Pe urma paşilor pierduţi la Efes. Pelerinaj în Anul Paulin

Pe la mijlocul lunii iulie 2008, un grup restrâns de preoţi din Dieceza de Iaşi a făcut un scurt pelerinaj în Asia Mică, având ca vârf de lance oraşul Efes. Ecoul acelor trăiri paulino-creştine a căpătat forma redată în rândurile următoare.

Că sfântul Paul şi-ar fi scuturat praful de pe picioare atunci când a părăsit Efesul (cf. Fap 20,1), nu este specificat nicăieri în Noul Testament. O spune însă, indirect, o broşură ce poate fi cumpărată în acea parte a Turciei de astăzi. Referirea este la manifestaţia antipaulină menţionată în Faptele Apostolilor (19,21-40) şi la ceea ce a urmat. "Precizarea", într-o românească aproximativă, zice: "S-au ţinut mai multe cuvântări la care au intervenit demnitarii şi au constituit o instanţă la hotărârea căreia sfântul Paul a fost alungat din oraş". Or, unei astfel de izgoniri îi putea urma şi un gest profetic (cf. Mt 10,14). Şi totuşi Apostolul a fost primit la Efes, e adevărat, de nişte "discipoli" care nici nu auziseră măcar de Duhul Sfânt, "a vorbit" în sinagoga de acolo vreo trei luni şi i-a instruit pe discipoli vreo doi ani în "şcoala lui Tiranos" (cf. Fap 19,1-10). Oricum ar fi stat însă lucrurile pe atunci, fapt este că astăzi Efesul este mort. Şi o poţi constata cu proprii ochi, dacă ajungi în acele locuri.

După ce am străbătut oraşul Selciuc, cu atenţia îndreptată spre o colină din dreapta, pe la mijlocul căreia ni s-a precizat că s-ar afla (printre ruinele unei foste bazilici) mormântul sfântului apostol Ioan, iată-ne urcând spre piscul pe care, într-o sâmbătă dimineaţă din miez de vară, plină de încărcătură spiritual mariană, ne pregătisem sufleteşte (şi mai eram şi aşteptaţi) să concelebrăm sfânta Liturghie; nu oriunde, ci în capela în care fusese transformată acea umilă construcţie despre care se crede că ar fi fost cândva chiar casa Maicii Domnului. Deodată, în dreapta, între două dealuri, ca o rană deschisă, ni s-au înfăţişat câteva ruine antice. Preotul care ne era călăuză, ne-a spus: "După ce ne întoarcem, o să vă las aici, iar eu o să merg cu maşina şi o să vă aştept în partea cealaltă". "Dar ce-i aici?", am îndrăznit să întrebăm cu jumătate de gură. "Efesul!", a venit precizarea. Pe la jumătatea drumului în urcare, am zăbovit la picioarele unei statui impresionante a Sfintei Fecioare, dar privirea îmi era atrasă în continuare de puţinele ruine pe care le întrezăream încă ceva mai jos, de parcă îmi venea să mă întreb cu neîncredere: "Efesul?".

După momentele înălţătoare, trăite ca într-un paradis, acolo sus, chiar dacă întinate de urmele unui incendiu ce mistuise întreaga vegetaţie din jur în zilele din ajunul vizitei făcute de papa în urmă cu doi ani, a venit şi clipa "intrării în Efes". Am păşit cu suspiciune printre ceea ce părea să se reducă la puţine ruine, când, la prima cotitură a drumului "turistic" în coborâre, de după una dintre coline, au apărut altele, şi altele, şi tot aşa. Nu dovedeam să fotografiez, nu reuşeam să ţin pasul cu ceilalţi ("experţi" de vreme ce aveau broşura cu ei), trăgeam cu urechea la ghidul unui grup italian, mai prindeam câte ceva de pe la cel german, când, iată că, de undeva de-aproape, am auzit şi explicaţii în româneşte. Mi s-au părut însă a fi date cam în doi peri. Oricum, imaginea mi se întregise; suprapunere şi îngrămădire de culturi şi influenţe politice din antichitate, iar amprenta predominantă: păgânismul. "Unde aş putea întrezări însă măcar ceva din trecerea pe aici a sfântului Paul?", îmi ziceam.

Am ajuns şi la "Teatrul cel mare", menţionat în Fap 19,29 ca loc de confruntare cu potrivnicii, dar şi de refuz din partea discipolilor, cei care l-au reţinut pe apostol, deşi "Paul voia să vină în faţa mulţimii"(v. 30); dar mi s-a părut a fi mai curând un loc al triumfului de moment al aceluiaşi păgânism de care musteau toate ruinele. Am încercat un sentiment de uşoară revanşă (târzie?) când, după oboseala acumulată în oraşul dezgropat de sub dealurile prăvălite (de ce oare îmi veneau în minte acele cuvinte citate de Isus, "Atunci veţi începe să spuneţi munţilor: Cădeţi peste noi! şi colinelor: Acoperiţi-ne!" - Lc 23,30 - ?), undeva mai într-o parte, am găsit şi ceva ce mai rămăsese din bazilica în care s-a ţinut Conciliul de la Efes (431); dar, în general, am rămas cu un gust amar, de parcă trecusem prin "valea morţii".

A venit şi momentul în care, pe esplanada celeilalte bazilici, unde este menţionat că ar fi fost înmormântat sfântul Ioan, privind retrospectiv, dincolo de şanţul şi coloana de la poale (singurele vestigii ale uneia din cele şapte minuni ale lumii antice: templul zeiţei Artemis), să am o "revelaţie" sau, mai curând, o confirmare a ceea ce studiasem nu de mult; şi anume: că Dumnezeu lucrase prin oameni, pe acele meleaguri, aşa cum continuă să o facă şi astăzi, altundeva. Iar pietrele stăteau mărturie. Lucrase prin structurile religioase iudaice, reduse ca proporţii, dar peste care a "altoit" evanghelia sa sfântul Paul, a lucrat şi după trecerea Apostolului pe acolo, prin comunitatea discipolilor marcaţi şi de alte prezenţe binecuvântate: Maica Domnului şi sfântul Ioan (martore erau ruinele a două foste mari bazilici creştine). Şi astfel, căutând paşii cuiva care s-a remarcat mai degrabă prin cuvânt (fie el scris sau predicat), am ajuns să constat aparentul triumf al păgânismului (semnele gloriei împăratului Traian, dintr-o perioadă imediat următoare, erau evidente), dar şi dimensiunile impresionante a ceea ce răsărise din "grăuntele de muştar" semănat la Efes. Totul însă la timpul trecut. Căci astăzi... altundeva...

Pr. Cristian Chinez

lecturi: 23.