Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Slănic Moldova: Administrarea Mirului

Comunitatea catolică din Slănic Moldova a avut prilejul de a retrăi un moment aparte al vieții creștine: primirea sfântului Mir prin impunerea mâinilor PS Aurel Percă, în ziua de sâmbătă, 23 august 2008.

Începând cu ora 10.00, cei 55 de candidați împreună cu nașii lor s-au pregătit în fața bisericii pentru a-l întâmpina pe Preasfințitul Aurel Percă și preoții care îl însoțeau. Către ora 11.00, după tradiționala primire din partea candidaților, a comunității, a parohului locului Francisc Căzănel și a primarului Andrei Șerban, cu pâine și sare, candidații, preoții veniți și episcopul s-au îndreptat în procesiune spre biserică, unde a avut loc Liturghia de administrare a sfântului Mir.

Celebrarea din acest an a fost un eveniment aparte atât pentru cei 55 de candidați, cât și pentru întreaga comunitate, întrucât sfântul Mir a fost administrat candidaților care provin din Parohia Slănic Moldova, dar și celor care provin din filiala acestei parohii: Cerdac.

Atunci când au fost întrebați de Preasfințitul Aurel în cadrul predicii, toți candidații: adolescenți, tineri și adulți, au putut mărturisi cu tărie că sfântul Mir este cu adevărat un sacrament al maturității creștine. Prin aceasta, candidații au exprimat dorința ca, prin primirea Duhului Sfânt cu darurile sale, să se angajeze la o trăire profundă a vieții creștine, ajutați fiind, desigur de nașii lor.

Cuvintele pline de duh rostite la predică de Excelența sa au trezit și în sufletele tuturor credincioșilor care au participat la sfânta Liturghie ecouri crescânde ale datoriei de a da mărturie despre Domnul nostru Isus Cristos.

La această sărbătoare au luat parte pr. Inocențiu Arcană, pr. Pavel Beșleagă, pr. Marius Catrințașu, fiul comunității, pr. Francisc Căzănel, parohul comunității, pr. decan Valentin Cochior, pr. Ioan Gabor, pr. Daniel Iacobuț, pr. Ciprian Laslău, pr. Ștefan Lupu, pr. Vasile Pană, pr. Petru Patrașcu, pr. Ioan Purcaru, pr. Petru Sescu, diacon Sergiu Stoica, credincioși ai comunității din Slănic Moldova și din filiala Cerdac, precum și numeroși turiști.

A consemnat pr. Francisc Căzănel

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 august: Slănic Moldova: Administrarea Mirului


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat