Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Instrumentum laboris al Celei de-a XII-a Adunări Generale Obișnuite a Sinodului Episcopilor

În aula "Ioan Paul al II-lea" a Sălii de Presă a Sfântului Scaun a avut loc Conferința de Presă de prezentare a Instrumentum laboris a Celei de-a XII-a Adunări Generale Obișnuite a Sinodului Episcopilor care va avea loc în Vatican în perioada 5-26 octombrie 2008 cu tema: "Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în misiunea Bisericii".

Au intervenit ES Mons. Nikola Eterovic, secretar general al Sinodului Episcopilor, și Mons. Fortunato Frezza, subsecretar al Sinodului Episcopilor.

Intervenția ES Mons. Nikola Eterovic

I) Introducere

"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu" (In 1,1). Acesta este primul citat biblic din Instrumentum laboris, luat din prologul Evangheliei după sfântul Ioan. El permite să ne îndreptăm privirea spre misterul veșnic al lui Dumnezeu unul și întreit care la plinirea timpurilor a voit să reveleze oamenilor viața sa ascunsă de secole și de generații (cf. Col 1,26). În bunătatea sa infinită, Dumnezeu Tatăl nu a vorbit numai prin creație, efectuată prin intermediul Fiului preaiubit (cf. Col 1,16). El a voit să vorbească părinților și prin intermediul profeților (Evr 1,1) care au fost inspirați de Duhul Sfânt. Apoi, în ultimele timpuri, Dumnezeu Tatăl a vorbit tuturor prin intermediul Fiului său "pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile" (Evr 1,2). Cuvântul făcut trup a locuit între ai săi (cf. In 1,14). Întrupându-se, cuvântul veșnic a intrat în timp și în spațiu, categorii proprii condiției umane. De fapt, zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt și născut din Fecioara Maria, Isus Cristos a devenit în toate asemenea oamenilor în afară de păcat (cf. Evr 4,15). De aceea a trebuit să se exprime în mod uman, prin gesturi și cuvinte care sunt relatate în Noul Testament, mai ales în evanghelii. Dar și Scripturile din Vechiul Testament (Tora, Profeții și Scrierile sapiențiale) dau mărturie despre el (cf. In 5,39). Domnul Isus, care are cuvintele vieții veșnice (cf. In 6,68), propune ceea ce a învățat de la Tatăl care l-a trimis în lume (cf. In 14,24). "Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu spune cuvintele lui Dumnezeu, pentru că el nu dă Duhul cu măsură" (In 3,34). În persoana lui Isus Cristos cuvintele și gesturile se împletesc și se completează în revelarea misterului de mântuire înfăptuit de Cuvântul făcut trup, de Cuvântul de iubire trăită până la sfârșit (cf. In 13,1), până la jertfa crucii, când Fiul ascultător și-a dat Duhul său lui Dumnezeu Tatăl (cf. Lc 23,46). Atunci când nu a mai putut să vorbească, a continuat să reveleze abisul iubirii lui Dumnezeu față de oameni vărsându-și sângele pentru mulți, spre iertarea păcatelor (cf. Mt 26,28). Din coasta sa străpunsă cu sulița, "a ieșit sânge și apă" (In 19,34), simboluri ale Botezului și Euharistiei, sacramente care marchează începutul și culmea vieții creștine. Revelația Domnului Isus a ajuns la vârf în misterul pascal: în pătimire, în moarte și în înviere. El, glorificat și înălțat la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, este prezent în diferite moduri în mijlocul discipolilor săi până la sfârșitul lumii. Conform voinței sale, Domnul înviat continuă să fie prezent în Biserică mai ales prin intermediul pâinii cuvântului și Euharistiei.

Acest mare mister de mântuire este încredințat Bisericii ca tezaurul cel mai prețios care trebuie celebrat și trăit, de asemenea trebuie vestit până la sfârșitul timpurilor. De aceea, este total logic ca Instrumentum laboris să se încheie cu mandatul Domnului Isus înviat, conform versiunii evanghelistului Marcu: "Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15). Între acești doi poli, referința la Cuvântul veșnic și mandatul misionar al Bisericii, se situează bogata reflecție a documentului de lucru al următoarei adunări sinodale despre cuvântul lui Dumnezeu, despre importanța sa capitală fie pentru viața Bisericii fie pentru misiunea sa în lumea contemporană.

