Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Încheierea primei părți a Capitulului Provincial Ordinar

Prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel sâmbătă, 5 iulie 2008, a fost marcată încheierea primei părți a Capitulului provincial ordinar 2008, al Provinciei franciscane conventuale "Sf. Iosif" din România.

Alături de PS Petru Gherghel, în prezbiteriu au fost: fr. Marco Tasca, ministru general al OFMConv.; fr. Valentin Redondo, asistent general al OFMConv.; fr. Emilian Cătălin, noul ministru provincial; nou aleșii confrați definitori.

PS Petru Gherghel la începutul sfintei Liturghii i-a salutat pe toți prezenți și i-a invitat să-i mulțumească Domnului pentru operele pe care le săvârșește în mijlocul poporului său, în Biserica sa, în Ordinul Franciscan și în Provincia Franciscană Conventuală "Sf. Iosif" din România.

În cadrul predicii, Preasfințitul a subliniat disponibilitatea Preacuratei Fecioare Maria înaintea proiectului divin, disponibilitate exprimată prin cuvintele "Iată, slujitoarea Domnului, fie mi după cuvântul tău!", "Iată, vin Domne să fac voința ta, cum ai făcut tu să fac și eu!" Aceste cuvinte au fost repetate de sfântul Francisc de Assisi în întreaga sa viață și le-a lăsat ca moștenire fraților care îi vor urma stilul de viață în slujirea lui Cristos și a Bisericii. Aceste cuvinte trebuie să le exprime orice slujitor ales de Dumnezeu să-l reprezinte pe pământ: episcop, preot, persoană consacrată... Aceleași cuvinte trebuie să le spună și un ministru provincial atunci cânt este ales într-o asemenea misiune. "Iată, vin, Doamne, să fac voința ta!" Acesta este, desigur, și cuvântul pe care îl spune acum noul ministru provincial, pr. Emilian Cătălin, în fața acestei alegeri.

De asemenea, PS Petru a vorbit și despre etimologia cuvântului "ministru", din latinescul "minister, ministri", care înseamnă "slujitor". Între-adevăr ministrul este ales și chemat să fie un slujitor al Domnului, al Bisericii, al ordinului, al provinciei și al fraților. Același cuvânt latinesc mai înseamnă și "instrument", și în această privință acest termen își găsește semnificați în misiunea unui ministru provincial, care devine un instrument al Domnului în slujirea tuturor, un instrument prin care Dumnezeu se face cunoscut și își face cunoscută iubirea sa slujitoare. Un instrument al iubirii divine a fost și Maica Sfântă, Maria, care și-a dăruit întreaga ființă pentru a deveni un instrument al Sfintei Treimi pentru noi. Un instrument deosebit al Domnului a fost și sfântul Francisc de Assisi; atât Preacurata Fecioară Maria, cât și sfântul Francisc, trebuie să fie modelele pe care orice ministru are datoria să le urmeze, mai ales să fie un instrument în slujirea celorlalți. De asemenea, fiecare slujitor al Domnului trebuie să țină cont de faptul că este chemat a fi slujitor al Domnului și al aproapelui

Înainte de încheierea sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a ținut să-i mulțumească Domnului pentru misiunea pe care frații franciscani conventuali au desfășurat-o în Dieceza de Iași și pe meleagurile românești. O mulțumire deosebită i-a fost adusă părintelui Marco Tasca, ministru general, și asistentului general, fr. Valentino Redondo. Adresându-se noului ministru provincial, fr. Emilian Cătălin, PS Petru l-a felicitat pe acesta pentru alegerea într-o misiune atât importantă de slujire, l-a încurajat și asigurat de toată susținerea excelenței sale. De asemenea, Preasfințitul a mulțumit și confraților care au format definitoriul precedent, în frunte cu fr. Ion Ciuraru, ministru provincial pentru opt ani.

La rândul său, noul ministru provincial a ținut să-i mulțumească lui Dumnezeu; precum și episcopului de Iași, PS Petru Gherghel; ministrului general, fr. Marco Tasca; asistentului general, fr. Valentin Redondo; confraților care au acceptat să facă parte din definitoriul provincial, precum și confraților capitulari care i-au ales și au confirmat astfel încrederea în propunerile sale. O mulțumire deosebită a fost adresată, apoi, confraților membrii ai definitoriului din mandatul 2004-2008, și mai ales fostului ministru provincial, fr. Ion Ciuraru, pentru toată slujirea sa în cele două mandate.

După binecuvântarea de la sfârșitul sfintei Liturghii, frații capitulari au făcut o fotografie de grup, împreună cu PS Petru Gherghel, după care cu toții au fost invitați la o agapă frățească.

La încheierea momentului fratern, PS Petru Gherghel, în semn de recunoștință pentru activitatea sa, a dăruit fostului ministru provincial, Fr. Ion Ciuraru, o medalie diecezană, care-l reprezintă pe episcopul Anton Durcovici, martir al credințe în timpul dictaturii comuniste. Aceeași medalie a fost dăruită și ministrului general, fr. Marco Tasca, și noului ministru provincial, fr. Emilian Cătălin.

Fr. Antonel-Aurel Ilieș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în secțiunea "Album foto" de pe www.ofmconv.ro.


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat