Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ecuador: Pe urmele misionarilor noștri

Pr. Alois Moraru și pr. Anton Dancă se află începând cu 17 ianuarie 2009 în Ecuador, unde vizitează locurile de misiune în care activează pr. Bartolomeu Blaj. Redăm în continuare impresiile părintelui Alois despre activitatea misionară din Ecuador.

Fiind de 10 zile împreună cu pr. Anton Dancă în Ecuador, mai exact în cantonul Palestina, am căutat să pășim cât mai mult pe urmele misionarilor din Dieceza de Iași, care au fost sau activează aici. Primii pași ai misionarilor noștri au fost consemnați în luna august a anului 2004, când preoții Bartolomeu Blaj și Petru Răchiteanu au sosit în Vicariatul Daule, Arhidieceza de Guayaquil, pentru o experiență misionară de trei luni. Entuziasmat de căldura Americii și necesitățile constatate la fața locului, pr. Bartolomeu a decis să rămână aici.

După ce a activat nouă luni și două săptămâni în Parohia "Senor de los Milagros" din Daule, la 27 noiembrie 2005 a fost numit paroh al comunității "Sfântul Bartolomeu" din Palestina, care cuprinde orașul cu acest nume și aproape 40 de sate din jur, însumând aproape 16.000 de suflete. Entuziasmul părintelui a adus un suflu nou comunității catolice din această zonă, mai ales că în ultimii ani au lipsit preoții care să desfășoare o activitate pastorală corespunzătoare zonei.

Vizitând numeroase comunități și discutând cu diverși credincioși, am rămas surprinși să constatăm rezultatele muncii pe care pr. Bartolomeu a desfășurat-o în acest canton al Ecuadorului: organizarea activității catehetice în aproape toate cătunele parohiei, vizitarea frecventă a comunităților și celebrarea sfintei Liturghii, binecuvântarea fiecărei familii, înființarea și celebrarea hramului fiecărui sat, cu novene și misiuni speciale, pregătirea copiilor pentru prima Împărtășanie și Mir, catehizarea catehumenilor adulți, promovarea grupurilor organizate de copii, tineri și adulți, înființarea școlii de formare parohială, cu participarea tuturor agenților pastorali, cateheți, misionari laici etc. Pe lângă această activitate susținută, pr. Bartolomeu este implicat într-o amplă și dificilă muncă de ridicare a bisericii parohiale, a casei parohiale, a centrului pastoral și a mai multor capele în satele parohiei. Dată fiind condiția economică a zonei, în parohie se derulează mai multe activități sociale și caritative, la unele dintre ele fiind și noi martori.

Palestina, Macul, Mirador, Samanes, Cajape, Coloradal, Limon, San Pablo, Juanita de las Mercedes, Yumes, Relicario, Pijio, El Carmen, Guabito, Los Limos, La Beldaca... sunt doar câteva dintre numele comunităților pe care le-am vizitat în aceste zile. Cu bucurie, dar și durere în suflet, am constatat foamea și setea acestor oameni, atât după hrana spirituală cât și materială necesare trăirii unei vieți creștine cât mai autentice. Cuvintele lui Isus: "Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini" se verifică din plin în această zonă, de aceea lansăm invitația de a ne gândi și noi la aceste comunități și a le susține cu rugăciunea, bunurile noastre materiale și, de ce nu, cu oferirea unor ani ai vieții noastre în slujba acestor semeni de-ai noștri.

Pr. Alois Moraru


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat