţile de credinţă prezente în Biblie, în tradiţie sau în magisteriu pentru a da vigoare tezelor adoptate. Lucrarea pe care am avut plăcerea de a o îngriji este în polemică aşadar cu poziţiile fideiste care afirmă că numai credinţa poate să ne explice care sunt conduitele bune sau rele pentru om.

• Cine sunt personajele intervievate?

Lucrarea vrea să ofere o panoramă la 360 de grade cu privire la tematicile cele mai dezbătute în materie de morală naturală. Perspectivele de cercetare sunt destul de diversificate. Autorii intervievaţi au de fapt competenţe dintre cele mai diferite: există profesorul universitar, magistratul, cercetătorul ştiinţific, politicianul, psihoterapeutul, filozoful dreptului.

Fiecare dintre ei a abordat tema cu instrumentele oferite de profesia lui, dar - aspect important de subliniat - concluziile la care ajung, de exemplu, judecătorul şi omul de ştiinţă coincid. Asta pentru a demonstra că - să mi se permită expresia un pic criptică - realitatea nu poate să fie în contradicţie cu ea însăşi.

Asta pentru a spune că, de exemplu, avortul va fi evaluat în mod negativ fie în domeniul medical, ne gândim numai la sindromul post-abortiv care loveşte femeile, fie în domeniul juridic, acolo unde se va scoate în evidenţă contradicţia că nu toţi subiecţii cu drepturi se bucură de aceleaşi drepturi fundamentale, fie în domeniul sociologic şi politic, văzând în avort o fractură dureroasă a raporturilor sociale. Deci, căi diferite duc toate la aceeaşi ţintă.

• Care sunt răspunsurile care v-au uimit mai mult?

Spicuind pe ici şi pe colo aş putea să citez răspunsul magistratului Carlo Casini la sloganul datat de acum "uterul este al meu": desigur că uterul este al femeii - răspunde Casini - însă nu ceea ce este înlăuntrul uterului. Sau îmi vine în minte afirmaţia pr. Stefano Teisa că legea 40 despre aşa-zisa procreaţie asistată medical nu este o lege bună, deoarece permite o tehnică de fecundare care expune embrionii la un risc foarte mare de moarte.

Amintesc şi ceea ce a spus geneticianul Maria Grazia Vianello în privinţa siguranţei profilacticelor care eşuează, în transmiterea bolilor venerice, în 10-15% din cazuri, sau ceea ce a afirmat pr. Lino Ciccone cu privire la faptul că a avea raporturi sexuale înainte de căsătorie este ca şi cum cineva şi-ar însuşi o casă înainte ca proprietarul legitim să fi exprimat formal voinţa sa de a vinde sau de a dona casa aceea: un fel de furt.

Apoi îmi place să amintesc argumentaţiile profesorului Giacomo Samek Lodovici în privinţa legăturii matrimoniale, instituţie care nu a fost inventată de Biserică ci este prezentă din antichitate în foarte multe popoare necreştine, şi cele ale profesorului Mario Palmaro cu privire la perechile de fapt atunci când clarifică faptul că drepturile fiecărui convieţuitor sunt deja tutelate de dreptul comun în vigoare fără a fi nevoie de normative ulterioare.

De amintit şi precizarea clară a doctorului Roberto Marchesini atunci când explică faptul că homosexualitatea nu este o patologie, nici o tulburare, ci un simptom al unei tulburări, care este o "rănire a identităţii de gen, adică a unei imagini despre sine ca nepotrivită lumii masculine".

La fel, m-au impresionat datele furnizate de profesorul Antonello Vanni cu privire la daunele provocate de consumarea canabisului, care provoacă distrugerea ireversibilă a unor zone ample ale creierului şi malformaţii ale acestuia. Apoi, cum să nu citez intervenţia profesoarei Claudia Navarini cu privire la eutanasie, care cu precizie şi claritate face lumină asupra temelor îndârjirii terapeutice, a testamentului biologic şi a raportului medic-pacient.

În sfârşit, în place să subliniez intervenţia magistratului Giacomo Rocchi care, în privinţa apărării legitime, ajunge să justifice şi uciderea agresorului.

• Cui este adresată această carte?

Tuturor. Pentru că de acum toţi sunt chemaţi să se grupeze în privinţa acestor teme. De câteva decenii teme precum avortul, divorţul, contracepţia şi altele nu mai sunt de domeniul exclusiv al experţilor.

La câţi dintre noi nu li s-a întâmplat, dacă nu să se confrunte cu asemenea situaţii, măcar să dea o opinie proprie cu privire la aceste probleme. Şi adesea nu se ştie ce să se spună. În afară de asta, aşa-numitul caz limită este de acum practică normală.

Să ne gândim de exemplu la faptul că în fiecare an în Italia sunt eliminaţi între 130-150 de mii de prunci în sânul mamei prin avort procurat, sau la faptul că între 1995-2005 divorţurile au crescut cu 74%.

Trebuie trezite conştiinţele, şi această carte vrea să contribuie, chiar dacă în mod minim desigur, la acest scop. De mult timp de acum s-a produs în psihicul persoanelor un mecanism pervers de acceptare a celor mai inumane conduite.

Ecuaţia este următoarea: anumite comportamente au existat dintotdeauna, astăzi mai mult ca niciodată. Dacă un comportament este aşa de răspândit atunci e normal, dar dacă este normal înseamnă că este şi bun sub profilul moral. Dar dacă este bun pentru ce să nu-l facem legitim şi pe planul juridic?

Toţi sunt cufundaţi în această stare sufletească colectivă, fiecare dintre noi este impregnat, care mai mult care mai puţin, de pătrunzătorul spirit relativist, şi fiecare dintre noi este victimă potenţială a acestui sofism care ne face să confundăm adevărul cu falsul. Este deci deosebit de necesar să se risipească această fermecare şi a redeschide ochii acelei raţiuni care dintotdeauna este delegată să descopere adevărul despre lucruri şi despre om.

(Antonio Gaspari, în Zenit, 2 aprilie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.