II) Procedura sinodală

Instrumentum laboris, care este prezentat astăzi, reprezintă o etapă importantă în pregătirea adunării sinodale care va avea loc în Vatican în perioada 5-26 octombrie 2008. Este vorba de un proces lung și exigent, rezultat al colaborării episcopilor din lumea întreagă, membri ai unicului colegiu episcopal având în frunte pe episcopul de Roma, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea.

De fapt, itinerarul pregătirii sinodale a început cu publicarea temei Celei de-a XII-a Adunări Generale Obișnuite a Sinodului Episcopilor: "Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în misiunea Bisericii", care a avut loc la 6 octombrie 2006. Anterior, din încredințarea pontifului roman, Secretariatul General al Sinodului Episcopilor a făcut o consultare a episcopatului catolic cerând să indice argumentele cele mai actuale pentru Biserica întreagă care după părerea lor putea să fie încredințate discuției sinodale. Cuvântul lui Dumnezeu, temă semnalată de diferite puncte de vedere, a fost propunerea preferată de episcopi pe care Sanctitatea sa Benedict al XVI-lea a primit-o cu bunăvoință. Folosindu-se de colaborarea Consiliului Obișnuit și ajutat de câțiva experți, Secretariatul General al Sinodului Episcopilor a pregătit apoi Lineamenta, document care are ca scop să faciliteze reflecția despre tema aleasă dinainte pentru aprofundarea Adunării Sinodale. Documentul Lineamenta, publicat la 27 aprilie 2007, în opt limbi (latină, franceză, engleză, italiană, poloneză, portugheză, spaniolă și germană), conținea și întrebări destul de precise cu care se voia promovarea aprofundării la nivel capilar despre tema sinodală. Documentul a fost trimis, ca de obicei, celor 13 sinoade ale episcopilor din Bisericile Orientale Catolice sui iuris, celor 113 conferințe episcopale, celor 25 dicasterii din Curia Romană și Uniunii Superiorilor Generali. Aceste organisme trebuiau să favorizeze reflecția la nivelul structurilor locale (mitropolii, dieceze, parohii, mișcări, asociații, grupuri de credincioși etc.), să sintetizeze contribuțiile lor și să trimită răspunsurile la Secretariatul General al Sinodului Episcopilor până în luna noiembrie 2007. Consiliul Obișnuit al Secretariatului General a studiat materialul abundent trimis care a fost sintetizat în documentul de față. El, într-un fel, reflectă percepția la nivelul Bisericii Universale a importanței temei următoarei adunări sinodale. În această privință, trebuie semnalat un mare interes față de temă, demonstrat și de faptul că Lineamenta a fost tradus în limba chineză și arabă. Instrumentum laboris permite să se constate marile roade ale reînnoirii biblice care a avut influențe deosebite în domeniul liturgic, catehetic, exegetic, teologic și spiritual ca urmare a promulgării constituției dogmatice Dei verbum din 18 noiembrie 1965, în urmă cu 43 de ani. În afară de asta, în anii care au urmat au fost publicate documente importante despre această temă, între care trebuie menționat Catehismul Bisericii Catolice și Compendiul său, ca și două documente ale Comisiei Biblice Pontificale: Interpretarea Bibliei în Biserică și Poporul ebraic și Sfintele sale Scripturi în Biblia creștină.

