Papa la comunitatea de recuperare de la Universitatea "Notre Dame"

Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea la întâlnirea pe care a avut-o vineri, 18 iulie 2008, cu un grup de tineri aflaţi în dificultate dintr-o comunitate de recuperare de la Universitatea "Notre Dame" din Sydney.

* * *

Dragi prieteni tineri,

Mă aflu cu plăcere împreună cu voi aici la Darlinghurst, şi adresez din inimă salutul meu tuturor celor care participă la programul "Alive", ca şi personalului care îl gestionează. Înalţ rugăciunea mea pentru ca să puteţi beneficia cu toţii de sprijinul pe care Social Services Agency al Arhidiecezei de Sydney îl pune la dispoziţie şi pentru ca binele care se face aici să continue mult timp în viitor.

Numele programului pe care-l urmaţi ne induce să formulăm întrebarea: Ce vrea să însemne realmente "viu", a trăi viaţa din plin? Asta voim cu toţii, în special în tinereţe, şi asta vrea Cristos pentru noi. De fapt, el a spus: "Am venit pentru ca să aibă viaţa şi s-o aibă din plin" (In 10,10). Instinctul cel mai înrădăcinat al oricărei fiinţe vii este să rămână în viaţă, să crească, să se dezvolte şi să transmită altora darul vieţii. Rezultă că este foarte natural să ne întrebăm cum este mai bine să realizăm toate acestea.

Pentru cei care trăiau în Vechiul Testament această întrebare era la fel de presantă cum este astăzi pentru noi. Fără îndoială ascultau cu atenţie atunci când Moise le-a spus: "Am pus înaintea ta viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul; aşadar, alege viaţa, pentru ca să trăieşti tu şi descendenţa ta, iubindu-l pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui şi rămânând unit cu el, pentru că el este viaţa ta" (Dt 30,19-20). Era clar ceea ce trebuiau să facă: trebuiau să se îndepărteze de ceilalţi dumnezei şi să-l adore pe Dumnezeul adevărat care s-a revelat lui Moise - şi trebuiau să asculte de poruncile lui. Aţi putea crede că este improbabil ca în lumea de astăzi oamenii să adore alţi dumnezei. Dar uneori oamenii adoră "alţi dumnezei" fără a-şi da seama. "Dumnezeii" falşi, oricare ar fi numele, imaginea sau forma pe care le-o atribuim, sunt aproape întotdeauna legaţi de adorarea acestor trei realităţi: bunurile materiale, iubirea posesivă, puterea. Lăsaţi-mă să vă explic ce vreau să spun.

Bunurile materiale, în sine, sunt lucruri bune. Nu am supravieţui mult timp fără bani, haine şi o locuinţă. Pentru a trăi avem nevoie de hrană. Dar, dacă suntem mâncăi, dacă refuzăm să împărtăşim ceea ce avem cu cel înfometat şi cu săracul, atunci noi transformăm aceste bunuri într-o divinitate falsă. Câte glasuri, în societatea noastră materialistă, ne spun că fericirea se găseşte procurându-ne cel mai mare număr posibil de bunuri şi de obiecte de lux! Dar asta înseamnă a transforma bunurile în divinităţi false. În loc să aducă viaţa, aduc moartea.

Iubirea autentică este desigur ceva bun. Fără ea, cu greu viaţa ar fi vrednică să fie trăită. Iubirea duce la împlinire necesitatea noastră cea mai profundă; şi atunci când iubim, noi devenim mai deplin noi înşine, devenim mai deplin umani. Dar cât de uşor poate fi transformată iubirea într-o divinitate falsă! Oamenii cred adesea că iubesc, când în realitate tind să-l posede pe celălalt sau să-l manipuleze pe celălalt. Uneori oamenii îi tratează pe ceilalţi ca obiecte pentru a satisface propriile necesităţi şi nu ca persoane care trebuie apreciate şi iubite. Cât de uşor este să fim înşelaţi de multele glasuri care în societatea noastră susţin o abordare permisivă a sexualităţii, fără a da atenţie modestiei, respectului de sine şi valorilor morale care conferă calitate relaţiilor umane! Asta este o adorare a unei divinităţi false. În loc de a aduce viaţa, aduce moartea.

Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o de a plăsmui lumea din jurul nostru este cu siguranţă ceva bun. Folosită în mod corespunzător şi responsabil, ne permite să transformăm viaţa oamenilor. Toate comunităţile au nevoie de conducători capabili. Dar cât de puternică este ispita de a se alipi de putere pentru sine însuşi, de a căuta dominarea celorlalţi sau de a exploata ambientul natural pentru interesele egoiste proprii! Asta înseamnă a transforma puterea într-o divinitate falsă. În loc de a aduce viaţa, aduce moartea.

Cultul bunurilor materiale, cultul iubirii posesive şi cultul puterii îi fac adesea pe oameni "să se comporte ca Dumnezeu": să încerce să asume controlul total, fără a da nici o atenţie înţelepciunii sau poruncilor pe care Dumnezeu ni le-a făcut cunoscute. Aceasta este calea care duce la moarte. Dimpotrivă, adorarea unicului Dumnezeu adevărat înseamnă a recunoaşte în el izvorul a tot ceea ce este bine, a ne încredinţa lui pe noi înşine, a ne deschide la forţa însănătoşitoare a harului său şi a asculta de poruncile sale: aceasta este calea pentru a alege viaţa.

Un exemplu luminos a ceea ce înseamnă a ne îndepărta de calea morţii şi a merge pe calea vieţii îl găsim într-o pagină din evanghelie pe care, sunt sigur, voi toţi o cunoaşteţi bine: parabola fiului risipitor. La începutul relatării, când acel tânăr a părăsit casa tatălui său, era în căutarea plăcerilor iluzorii promise de "dumnezeii" falşi. A risipit moştenirea sa într-o viaţă de vicii şi la sfârşit a ajuns într-o stare de sărăcie abjectă şi de mizerie. Când a ajuns la fund, înfometat şi părăsit, a înţeles cât de nebun a fost că l-a părăsit pe tatăl său care-l iubea. Cu umilinţă s-a întors şi a cerut iertare. Plin de bucurie tatăl l-a îmbrăţişat şi a exclamat: "Acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit" (Lc 15,24).

Mulţi dintre voi au experimentat personal viaţa prin care a trecut tânărul acela. Poate că aţi făcut alegeri de care acum vă pare rău, alegeri care v-au dus pe o cale care, oricât ar fi putut să apară atrăgătoare pe moment, v-a condus doar la o stare şi mai profundă de mizerie şi de abandonare. Alegerea de a face abuz de droguri sau alcool, de a intra în activităţi criminale sau autodistrugătoare a putut să apară atunci ca o cale de ieşire dintr-o situaţie de dificultate şi de confuzie. Voi ştiţi acum că, în loc să aducă viaţa, a adus moartea. Aflu cu plăcere despre curajul arătat în alegerea de a vă întoarce pe calea vieţii, exact ca tânărul din parabolă. Aţi acceptat ajutorul: de la prieteni sau de la rude, de la personalul programului "Alive", de la cei care îndrăgesc mult bunăstarea voastră şi fericirea voastră.

Dragi prieteni, văd în voi nişte ambasadori ai speranţei pentru cei care se află în situaţii asemănătoare. Voi puteţi să-i convingeţi de necesitatea de a alege calea vieţii şi de a scăpa de calea morţii, pentru că vorbiţi pe baza experienţei. În toate evangheliile, cei care au făcut alegeri greşite sunt iubiţi în mod deosebit de către Isus, pentru că, atunci când şi-au dat seama de greşeala lor, s-au deschis mai mult decât alţii la cuvântul său însănătoşitor. Într-adevăr, Isus a fost adesea criticat cei care se considerau drepţi, pentru că petrecea prea mult timp în compania acestor persoane. "De ce mănâncă învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii?", întrebau ei. Şi el răspundea: "Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi... nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi" (cf. Mt 9,11-13). Cei care doreau să-şi reconstruiască viaţa se dovedeau mai disponibili să-l asculte pe Isus şi să devine discipolii lui. Voi puteţi să mergeţi pe urmele lor; şi voi puteţi să vă apropiaţi în mod deosebit de Isus tocmai pentru că aţi ales să vă întoarceţi la el. Puteţi fi siguri că, exact ca Tatăl din relatarea despre fiul risipitor, Isus vă primeşte cu braţele larg deschise. Vă oferă iubirea sa necondiţionată: şi în prietenia profundă cu el se găseşte plinătatea vieţii.

Am spus mai înainte că atunci când iubim, noi ducem la împlinire necesităţile noastre cele mai profunde şi devenim mai deplin noi înşine, devenim mai deplin umani. A iubi este lucrul pentru care suntem programaţi, pentru care am fost proiectaţi de Creator. Desigur, nu vorbesc de relaţii trecătoare, superficiale; vorbesc despre iubirea adevărată, despre inima învăţăturii morale a lui Isus: "Aşadar, să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu toate puterile tale" şi "Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (cf. Mc 12,30-31). Acesta este, ca să spunem aşa, programul întărit în interiorul oricărei persoane, numai dacă am avea înţelepciunea şi generozitatea de a ne conform lui, numai dacă am fi dispuşi să renunţăm la preferinţele noastre pentru a ne pune în slujba altora, pentru a da viaţa noastră pentru binele altora, şi în primul rând pentru Isus, care ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi. Asta este ceea ce oamenii sunt chemaţi să facă, este ceea ce înseamnă a fi realmente "viu".

Dragi prieteni tineri, mesajul pe care vi-l adresez astăzi este acelaşi pe care Moise l-a formulat în urmă cu atâţia ani. "Aşadar, alege viaţa, pentru ca tu şi descendenţa ta să poată trăi, urmându-l pe Domnul Dumnezeul tău". Duhul său să vă conducă pe calea vieţii, pentru a asculta de poruncile sale, a urma învăţăturile sale, a părăsi alegerile greşite care duc numai la moarte, şi să vă angajaţi pentru toată viaţa în prietenia cu Isus Cristos. Cu forţa Duhului Sfânt, alegeţi viaţa şi alegeţi iubirea şi fiţi în faţa lumii martori ai bucuriei care provine din ea. Aceasta este rugăciunea mea pentru fiecare dintre voi în această Zi Mondială a Tineretului. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.