Originea morală a politicii adevărate

În memoriile lui Vaclav Havel

De Claudio Toscani

"Îmi face plăcere că această broşură curioasă a mea să ajungă în mâna cititorului italian - scrie Vaclav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe, făcând el însuşi introducerea - deoarece cred că va găsi ceva interesant. Nu am voit şi nici n-am putut scrie adevărate memorii, dar am auzit că, după tot ceea ce am văzut, trebuia să prezint publicului un fel de bilanţ".

Este prima frază din Un om la Castel (336 pagini), collage singular de texte şi pasaje din viaţă, documente, gânduri, interviuri, reflecţii despre constituţie şi despre atâtea negocieri prezidate sau personalizate, despre faptele politice ale câtorva decenii de istorie mondială şi, în definitiv, despre tot ceea ce se poate imagina că trebuie să fie făcut pentru a constitui, din nimic, o democraţie. Şi puţin mai departe adaugă: "Sunt convins că nu vom reuşi niciodată să construim un stat democratic şi de drept, dacă nu vom construi în acelaşi timp un stat uman, moral, spiritual, cultural".

Născut la Praga în anul 1936 într-o familie de întreprinzători medio-burghezi, după ce a trăit copilăria în bunăstare discretă, în anul 1948, la lovitura de stat comunistă prin care Cehoslovacia intră în orbita sovietică, Havel rămâne, cu familia, expropriat de toate şi numai prin anii Şaizeci - adică la primele reprezentaţii ale operelor sale teatrale - viaţa lui reia un nivel decent.

Această situaţie durează cele două decenii care au urmat, când, deşi fiind persecutat ca autor interzis şi chiar închis pentru perioade lungi, se bucură de profituri derivate din publicarea textelor sale în străinătate. În anul 1977, hotărând cu alţi activişti să ceară în mod public autorităţilor respectarea drepturilor umane şi civile garantate de acordurile de la Helsinki, întemeiază mişcarea "Charta 77" ("Comunitate liberală neformală şi deschisă de oameni cu diferite convingeri, religii, meserii, legaţi de voinţa de a lucra împreună şi individual pentru respectarea drepturilor umane").

Până la prăbuşirea regimului în noiembrie 1989, Havel este unul din liderii disensiunii din Europa centrală, graţie capacităţilor sale de analiză, de meditaţie şi graţie inteligenţei politice cu care coordonează multele sale iniţiative şi ale grupului său. Însă notorietatea internaţională nu-l scuteşte de lungi perioade de închisoare care printre altele îi ameninţă şi sănătatea. După căderea comunismului care a urmat după manifestările din piaţă, din noiembrie 1989 (aşa-numita "Revoluţie de catifea"), la 29 decembrie în acelaşi an este ales preşedinte al Cehoslovaciei. Reconfirmat după primele alegeri libere, după despărţirea ţării între cele două republici Cehă şi Slovacă, Havel va fi de alte două ori preşedinte al celei dintâi.

În densa lui bibliografie creatoare, deja în anul 1986 apărea un Interogatoriu la distanţă, o carte asemănătoare cu aceea de astăzi (de fapt din anul 2006), acest foarte actual Un om la Castel care, s-a spus, este structurat ca un compendiu de notiţe de lucru şi de viaţă care nu evită judecăţi sincere despre politicienii aflaţi în vârfurile puterii mondiale, de la Bush la Clinton, de la Gorbaciov la Putin, de la Kohl la Blair, rezervând o admiraţie deosebită lui Ioan Paul al II-lea.

Urmează astfel răspunsuri politice referitoare la situaţia internă şi internaţională, frânturi din viaţă, anii de închisoare, examene de conştiinţă şi programe ideologice, depresii, preamăriri şi reacţii. Oricum, deasupra oricărei propuneri şi a oricărei intenţii străluceşte un crez: "Consider că ordinea morală este superioară ordinii legislative, politice şi economice şi că acestea din urmă ar trebui să provină din prima, fără a căuta subterfugii pentru a evita imperativele. Cred de asemenea că ordinea morală îşi are propria înrădăcinare metafizică în infinit şi în veşnic".

Cu limbajul literaturii şi al teatrului (atingând genurile grotescului şi absurdului, dar şi al umorismului negru, pentru a demasca fără milă sloganurile ideologice, factorii dezumanizatori şi mecanismele sociale nocive patriei şi omenirii), Havel a tratat teme aparent abstracte sau meta-temporale, dar în realitate de actualitate spinoasă. Protagonist şi observator critic a ceea ce se întâmpla în Europa de est şi în previziunile unui "mare sfârşit urât", aşa cum spunea el însuşi, arăta în mod deschis teama că distrugerea morală completă a regimurilor comuniste va inhiba pentru totdeauna întoarcerea libertăţilor politice şi a conştiinţei în ţara sa dar şi în lume.

Un lucru i se părea şi i se pare încă sigur: originea morală a oricărei politici autentice, semnificaţia valorilor şi a măsurilor etice în toate sferele vieţii colective, inclusiv cea economică. Pentru asta insistă să clarifice faptul că fiecare dintre noi trebuie să încerce să descopere sau să redescopere în el însuşi, dacă nu să cultive în mod intenţional şi public, o "responsabilitate superioară", altminteri va fi o inevitabilă "grandioasă şi aproape orbitoare explozie a celor mai rele comportamente umane".

În urmă cu cinci ani, lărgindu-se de la cincisprezece la douăzeci şi cinci numărul de membri. Uniunea Europeană primea în ea diferite state post-comuniste, apropiindu-se în felul acesta la realizarea uneia din multele speranţe ale acelor "revoluţii de catifea" care se răspândiseră în Europa centrală şi de est şi la care însuşi Havel colaborase. Acum, după ce au căzut în "lada cu vechituri a istoriei" (cuvintele sale), atât zidul de la Berlin cât şi cortina de fier, alte vestigii ale erei sovietice rămân trainic la locul lor, ca şi cum ar fi suspendate in timp, ţinând oameni şi minţi care încă se bat în singurătate socială şi politică.

Pentru aceasta Vaclav Havel nu a ezitat să accepte de mai multe ori funcţia de preşedinte, el care toată viaţa lui a fost în confruntare continuă cu puterea etalând o independenţă absolută. Spune că nu a avut alegere, şi trebuie să-l credem, dacă în momentul acela istoria alerga înainte şi prin intermediul lui, conducând acţiunile sale.

Refuzul ar fi fost o fugă incomprehensibilă, dacă nu chiar o trădare clară. A ajuta ţara sa în tranziţia de la totalitarism la democraţie, de la poziţia de satelit la independenţă, de la economia centralizată la economia de piaţă, nu se putea închipui decât pe linii de dorit şi cu aspiraţie prea înaltă. Şi totuşi s-a întâmplat.

Însă intervenind, după primii ani exaltanţi şi câteva surprize pozitive ale istoriei, cu totul alte timpuri (puţine au fost acordurile comune şi dovezile coerente de tot mai mică importanţă), iată zile de muncă zilnică dură, contradicţii făţişe şi descoperite divergenţe de interese (descântec politic, contingenţe tot mai urgente şi con-cauze mondiale).

Această carte, cartea unui om în "Castelul" puterii maxime, care simte de datoria lui faţă de concetăţenii săi un cuvânt clar despre "unde" se află şi despre "ce" intenţionează să facă, aşa cum vede ţara sa, viitorul său şi pentru care cauze intenţionează să se bată, este rodul unei intenţii mai degrabă morale decât politice. Sau ar fi mai bine de spus, în cazul său precis, politică şi morală împreună.

În cartea citată Meditaţii de vară, Havel se întreba cum să se construiască un "stat spiritual", nefiind posibilă proclamarea ei nici prin lege, nici prin ordine, nici prin constituţie. În cartea de astăzi ne pune la curent că nepierzând acea intenţie şi acea angajare, ne documentează o muncă foarte lungă, interminabilă, concretă şi ideală în acelaşi timp, formată din întrebări neîncetate şi din examene zilnice, cărora ştiinţa şi tehnica, specializarea şi profesionalismul, nu au fost suficiente. Şi noi citim: nici o bătălie de două parale, nici o micime, nici o lipsă apriori de încredere, nici o economie de generozitate, nici o frică de alţii, nici de povara vreunei responsabilităţi. Oricum, în primul rând acele valori ale sufletului care apoi devin în practică programe, viziuni, convingeri, utopie creatoare şi, în sfârşit, moralitate politică (valorile unei "voinţe libere" simţită şi trăită ca cea mai misterioasă dar şi cea mai adevărată a lucrărilor lui Dumnezeu în om).

(După L'Osservatore Romano, 27 iunie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.