Reflecţie: Fascinaţia curăţiei

Priviţi copiii, în special pe cei mai mici, priviţi la pruncii din leagăn! Este o experienţă minunată de care ne putem bucura zilnic pe stradă, în parc sau în familie. Este un dar pe care Dumnezeu ni-l oferă cu generozitate. Dincolo de curiozitatea specifică vârstei care se citeşte în ochii mari şi frumoşi ai copiilor, îmi place să admir claritatea privirii lor. De unde această seninătate, această limpezime dezarmantă în care se oglindeşte cerul? Desigur, din curăţia inimii lor, din frumuseţea sufletului lor care transpare în exterior pe chip.

Dacă pentru copii curăţia este ceva oarecum natural până la o anumită vârstă, nu acelaşi lucru îl putem spune despre tineri sau adulţi. Pentru aceştia curăţia este o virtute creştină care se dobândeşte prin luptă continuă împotriva curentului acestei lumi impregnată de senzualitate şi necurăţie. Dar, în definitiv, de ce ne-am angaja în această luptă, ce-am avea de câştigat? Cu alte cuvinte, alături de minunea chipului unui copil, ce argumente am mai putea aduce în favoarea curăţiei? Nu prea multe pentru cei care sunt cufundaţi în vicii şi păcate - sufletul lor înnegurat şi neliniştit nu se poate bucura nici măcar de privirea candidă a copiilor. Pe de altă parte, putem observa cu uşurinţă faptul că cine preţuieşte şi trăieşte curăţia beneficiază în primul rând de prietenia cu Dumnezeu din care decurge tot binele aici pe pământ şi apoi în viaţa veşnică, după cum ne promite Isus: "Fericiţi cei cu inima curată pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8).

Cu toţii am întâlnit preoţi, persoane consacrate, laici despre care putem spune că sunt martori ai prezenţei lui Dumnezeu printre noi. Şi nu de puţine ori am redescoperit pe chipul lor aceeaşi lumină şi limpezime din privirea unui prunc. Curăţia inimii lor, trăită frumos după starea de viaţă specifică fiecăruia, îi ajută să fie persoane capabile de un discernământ profund, care au o privire clară asupra lumii exterioare şi interioare. Iar pentru cei care au fost învinşi de ispită şi au pierdut virtutea curăţiei, Dumnezeu, în marea lui bunătate, îi aşteaptă cu îndurare la scaunul de Spovadă pentru a le spăla sufletul în sângele preţios al Fiului său. În acest drum de purificare continuă prin care sufletul se curăţă treptat de mizeria păcatelor, sfintele sacramente - Spovada şi Împărtăşania deasă, rămân mijlocul cel mai eficient de mântuire pentru oricine e dispus să colaboreze cu harul lui Dumnezeu.

Ajutaţi de Maica Preacurată, nutrim speranţa că la sfârşitul vieţii vom fi găsiţi cu sufletul curat, înveşmântat în haina albă şi imaculată aşa cum a fost ea în momentul Botezului nostru. Întotdeauna îl vom avea ca divin învăţător pe Isus Cristos care, înconjurat de copii ne spune şi astăzi: "Împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Lc 18,16-17).

Ciprian Nesimuca

lecturi: 32.