Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Între zelul și întristarea paulină

Mulți dintre autorii de factură creștină, ceva mai recenți, în special din domeniul literaturii, bat monedă pe necesitatea afișării bucuriei ca și caracteristică fundamentală a speranței creștine. Pe de altă parte, anumite mișcări, catolice sau mai puțin catolice, demonstrează o seninătate impresionantă în cadrul mărturiei de credință pe care se străduiesc să o prezinte altora. Ideea comună este aceea că se posedă deja un fel de siguranță bazată pe lucrarea de mântuire în desfășurare.

Iată însă că tocmai actualul papă, Benedict al XVI-lea, cel care, prin enciclica sa Spe salvi, face adevărate subzidiri teologice în acest sens, ne trimite acum, pentru un an întreg, la școala sfântului Paul, apostolul cel mai frământat de neliniști și căutări, nu pentru a ne regăsi pe culmi de entuziasm și exacerbări, ci pentru a învăța ceva ce se potrivește pentru această epocă atât de asemănătoare cu cea în care a activat el, cel mai mare teolog practic al Noului Testament.

Căci, departe de pura speculație, sfântul Paul a elaborat adevărate teorii practice, fundamentate teologic, pornind de la viața creștină concretă. Or, pe linia teoretizării cu pornire de la situații concrete, în scrisorile pauline, găsim niște lecții de la care nu avem voie să lipsim. Astfel, după ce a tăiat ca în carne vie în neregulile și eșuările din cadrul comunității de la Corint, prin intermediul primei sale scrisori, apostolul neamurilor precizează în cea de-a doua: "V-am scris în adâncă mâhnire, cu strângere de inimă și cu multe lacrimi, nu ca să vă întristați..." (2,4), pentru a adăuga ceva mai departe: "Deși v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău și, chiar dacă mi-ar fi părut rău - căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme - acum mă bucur; nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că, întristându-vă, ați ajuns la convertire. Căci v-ați întristat după Dumnezeu..." (7,8-9). Făcând astfel distincție între mijloc și scop, ajunge, în continuare, să teoretizeze: "Într-adevăr, întristarea după Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii duce la moarte"(7,10), pentru a sublinia și efectele, în cazul concret: "Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după Dumnezeu! Ce dezvinovățire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorință aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă!" (7,11).

Cel mai zelos dintre apostoli știa să provoace zel și elan nu prin afișarea unei bucurii artificiale, ci, mai degrabă, mâhnindu-se și întristând. Și o făcea chiar și cu riscul unor efecte colaterale. Să fie oare aceasta spre învățătură numai celor care, de teama reproșurilor și a acuzelor ulterioare sunt reținuți în a pune degetul pe rană? Sigur că este mai simplu și mai plăcut să pedalezi pe valorile universal acceptate la nivel teoretic, așa cum ar fi: pacea, toleranța, libertatea, prietenia etc. Dar, căutând să fii prieten cu toată lumea, nu mai ai cum să spui lucrurilor pe nume, chiar dacă ai putea să o faci cu respectarea întru totul a demnității persoanei umane.

Nu de mult, papa și-a exprimat și el mâhnirea după ce a întristat pe unii printr-o anumită referire din cadrul unei lecții magistrale, ținută în domeniul academic. Dar, dincolo de efectele colaterale, nu era nimic de retractat din argumentația sa pornită de la situația concretă și orientată spre convertire. Lăsa impresia că, ceva mai înainte, el însuși participase într-un fel la lecțiile sfântului Paul. Iar acum ni-l propune spre reflexie și nouă. Nu pentru a ne avânta spre idealuri legate de altă lume, ci pentru a converti această realitate, cu toate riscurile de rigoare.

Pr. Cristian Chinez


 

lecturi: 42.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat