Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (Caritas-BACH): Împreună pentru un zâmbet

Biroul de Asistență și Consiliere pentru persoane cu Handicap din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași a organizat împreună cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași și Firma E-on Energie România o activitate educativă și recreativă pentru un număr de 30 copii cu dizabilități și aproximativ 10 copii fără dizabilități. Evenimentul a avut loc în ziua de 14 august 2008 într-un parc special amenajat de Firma E-on Energie România, scopul fiind acela de a crește gradul de socializare și de a dezvolta diverse abilități în rândul copiilor.

Evenimentul a început cu un program artistic derulat de echipa de clowni "Mesagerii Bucuriei" ce a cuprins activități de natură educativă și recreativă continuând cu o altă distracție preferată de copii - face painting (pictarea feței). La acestea s-au implicat activ atât copiii prezenți în parc, cât și voluntarii de la cele două organizații. La finalul acțiunii copiii cu dizabilități - beneficiari ai fundațiilor Bethany și Caritas, precum și copiii care se aflau la joacă în parc au primit cadouri constând în dulciuri, sucuri și rechizite școlare oferite de către reprezentanții E-ON Energie România.

Pentru o perioadă de aproximativ două ore, copiii au fost atrași de o atmosferă feerică plină de surprize și distracții. Acțiunea desfășurată a reprezentat o ocazie de a sărbători copilăria, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia copiii pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce am vrea noi să fie

Redăm în continuare câteva impresii ale copiilor și voluntarilor care au participat la eveniment.

  • "Fiind prezent la activitate am simțit în suflet bucuria acelor copii ce viața le-a oferit un altfel de soartă. Optimismul și dorința lor de viață ne depășește pe unii dintre noi, de aceea pot zice că avem de învățat de la ei... Surpriza principală a zilei au fost clovnii, niște tineri voluntari plini de entuziasm și dorință, aceștia știind foarte bine cum să ridice moralul copiilor și să îi facă să uite de tot răul care îi înconjoară redându-le zâmbetul pe față și bucurie în suflet. Clovnii au încercat prin jocurile lor creative să implice toți copiii prezenți promovând ideea că toți copiii sunt egali și au aceleași drepturi" (Dumitru, voluntar BACH).

  • "Aș vrea să ne întâlnim mai des așa, mi-au plăcut foarte mult clovnii pentru că m-au făcut să mă simt mai bine și chiar mai special" (Alina, 14 ani).

  • "Eu nu am vrut să mă pictez pe față pentru că numai fetițele se desenează pe față. Mie însă mi-au plăcut clovnii și nasurile lor mari și lungi, jocurile cu baloane și celelalte activități" (Claudiu, 13 ani).

Dumitru Lepădatu, voluntar BACH Iași


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat