Imitarea lui Cristos conform sfântului Paul

Tema imitării lui Cristos intră de drept în discursul privitor la pedagogia lui Paul; de fapt, apostolul dedică temei câteva dintre cele mai frumoase şi mai iluminante pagini din epistolarul său. O reflecţie atentă ne va ajuta să aplicăm apoi metoda pedagogică a lui Paul.

Trebuie să spunem din start că imitarea lui Cristos are o mediere umană în exemplul lui Paul însuşi şi-l are ca model final chiar pe Dumnezeu: încă o dată o triplă articulaţie care face sprintenă şi curajoasă gândirea lui Paul. S-ar spune că Paul nu cunoaşte obstacole şi nici graniţe în ducerea la îndeplinire a proiectului său educativ. Notăm încă de acum că tema imitării lui Dumnezeu este o excepţie în Noul Testament. În scrisorile pauline mai curând apostolul apare ca imitator al lui Cristos şi se oferă prin aceasta imitării credincioşilor. Dar aici el deschide un orizont nou pe care suntem solicitaţi să mergem pentru a ajunge la aceeaşi ţintă la care a putut să ajungă el însuşi.

"Fiţi imitatorii mei": acesta este primul pas care trebuie făcut pe drumul care duce la adevărata conformare cu Cristos Domnul. Nu că în felul acesta Paul pretinde să ia locul lui Cristos Isus: asta ar mai lipsi! El vrea să spună doar că creştinii din Filipi trebuie să imite modul cu care el trăieşte din Cristos şi luptă pentru Cristos: "Ceea ce aţi învăţat şi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea să puneţi în practică" (4,9). Cineva ar putea să vadă în aceste expresii o voinţă aproape coercitivă a lui Paul, însă, dacă privim mai bine, nu este aşa. În schimb, aici iese în evidenţă acea convingere profundă prin care Paul ştie că drumul făcut de el după convertirea din Damasc corespunde pe deplin cu voinţa de mântuire pe care Dumnezeu o are faţă de fiecare bărbat şi femeie de bunăvoinţă.

Dar să ne întoarcem la îndemnul lui Paul: "Fraţilor, fiţi imitatorii mei şi priviţi cu atenţie la aceia care se poartă după modelul pe care îl aveţi în noi". Vine în mod spontan întrebarea: în ce anume trebuie să-l imite pe apostol creştinii din Filipi? Răspunsul poate fi numai acesta: ei trebuie să-l imite în modul în care el trăieşte din Cristos şi luptă pentru Cristos. Acest lucru îl lasă să se înţeleagă şi atunci când afirmă scriind creştinilor din Tesalonic: "Iar voi aţi deveni imitatorii noştri şi ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt" (1Tes 1,6). A-l imita pe Cristos şi pe apostol înseamnă aşadar a suferi din cauza evangheliei. Se deduce că "a imita" nu înseamnă atât a încerca să se reproducă atitudinile sau virtuţile morale ale cuiva; pentru discipolul lui Cristos înseamnă mai degrabă a accepta condiţia de "slujitor suferind" care a fost aceea a lui Isus şi a lui Paul: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (In 15,20). Paul se preocupă şi să asigure perseverenţa destinatarilor săi în această angajare educativă: "Aşa încât, fraţii mei iubiţi şi doriţi, bucuria şi coroana mea, rămâneţi astfel statornici în Domnul, iubiţii mei" (Fil 4,1). La nimic n-ar folosi faptul de a fi crescut la şcoala unor învăţători foarte buni dacă nu se perseverează în drumul întreprins, dispuşi chiar de a plăti personal, atunci când este necesar. Aceasta este "maturitate în credinţă": "Aşadar, toţi câţi suntem desăvârşiţi [...] de acolo de unde am ajuns, să continuăm în acelaşi mod" (3,15-16).

Mai notăm că Paul insistă în a-i califica pe destinatarii scrisorii sale ca "fraţi": acest lucru ne face să ne gândim că fraternitatea între credincioşi are, e adevărat, un fundament sacramental de netăgăduit, dar în acelaşi timp se manifestă în angajarea comună de a înainta ca o echipă de alpinişti legaţi de aceeaşi coardă pe calea care duce la conformarea cu Cristos, singura ţintă a oricărui proiect educativ în ambientul creştin. Nu numai pentru că unirea face puterea, ci mai ales pentru că în comuniunea eclezială este prezent şi acţionează Duhul Domnului. Locuitorilor din Tesalonic Paul li se oferă ca model şi prin hărnicia sa: "Voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne imitaţi. Noi n-am umblat în neorânduială între voi, nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba [...]. Nu că n-am fi avut dreptul, ci ca să vă dăm în noi înşine un exemplu pentru a fi imitaţi" (2Tes 3,7-9). Mulţi ştiu cât este de adevărat că lenea este tatăl viciilor, dar ştiu asta mai ales educatorii. Pentru aceasta nu este deloc deplasat faptul că Paul se propune ca model şi sub acest profil. Metoda educativă a lui Paul se bucură de o unitate profundă care implică toate aspectele vieţii umane, nefiind exclus nici unul.

"Aşa cum eu sunt al lui Cristos": simpla imitare a lui Paul n-ar fi semnificativă într-un context creştin. Paul ştie foarte bine acest lucru; pentru aceasta el se grăbeşte să spună: "Fiţi imitatorii mei «aşa cum» eu sunt al lui Cristos" (1Cor 11,1). În acel "aşa cum" nu este indicată numai modalitatea, ci şi motivul. "Paul le cere corintenilor să-l imite pentru că el însuşi îl imită pe Cristos. În felul acesta şi ei îl vor imita pe Cristos. Aceasta este o temă de ordin etic care corespunde «urmării lui Cristos» în evanghelii" (Traducerea ecumenică a Bibliei): iată semnificaţia profundă a acelei expresii. Dar noi întrevedem că modalitatea şi motivul se împletesc şi aproape se identifică.

El însuşi, Paul, ne face să înţelegem asta atunci când scrie tot aceloraşi destinatari: "Căci chiar dacă aţi avea zeci de mii de învăţători în Cristos, nu aveţi mai mulţi părinţi «pentru că» eu v-am născut în Cristos Isus prin evanghelie. Aşadar, vă îndemn: fiţi imitatorii mei!" (1Cor 4,15-16). Se pare că putem recunoaşte în aceste cuvinte un amestec de polemică şi de ironie: oricum, pentru Paul a educa înseamnă a da naştere. Spune acest lucru fără jumătăţi de măsură cu intenţia de a ne face să înţelegem cât l-a costat să ia asupra sa această misiune. De altfel, a educa, în etimologia sa, nu înseamnă "a scoate afară"? Cu predica sa şi cu toată viaţa sa Paul a prestat Domnului colaborarea sa pentru ca aceia care ascultau cuvântul său să se poată renaşte în Cristos. Pentru Paul, acesta este singurul lucru care trebuie să fie la inima unui adevărat educator.

Acum să încercăm să înţelegem mai profund metafora naşterii cu care Paul încearcă să exprime diferenţa care există între el şi ceilalţi pedagogi (învăţători). Cristos pe cruce a îndurat dureri asemănătoare cu cele ale naşterii: acest lucru îl lasă să se înţeleagă Petru atunci când afirmă că înviindu-l pe Isus "Dumnezeu l-a eliberat de durerile morţii" - în textul grec termenul odinas care indică şi durerile naşterii. În acelaşi mod Paul poate să afirme: "Eu v-am născut în Cristos Isus", după cum în altă parte el scrie: "Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii până când Cristos se va forma în voi" (Gal 4,19). Adnotez că fraza "îndur chinurile naşterii" în greacă este exprimată numai de verbul odino. Este cunoscut cât este dureroasă este experienţa educatorului, însă aici Paul lasă să înţelegem şi că în opera educativă, ca şi în experienţa maternităţii, se împletesc bucurii şi dureri, trude şi speranţe.

De aceea trebuie să recunoaştem că modalităţile (acel "aşa cum" din 1Cor 11,1) cu care Paul a exercitat slujirea sa apostolică corespund pe deplin cu motivul (acel "pentru că" din 1Cor 4,15) pentru care poate să revendice că este unicul pedagog adevărat al creştinilor din Corint.

"Imitatori ai lui Dumnezeu": afirmaţia poate să pară exagerată, aproape temerară, însă Paul o foloseşte considerând toate argumentele în partea parenetică a scrisorii sale către creştinii din Efes: "Aşadar, fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi şi trăiţi în iubire după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă" (5,1-2). Creştinii din Efes vor putea spune că-l imită pe Dumnezeu dacă se vor comporta ca fii ai săi, adică dacă vor avea adevărata pietas faţă de el şi dacă vor traduce în alegerile de viaţă instanţele concrete ale filiaţiei de care se bucură.

În acelaşi timp, pentru a se putea lăuda cu acest privilegiu, ei trebuie să exceleze în iubire pentru că acesta este numele lui Dumnezeu (vezi 1In 4,8). Analizând bine, toată opera educativă de inspiraţie creştină nu e altceva decât o continuă şi asiduă iniţiere la iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. În privinţa acestui detaliu precis ar trebui să se confrunte orice educator atunci când stă în faţa lui Dumnezeu pentru a verifica validitatea activităţii sale şi a misiunii sale.

Însă creştinilor le este dată şi o mediere specială, aceea a lui Cristos Isus: "După cum şi Cristos ne-a iubit şi s-a oferit pentru noi". A educa înseamnă a imprima în discipoli nu o "schemă", care este semn de staticitate şi de moarte, cât mai ales o "formă", care este semn de dinamism şi de viaţă. Spune asta însuşi Paul: "Nu vă schematizaţi după lumea aceasta, ci transformaţi-vă reînnoind mintea voastră" (Rom 12,2) - aşa este literalmente după textul grec. Forma la care se referă Paul este desigur cea a Tatălui, a cărui imagine este imprimată în fiecare fiu al său; dar este şi cea a lui Cristos pentru că Dumnezeu, Tatăl, "de mai înainte i-a hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi" (Rom 8,29). Aşadar, purtăm în noi o dublă "formă": cea a Creatorului şi cea a Răscumpărătorului. Noi ar trebui să putem fi recunoscuţi şi să fim recunoscuţi de această dublă formă care ne face unici şi irepetabili pentru Dumnezeu şi pentru lume.

(Carlo Ghidelli, în L'Osservatore Romano, 19 februarie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.