Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adevărata istorie a Crucii Tinerilor

Toți participanții la Ziua Mondială a Tineretului au văzut Crucea tinerilor, ajunsă luni, 14 iulie 2008, la Sydney, totuși puțini cunosc peripețiile originilor sale. Cel care le-a revelat pentru prima dată a fost card. Paul Josef Cordes, astăzi președinte al Consiliului Pontifical "Cor Unum", care în prima ZMT din anul 1984, era vicepreședinte al Consiliului Pontifical pentru Laici. Cardinalul a relatat această istorie legată de ZMT cu ocazia celebrării la Roma a 25 de ani ai Centrului Internațional de Tineret "Sfântul Laurențiu", la 15 martie.

* * *

Zilele Tineretului au devenit un lanț care unește țări și continente. Acest lucru s-a dovedit și în Köln atunci când țara a fost invadată de marea ceată internațională de tineri globals pașnici, entuziasmați pentru prima dată de un papă german. Forța comunională a credinței se întrupează în mod deosebit de tangibil de fiecare dată când în ziua de încheiere are loc încredințarea Crucii Anului Sfânt. Dată fiind importanța acestei cruci, aș vrea să închei spunând că știu despre istoria ei; pentru că această istorie începe tot în Centrul "Sfântul Laurențiu".

La începutul Anului Sfânt extraordinar 1983/1984 Sfântul nostru Părinte și-a dat seama că în bazilica "Sfântul Petru" lipsea o cruce înaltă care să atragă ochii celui care se ruga acolo. Deci a poruncit să fie așezată pe altarul mărturisirii o cruce de lemn de doi metri. Când a trecut pentru ultima dată prin Poarta Sfântă, a încredințat această cruce tinerilor de la Centrul "Sfântul Laurențiu" și, ca și cum ar fi vorbit în privat, le-a spus celor cinci care o primeau: "La încheierea Anului Sfânt vă încredințez vouă semnul acestui an jubiliar: crucea lui Cristos. Duceți-o în lume ca semn al iubirii lui Isus față de omenire și vestiți tuturor că numai în Cristos, Domnul mort și înviat, este mântuire și răscumpărare".

Tinerii de la Centrul "Sfântul Laurențiu" fuseseră deja cuceriți atunci când mi-au povestit asta. Aveau intenția să ducă într-adevăr crucea în lume. M-am gândit să redimensionez entuziasmul lor fervent spunând că fiecare își poartă crucea în lume. Dar ei intenționau să ia chiar ad litteram mandatul papei. Am ajuns să cedez în fața insistenței lor. Dar pe cine-l interesa o cruce de lemn, chiar dacă fusese ridicată în bazilica "Sfântul Petru" în Vatican, chiar dacă puteam să facem referință la dorința papei? Deci a trebuit să dăm un loc specific crucii cu un act de cult. Și iată-ne atunci în mică adunare pentru a ne ruga și a cânta pe străzile Romei, îndreptați spre centrele diferitelor mișcări spirituale: "Comuniune și eliberare", carismaticii, Parohia "Martirilor Canadieni pentru Drumul Neocatecumenal". La sfârșitul procesiunilor, cateheză, liturgie și adorare solemnă a crucii, adesea în stilul comunității monastice din Taizé.

Puțin după aceea - iulie 1984 la München a avut loc Katholikentag. Cu un acoperământ de metal am făcut transportabilă crucea noastră și am zburat în Bavaria. Episcopul auxiliar Mons. Tewes, care apoi a murit, era responsabilul liturgiei. L-am rugat să înalțe pentru celebrarea de încheiere în Olympiastadion o cruce mare și simplă de lemn care să poată fi văzută de toți. Dar cu greu înțelegea cererea noastră: să aduci de la Roma o cruce de lemn! La München nu erau oare cruci destul de frumoase? Am insistat: era vorba de Crucea Anului Sfânt și papa ne-a îndemnat s-o ducem în lume ca semn al mântuirii care vine de al Cristos. Monseniorul Tewes a mai zăbovit. Atunci am pornit din nou pe străzi, de data aceasta în capitala bavareză, înarmați cu un megafon, rugându-ne și cântând. Apoi mare a fost bucuria noastră atunci când episcopul a fost de acord cu dorința noastră și crucea și-a avut locul său de cinste în timpul ceremoniei de încheiere.

În următoarea întâlnire cu Sfântul Părinte am putut să-i relatez: "Tinerii de la Centrul «Sfântul Laurențiu» au îndeplinit misiunea primită de a duce Crucea Anului Sfânt prin lume". Papa a răspuns: "Dar atunci duceți-o și cardinalului Toma?ek la Praga". Nu era deloc simplu de făcut asta, și din motive politice. Cehoslovacia era una din țările cele mai puternic aservite comunismului. Biserica nu avea acolo libertate și nici spațiu vital. Și marele opozant al regimului, cardinalul de Praga, era perfect izolat și controlat la vedere. Numai cu niște stratageme s-ar fi reușit să se ducă crucea până la eroul rezistenței anticomuniste, atunci deja în vârstă de 86 de ani, și a-l mângâia în arestul său la domiciliu.

Tinerii au conceput planul: să obțină viza pentru un grup de studenți de la Universitatea din Tübingen care mergeau în călătorie de studiu la Praga. Autoritățile comuniste au acordat viza de intrare și ei au reușit să se deghizeze într-o echipă de lucrători constructori și să intre în locuința cardinalului și să ducă acolo crucea pe ascuns. Cardinalul era emoționat până la lacrimi și i-a binecuvântat pe acei tineri temerari care cu marele lor risc și pericol îi manifestaseră afecțiunea papei. Au fost făcute fotografii, care după aceea, publicate într-unul din cele mai mari ziare germane, au trezit mare senzație.

De atunci până astăzi Crucea Anului Sfânt a făcut, ca să spunem așa, carieră. Acum nu se mai numește "Crucea Anului Sfânt", ci "Crucea Zilei Tineretului". Dorința de a o avea este așa de mare încât a fost necesar să se facă duplicate, pentru ca în fața ei în lumea întreagă să se poată aminti de iubirea lui Isus. În fața ei s-au rugat tineri din toate continentele și grație acestor rugăciuni unii au redescoperit legătura dintre propriile păcate și pătimirea Domnului și după ani și ani au regăsit drumul către confesional. Cu adevărat crucea a fost un semn eficace de mântuire!

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat