Adevărata istorie a Crucii Tinerilor

Toţi participanţii la Ziua Mondială a Tineretului au văzut Crucea tinerilor, ajunsă luni, 14 iulie 2008, la Sydney, totuşi puţini cunosc peripeţiile originilor sale. Cel care le-a revelat pentru prima dată a fost card. Paul Josef Cordes, astăzi preşedinte al Consiliului Pontifical "Cor Unum", care în prima ZMT din anul 1984, era vicepreşedinte al Consiliului Pontifical pentru Laici. Cardinalul a relatat această istorie legată de ZMT cu ocazia celebrării la Roma a 25 de ani ai Centrului Internaţional de Tineret "Sfântul Laurenţiu", la 15 martie.

* * *

Zilele Tineretului au devenit un lanţ care uneşte ţări şi continente. Acest lucru s-a dovedit şi în Köln atunci când ţara a fost invadată de marea ceată internaţională de tineri globals paşnici, entuziasmaţi pentru prima dată de un papă german. Forţa comunională a credinţei se întrupează în mod deosebit de tangibil de fiecare dată când în ziua de încheiere are loc încredinţarea Crucii Anului Sfânt. Dată fiind importanţa acestei cruci, aş vrea să închei spunând că ştiu despre istoria ei; pentru că această istorie începe tot în Centrul "Sfântul Laurenţiu".

La începutul Anului Sfânt extraordinar 1983/1984 Sfântul nostru Părinte şi-a dat seama că în bazilica "Sfântul Petru" lipsea o cruce înaltă care să atragă ochii celui care se ruga acolo. Deci a poruncit să fie aşezată pe altarul mărturisirii o cruce de lemn de doi metri. Când a trecut pentru ultima dată prin Poarta Sfântă, a încredinţat această cruce tinerilor de la Centrul "Sfântul Laurenţiu" şi, ca şi cum ar fi vorbit în privat, le-a spus celor cinci care o primeau: "La încheierea Anului Sfânt vă încredinţez vouă semnul acestui an jubiliar: crucea lui Cristos. Duceţi-o în lume ca semn al iubirii lui Isus faţă de omenire şi vestiţi tuturor că numai în Cristos, Domnul mort şi înviat, este mântuire şi răscumpărare".

Tinerii de la Centrul "Sfântul Laurenţiu" fuseseră deja cuceriţi atunci când mi-au povestit asta. Aveau intenţia să ducă într-adevăr crucea în lume. M-am gândit să redimensionez entuziasmul lor fervent spunând că fiecare îşi poartă crucea în lume. Dar ei intenţionau să ia chiar ad litteram mandatul papei. Am ajuns să cedez în faţa insistenţei lor. Dar pe cine-l interesa o cruce de lemn, chiar dacă fusese ridicată în bazilica "Sfântul Petru" în Vatican, chiar dacă puteam să facem referinţă la dorinţa papei? Deci a trebuit să dăm un loc specific crucii cu un act de cult. Şi iată-ne atunci în mică adunare pentru a ne ruga şi a cânta pe străzile Romei, îndreptaţi spre centrele diferitelor mişcări spirituale: "Comuniune şi eliberare", carismaticii, Parohia "Martirilor Canadieni pentru Drumul Neocatecumenal". La sfârşitul procesiunilor, cateheză, liturgie şi adorare solemnă a crucii, adesea în stilul comunităţii monastice din Taizé.

Puţin după aceea - iulie 1984 la München a avut loc Katholikentag. Cu un acoperământ de metal am făcut transportabilă crucea noastră şi am zburat în Bavaria. Episcopul auxiliar Mons. Tewes, care apoi a murit, era responsabilul liturgiei. L-am rugat să înalţe pentru celebrarea de încheiere în Olympiastadion o cruce mare şi simplă de lemn care să poată fi văzută de toţi. Dar cu greu înţelegea cererea noastră: să aduci de la Roma o cruce de lemn! La München nu erau oare cruci destul de frumoase? Am insistat: era vorba de Crucea Anului Sfânt şi papa ne-a îndemnat s-o ducem în lume ca semn al mântuirii care vine de al Cristos. Monseniorul Tewes a mai zăbovit. Atunci am pornit din nou pe străzi, de data aceasta în capitala bavareză, înarmaţi cu un megafon, rugându-ne şi cântând. Apoi mare a fost bucuria noastră atunci când episcopul a fost de acord cu dorinţa noastră şi crucea şi-a avut locul său de cinste în timpul ceremoniei de încheiere.

În următoarea întâlnire cu Sfântul Părinte am putut să-i relatez: "Tinerii de la Centrul «Sfântul Laurenţiu» au îndeplinit misiunea primită de a duce Crucea Anului Sfânt prin lume". Papa a răspuns: "Dar atunci duceţi-o şi cardinalului Toma?ek la Praga". Nu era deloc simplu de făcut asta, şi din motive politice. Cehoslovacia era una din ţările cele mai puternic aservite comunismului. Biserica nu avea acolo libertate şi nici spaţiu vital. Şi marele opozant al regimului, cardinalul de Praga, era perfect izolat şi controlat la vedere. Numai cu nişte stratageme s-ar fi reuşit să se ducă crucea până la eroul rezistenţei anticomuniste, atunci deja în vârstă de 86 de ani, şi a-l mângâia în arestul său la domiciliu.

Tinerii au conceput planul: să obţină viza pentru un grup de studenţi de la Universitatea din Tübingen care mergeau în călătorie de studiu la Praga. Autorităţile comuniste au acordat viza de intrare şi ei au reuşit să se deghizeze într-o echipă de lucrători constructori şi să intre în locuinţa cardinalului şi să ducă acolo crucea pe ascuns. Cardinalul era emoţionat până la lacrimi şi i-a binecuvântat pe acei tineri temerari care cu marele lor risc şi pericol îi manifestaseră afecţiunea papei. Au fost făcute fotografii, care după aceea, publicate într-unul din cele mai mari ziare germane, au trezit mare senzaţie.

De atunci până astăzi Crucea Anului Sfânt a făcut, ca să spunem aşa, carieră. Acum nu se mai numeşte "Crucea Anului Sfânt", ci "Crucea Zilei Tineretului". Dorinţa de a o avea este aşa de mare încât a fost necesar să se facă duplicate, pentru ca în faţa ei în lumea întreagă să se poată aminti de iubirea lui Isus. În faţa ei s-au rugat tineri din toate continentele şi graţie acestor rugăciuni unii au redescoperit legătura dintre propriile păcate şi pătimirea Domnului şi după ani şi ani au regăsit drumul către confesional. Cu adevărat crucea a fost un semn eficace de mântuire!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 17.