Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Butea: Sfințirea căminului de bătrâni

La Butea, județul Iași, s-a consumat al doilea mare eveniment al istoriei acestei comunități din ultimii 50 de ani: sfințirea și inaugurarea, la 9 august 2008, a noului cămin pentru bătrâni și bolnavi "Papa Ioan Paul al II-lea" (cel mai mare eveniment fiind sfințirea bisericii și consacrarea altarului în anul 2000).

Celebrările au început cu sfânta Liturghie celebrată la grota din curtea bisericii. Liturghia a fost celebrată de Preasfințitul Petru Gherghel, însoțit de Luciano Pacomio, episcop de Mondovi (Italia), de Preasfințitul Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-catolice de Oradea, și de 30 de preoți, din parohiile vecine sau originari din Butea.

În predica sa, episcopul de Mondovi (locul de proveniență al congregației prezente la Butea) arăta ce mult înseamnă ca un creștin să fie alături de cei care suferă, iar cei care suferă să știe să sufere împreună cu Cristos.

Înainte de binecuvântare a rostit un cuvânt de învățătură Preasfințitul Virgil Bercea, iar pr. Lucian Păuleț a dat citire la două documente. Primul document, sosit de la Vatican, arăta că Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea binecuvântează noua operă de la Butea. Al doilea document, emis de Episcopia Romano-Catolică Iași, lua act de evenimentul important al binecuvântării noului edificiu și a capelei acestuia.

La sfârșitul sfintei Liturghii episcopii, preoții prezenți și surorile s-au îndreptat spre capela căminului. Aici, după ce Preasfințitul Petru Gherghel a tăiat panglica inaugurală, s-a procedat la binecuvântarea noii capele și a tuturor încăperilor căminului. Bolnavii viețuitori aici au fost transportați cu cărucioarele speciale pentru a participa la sfânta Liturghie.

După terminarea ceremoniilor, copii și tineri din Butea au susținut un frumos program artistic religios. Au fost prezentați, sub o formă teatrală, diferiți sfinți ai Bisericii Catolice. Ultimul prezentat a fost papa Ioan Paul al II-lea, patronul noului așezământ. Merită consemnată prezentarea unui minunat imn închinat Papei Ioan Paul al II-lea compus special pentru această sărbătoare de Matilda Andrici

Noul cămin de bătrâni de la Butea a fost construit la inițiativa și prin grija sorei Elisabeta Barolo, superioara comunității de la Butea a Congregației "Misionarele Patimii lui Isus". Este construit în imediata apropiere a mănăstirii, dar prin eforturi deosebite: strămutarea câtorva case într-o altă locație, greutăți financiare și multe altele. De aceea, acum, văzând terminate lucrările și măreția și utilitatea noului cămin, putem spune că la Butea asistăm la înfăptuirea unei adevărate minuni. La umbra acestui cămin, și prin grija plină de afecțiune a surorilor și a voluntarilor, sperăm să-și găsească alinare mulți dintre cei săraci, bolnavi și neputincioși.

Pr. Iosif Dorcu

* * *

Butea: Binecuvântarea casei de bătrâni și bolnavi "Papa Ioan Paul al II-lea"

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 august 2008: Binecuvântarea casei de bătrâni și bolnavi "Papa Ioan Paul al II-lea"


 

lecturi: 124.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat