Discursul papei la întâlnirea ecumenică în catedrala din Sydney

Publicăm în continuare textul discursului rostit vineri, 18 iulie 2008, de Benedict al XVI-lea în timpul întâlnirii ecumenice în Cripta Saint Mary's Cathedral din Sydney.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, înalţ mulţumiri arzătoare către Dumnezeu pentru oportunitatea de a vă întâlni şi de a mă ruga împreună cu voi, care aţi venit aici ca reprezentanţi ai diferitelor comunităţi creştine din Australia. Recunoscător pentru cuvintele cordiale de bun-venit ale episcopului Forsyth şi ale cardinalului Pell, cu sentimente de bucurie vă salut în numele Domnului Isus, "piatra unghiulară" a "casei lui Dumnezeu" (cf. Ef 2,19-20). Sunt deosebit de bucuros să evidenţiez prezenţa cardinalului Edward Cassidy, Preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Îmi amintesc cu recunoştinţă angajarea sa hotărâtă în promovarea înţelegerii reciproce dintre toţi creştinii.

Australia este o ţară marcată de o mare diversitate etnică şi religioasă. Imigranţii vin la ţărmurile acestui tărâm maiestuos cu speranţa de a găsi aici fericire şi oportunităţi bune de ocupaţie. Şi naţiunea voastră este una care recunoaşte importanţa libertăţii religioase. Acesta este un drept fundamental care, dacă este respectat, permite cetăţenilor să acţioneze pe baza valorilor înrădăcinate în convingerile lor cele mai profunde, contribuind astfel la bunăstarea întregii societăţi. În felul acesta creştinii contribuie, împreună cu membrii celorlalte religii, la promovarea demnităţii umane şi la prietenia dintre naţiuni.

Australienilor le place discuţia sinceră şi cordială. Acest lucru a adus un serviciu bun mişcării ecumenice. Un exemplu poate fi Acordul semnat în anul 2004 de membrii Consiliului Naţional al Bisericilor din Australia. Acest document recunoaşte o angajare comună, indică obiective, declară puncte de convergenţă, fără a trece în grabă peste diferenţe. O asemenea abordare demonstrează nu numai că e posibil de găsit rezoluţii concrete pentru o colaborare rodnică în prezent, dar şi că avem nevoie să continuăm discuţii răbdătoare despre puncte teologice de divergenţă. Fie ca deliberările, pe care le întreprindeţi în Consiliul Bisericilor şi în alte forumuri locale, să fie susţinute de rezultatele pe care le-aţi obţinut deja.

Anul acesta celebrăm bimilenarul naşterii sfântului Paul, lucrător neobosit în favoarea unităţii în Biserica primară. În textul din Scriptură pe care tocmai l-am ascultat, Paul ne aminteşte harul enorm pe care l-am primit devenind mădulare ale trupului lui Cristos prin Botez. Acest Sacrament, care este poarta de intrare în Biserică şi "legătura de unitate" pentru cei care graţie lui au fost renăscuţi (cf. Unitatis redintegratio, 22), este prin urmare punctul de plecare al întregii mişcări ecumenice. Şi totuşi nu este destinaţia finală. Drumul ecumenismului tinde în definitiv la o celebrare comună a Euharistiei (cf. Ut unum sint, 23-24.45), pe care Cristos a încredinţat-o apostolilor săi ca sacramentul prin excelenţă al unităţii Bisericii. Chiar dacă mai sunt încă piedici de depăşit, noi putem fi siguri că într-o zi o Euharistie comună nu va face decât să sublinieze hotărârea noastre de a ne iubi şi a ne sluji unii pe alţii după exemplul Domnului nostru: porunca lui Isus, "faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19) este, de fapt, în mod intrinsec îndreptată spre avertismentul său de "a ne spăla picioarele unii altora" (In 13,14). Pentru acest motiv un dialog sincer care se referă la locul Euharistiei - stimulat de un studiu reînnoit şi atent al Scripturii, al scrierilor patristice şi al documentelor din cele două milenii de istorie creştină (cf. Ut unum sint, 69-70) - va folosi fără îndoială la înaintarea mişcării ecumenice şi la unificarea mărturiei noastre în faţa lumii.

Iubiţi prieteni în Cristos, cred că veţi fi de acord să consideraţi că mişcarea ecumenică a ajuns la un punct critic. Pentru a merge înainte, trebuie să cerem încontinuu de la Dumnezeu să reînnoiască minţile noastre cu harul Duhului Sfânt (cf. Rom 12,2), care ne vorbeşte prin intermediul Scripturilor şi ne conduce la tot adevărul (cf. 2Pt 1,20-21; In 16,13). Trebuie să veghem împotriva oricărei ispite de a considera doctrina ca izvor de dezbinare şi de aceea ca piedică la ceea ce pare să fie misiunea cea mai urgentă şi imediată pentru a îmbunătăţi lumea în care trăim. În realitate, istoria Bisericii demonstrează că praxis nu numai că este inseparabilă de didaché, de învăţătură, ci dimpotrivă provine din ea. Cu cât ne dedicăm mai asiduu să ajungem la o înţelegere comună a misterelor divine, cu atât faptele noastre de caritate vor vorbi mai elocvent despre imensa bunătate a lui Dumnezeu şi despre iubirea lui faţă de toţi (cf. 2Tim 1,8-10). Sfântul Augustin a exprimat interconexiunea între darul cunoaşterii şi virtutea carităţii atunci când a scris că mintea se întoarce la Dumnezeu prin iubire (cf. De moribus Ecclesiae catholicae, XII,21) şi că oriunde se vede caritatea, se vede Treimea (cf. De Trinitate, VIII,8,12).

Pentru acest motiv, dialogul ecumenic înaintează nu numai printr-un schimb de idei, ci împărtăşind daruri care ne îmbogăţesc reciproc (cf. Ut unum sint, 28.57). O "idee" are ca scop ajungerea la adevăr; un "dar" exprimă iubirea. Ambele sunt esenţiale pentru dialog. A ne deschide pe noi înşine pentru a accepta daruri spirituale de la alţi creştini stimulează capacitatea noastră de a percepe lumina adevărului care vine de Duhul Sfânt. Sfântul Paul învaţă că în koinonia Bisericii noi avem facultatea de a apăra adevărul Evangheliei şi mijloacele pentru această apărare, pentru că Biserica este zidită "pe fundamentul Apostolilor şi al Profeţilor", avându-l pe însuşi Isus ca piatră unghiulară (Ef 2,20).

În această lumină, putem probabil să luăm în considerare imaginile biblice complementare de "trup" şi de "templu" folosite pentru a descrie Biserica. În folosirea imaginii trupului (cf. 1Cor 12,12-31), Paul atrage atenţia asupra unităţii organice şi asupra diversităţii care permite Bisericii să respire şi să crească. Totuşi la fel de semnificativă este imaginea unui templu solid şi bine structurat, compus din pietre vii, care se sprijină pe un fundament sigur. Însuşi Isus adună în el în unitate perfectă aceste imagini de "trup" şi de "templu" (cf. In 2,21-22; Lc 23,45; Ap 21,22).

Fiecare element din structura Bisericii este important; dar toate ar şovăi şi s-ar dărâma fără piatra unghiulară care este Cristos. Ca şi "concetăţeni" ai acestei "case a lui Dumnezeu", creştinii trebuie să acţioneze împreună pentru a face în aşa fel încât edificiul să rămână trainic aşa încât alte persoane să fie atrase ca să intre şi să descopere comorile îmbelşugate de har care se află în interiorul său. În promovarea valorilor creştine, nu trebuie să ne temem să proclamăm izvorul lor dând mărturie comună lui Isus Cristos Domnul. El a încredinţat "apostolilor" misiunea, despre el au vorbit "profeţii" şi pe el îl oferim noi lumii.

Iubiţi prieteni, prezenţa voastră aici mă umple de speranţă arzătoare că, aşa cum continuăm împreună pe calea anevoioasă spre unitatea deplină, vom avea curajul să oferim o mărturie comună lui Cristos. Paul vorbeşte despre importanţa profeţilor în Biserica de la începuturi; şi noi am primit o chemare profetică prin Botez. Am încredere ca Duhul să deschidă ochii noştri pentru a vedea darurile spirituale ale celorlalţi, să deschidă inimile noastre pentru a primi puterea sa şi să deschidă larg minţile noastre pentru a primi lumina adevărului lui Cristos. Exprim recunoştinţa mea arzătoare fiecăruia dintre voi pentru angajarea de timp, de învăţătură şi de talent pe care aţi dat-o în slujba "unicului trup şi a unicului spirit" (Ef 4,4; cf. 1Cor 12,13), pe care Domnul l-a voit pentru poporul său şi pentru care şi-a dat însăşi viaţa sa. Glorie şi putere să-i fie lui în vecii vecilor. Amin!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.