Reflecţie: Gânduri de Crăciun

Crăciunul: ziua împlinirii, a luminii şi speranţei, este sărbătoarea pe care ne place să o petrecem în familie, poate pentru că tot o familie a fost cea care s-a bucurat prima de transformarea visului milenar în întrupare... "când cuvântul s-a făcut trup". Ne bucurăm de cea mai mirifică noapte a universului, de căldura, de lumina şi mai ales de iubirea celor care ne înconjoară, de confort şi siguranţă, de masa îmbelşugată şi de strălucirea bradului de Crăciun.

Ne-am gândit, oare, în această sărbătoare a renaşterii spirituale, la cei mai trişti şi mai năpăstuiţi decât noi? La cei pe care îi putem numi săraci ai săracilor, la cei al căror singur acoperiş este cerul liber, sala de aşteptare a unei gări sau subsolul insalubru al unei case părăsite?

Cu ani în urmă poate pe aceste chipuri împietrite de durere era o ploaie de zâmbete, iar mâinile înnegrite şi îngheţate aninau la fel ca noi steluţe şi globuri colorate.

Ne-am gândit acum, în această fericită zi din viaţa noastră, în care inimi iubitoare ne înconjoară, la cât de dureroasă poate fi singurătatea?

Ne-am gândit la oamenii "prizonieri" în spatele porţilor închise ale unui spital?

Ne-am gândit la bătrânii la a căror uşă sună doar poştaşul o singură dată, la copiii cu ochii căutători şi cu nasurile lipite de geamul îngheţat al unei ferestre întunecate?

Ne-am gândit, oare, trăind în opulenţa luminii a zeci de candelabre, la pereţii dărăpănaţi ai unei case uitate "de vremi", la vatra în care focul este doar o amintire, la cămările goale în care doar vântul îşi face sălaş, la mâini îmbătrânite şi cuminţi întinse cu umilinţă la răspântii? Ne-am gândit la ţări în întuneric, în care bisericile sunt încă închise sau prefăcute în hambare, sau la cele bogate şi prospere în care tăcutele biserici au devenit muzee?

Dacă am reuşi în lumina acestei sfinte zile de Crăciun să coborâm cu sufletul şi gândul în întunericul celor care plâng, am putea sa ne asemănăm cu magii, aducând cu noi alinarea, prefăcând muţenia inimii noastre în tumult, învăţând să-l adorăm pe Isus în cei mai mici şi mai săraci, să-l căutăm pe pruncuşor în fiecare iesle părăsită aducând, măcar pentru o clipă, speranţă şi lumină celor de lângă noi.

Liliana Simion

lecturi: 14.