Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Hramul comunității române din Verona

Împreună cu alte comunități creștine din lume care au drept protector spiritual pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Comunitatea română din Verona (Italia) a sărbătorit hramul, cu credință și bucurie, duminică, 28 septembrie 2008. La această sărbătoare au participat preoți români, dar și unul străin, împreună cu un mare număr de creștini catolici români, unii veniți chiar de la o distanță considerabilă.
 

Fără îndoială că cea care ne-a unit a fost sfânta Tereza cea Mică. Ideea de fond a fost că noi trebuie să învățăm de la sfânta Tereza cum să trăim sfânta evanghelie într-o lume secularizată, pentru ca apoi să fim în măsură să predicăm altora, în special printr-un comportament exemplar, pe Cristos unicul Salvator al acestei lumi.
 

Sărbătoarea hramului comunității noastre a fost celebrată anticipat, pentru ca la 5 octombrie să ne putem întâlni împreună cu celelalte comunități catolice de străini, pentru a marca în mod oficial deschiderea Anului pastoral 2008-2009.

Pr. Daniel Mărtinaș


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat