Iaşi: Zi de reculegere la început de an şcolar şi universitar

Casa părinţilor iezuiţi din Copou (Iaşi) a găzduit sâmbătă, 11 octombrie 2008, pe câţiva din tinerii Parohiei "Sf. Tereza a Pruncului Isus" care au dorit să marcheze deschiderea anului şcolar/ universitar printr-o zi petrecută cu Domnul.

Prin aceasta am vrut să mulţumim pentru toate darurile primite până acum şi să cerem ajutorul pentru anul ce urmează.

Dimineaţa a început cu o scurtă invocare a Duhului Sfânt, pentru ca el să fie alături de noi în această zi şi să ne ajute să-l iubim pe aproapele aşa cum el îl iubeşte.

Apoi am făcut un joc de cunoaştere în care cu toţii a trebuit să stăm pe vârfuri până când fiecare s-a prezentat şi a spus ce l-a îndemnat să răspundă afirmativ invitaţiei la reculegere. Pr. Daniel Iacobuţ, care a fost alături de noi pe parcursul întregii zile, ne-a explicat acest gest: aşa cum stând pe vârfuri se creează o tensiune, o aşteptare la nivel fizic, ziua de reculegere trebuie să fie un astfel de moment de tensiune în viaţa noastră spirituală, un moment de aşteptare a întâlnirii cu Dumnezeu.

Lectio divina care a urmat a avut în centrul atenţiei parabola talanţilor sau parabola folosirii timpului în care stăpânul lipseşte. Deşi la prima vedere parabola pare lipsită de iubire şi pare că se încheie într-o notă pesimistă, trebuie să ne conducă la conştientizarea tuturor darurilor pe care le-am primit de la Domnul şi la valorificare lor (asemenea primilor doi slujitori).

Stăpânul ştia cu siguranţă cum să obţină profit din averea sa imensă, dar el a preferat să rişte şi s-o împartă slujitorilor săi pentru a le arăta încredere, deoarece pentru el slujitorii sunt mai importanţi decât talanţii.

Nu este o nedreptate în faptul că stăpânul dă unuia cinci talanţi, altuia doi şi celui din urmă doar unul, deoarece în text se afirmă că a dat "fiecăruia după puterea lui" (Mt 25, 15) şi un singur talant echivala cu 34 kilograme de aur sau argint, ceea ce însemnau 20 de ani de muncă, o avere.

La fel, stăpânul ne dă fiecăruia dintre noi unul sau mai mulţi talanţi şi ne spune: "Eu te simt în stare să primeşti aceşti talanţi şi să-i faci să rodească". Dacă primii doi slujitori au văzut gestul stăpânului ca un gest de încredere şi s-au grăbit să investească talanţii, pe cel de-al treilea îl înspăimântă povara unei atât de mari responsabilităţi şi ascunde averea încredinţată lui. Teama care-l blochează provine din faptul că nu-şi cunoaşte stăpânul şi-l vede avar prin prisma propriei avariţii.

Motivul adevărat pentru care slujitorii primesc aceşti talanţi este ca atunci când stăpânul se va întoarce, ei să poată intra în bucuria Tatălui ceresc. Desigur, Dumnezeu este prezent mereu prin talanţii săi, dar abia la sfârşit îl vom vedea faţă în faţă.

După un timp de meditare personală a textului biblic, tinerii s-au împărţit în patru grupuri pentru a împărtăşi darurile primite prin rugăciune, ghidaţi fiind de câteva întrebări. În primul rând a trebuit să conştientizăm care sunt talanţii pe care i-am primit până acum, apoi ne-am întrebat dacă îi fructificăm aşa cum trebuie. Suntem conştienţi că sunt daruri gratuite, nemeritate? Şi care este scopul pentru care i-am primit? Care sunt locurile / persoanele care ne ajută să ne descoperim talanţii? Putem să-i ajutăm şi noi pe ceilalţi să-şi descopere talanţii? Suntem în stare să riscăm talanţii noştri şi să investim iubire în ceilalţi şi apoi să aşteptăm?

A urmat vizionarea unui film, Festinul lui Babbette, despre o femeie de origine franceză care avea darul de a găti mâncăruri gustoase. Am putut vedea cum un talant al unei persoane poate schimba şi atitudinea celor din jur, să-i facă mai buni şi să-i unească.

După prânz am avut parte de un moment deosebit de rugăciune în capela Taizé. Am ascultat Acatistul de mulţumire, o rugăciune din tradiţia bizantină, deosebit de frumoasă, care ne-a făcut să realizăm că sunt multe lucruri de care ne bucurăm şi ni se par normal, dar care sunt talanţi de fapt şi pentru care trebuie să mulţumim şi noi.

Vizionarea a două videoclipuri pe tema talanţilor dificili şi a curajului de a-ţi valorifica talanţii chiar dacă ceilalţi te-ar putea judeca a fost urmată de momentul culminant al reculegerii şi anume sfânta Liturghie. Fiecare am pus la picioarele altarului harurile primite în această zi plină şi am făcut câte o rugăciune din inimă pentru cei care au mai mare nevoie.

Atunci când ne simţim împovăraţi de grijile de la şcoală şi serviciu, de neînţelegerile cu cei apropiaţi avem nevoie de un moment de respiro, de un moment în care să ne apropiem sufletul mai mult de Isus şi să-l lăsăm pe el să ne ghideze viaţa. Astfel vom putea porni mai departe încrezători şi vom aduce rod mult.

Iudita-Gilberta Iacob

lecturi: 10.