III) Scopul Adunării Sinodale

În partea introductivă din Instrumentum laboris sunt indicate, între altele, așteptările comune care provin din răspunsurile Bisericilor particulare, ca și finalitatea Sinodului. Reflecția sinodală ar trebui să favorizeze cunoașterea și iubirea cuvântului lui Dumnezeu care se revelează omului ca unui prieten, se întreține cu el și-l invită la comuniunea cu el (cf. DV 2). În afară de asta, prin intermediul cuvântului lui Dumnezeu se dorește întărirea comuniunii ecleziale, hrănirea chemării universale la mântuire, revigorarea misiunii la cei de aproape și la cei de departe, reînnoirea fanteziei carității încercând să se contribuie la găsirea soluțiilor pentru atâtea probleme ale omului contemporan căruia îi este foame fie de pâine, fie de tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Mt 4,4). Mai concret, scopul Sinodului, conform Instrumentum laboris, este mai ales de natură pastorală și misionară. Desigur, fiecare reflecție eclezială trebuie să fie bine întemeiată pe aspecte doctrinare. De aceea, este important să se facă o referință teoretică esențială încercând să se clarifice mai mult aspectele fundamentale ale adevărului despre revelație: despre cuvântul lui Dumnezeu, despre tradiție, despre Biblie, despre magisteriu, care motivează și garantează un valid și eficient drum de credință. Pe această bază solidă se întemeiază apoi motive de natură pastorală: stimularea iubirii profunde față de Sfânta Scriptură pentru ca să aibă acces larg la ea credincioșii (cf. DV 22); practicarea mai mult a lectio divina, adaptată cum se cuvine la diferitele circumstanțe. În acest context apare vitală redescoperirea legăturii dintre cuvântul lui Dumnezeu și liturgie care are punctul culminant în celebrarea sfintei Liturghii. În această privință, este indicativ că în Instrumentum laboris sunt prezentate des incidențele pastorale, sugerate de episcopi, păstori ai turmei care a fost încredințată grijii lor. Pentru a arăta ce trebuie făcut în acest domeniu, este suficient de amintit că Biblia a fost tradusă în 2.454 de limbi, în timp ce în lume sunt până la 6.700 de limbi, din care 3.000 sunt considerate ca principale. Biblia este cartea cea mai tradusă și răspândită în lume, dar, din păcate, nu este foarte citită. Conform recentelor investigații Gfk-Eurisko, numai 38% dintre italienii practicanți au citit un text biblic în ultimele 12 luni. Procentajul coboară la 27% dacă se ia în considerare populația italiană adultă. Majoritatea de peste 50% consideră Sfânta Scriptură greu de înțeles, în Italia și în alte țări consultate. Desigur, lumea are nevoie să fie introdusă și condusă la o înțelegere eclezială a Bibliei.

Sinodul își propune să prezinte din nou unitatea dintre pâinea cuvântului și a Euharistiei, dintre izvorul vieții creștine orientată spre caritate și spre misiune. De fapt, cuvântul lui Dumnezeu este la originea unei chemări. Adresat multora, prin harul Duhului Sfânt, el creează comuniune, inspiră inițiative de caritate activă în favoarea săracilor și a celor lipsiți de bunuri materiale și spirituale și, prin propriul său dinamism, deschide inimile la misiune pentru ca tot ceea ce creștinul a primit în mod gratuit să împărtășească cu alții. De aceea, următoarea adunare sinodală va avea două puncte de referință importante. Primul este precedentul Sinod despre Euharistie și al doilea este Anul Paulin care va începe la 29 iunie, cu patru luni înainte de celebrarea sinodală. Amintirea sfântului Paul, apostolul neamurilor, va trezi un reînnoit elan misionar al Bisericii în favoarea întregii omeniri. Centrul acestui dinamism rămâne celebrarea Euharistiei duminicale, izvor și culme a vieții și a misiunii Bisericii. După reflecția despre liturgia Euharistiei este logic să se aprofundeze liturgia cuvântului, parte integrantă a sfintei Liturghii, memorial, sacrificiu și ospăț de nuntă a mielului jertfit pentru mântuirea oamenilor. De altfel, exortația apostolică postsinodală Sacramentum caritatis a dedicat numerele 43-46 liturgiei cuvântului. Așadar, această temă va fi reluată și aprofundată ulterior.

IV) Structura Instrumentum laboris

Instrumentum laboris este împărțit în trei părți, reluând aproape literal tema Adunării Sinodale: 1) Misterul lui Dumnezeu care ne vorbește; 2) Cuvântul lui Dumnezeu în viața Bisericii; 3) Cuvântul lui Dumnezeu în misiunea Bisericii. Desigur, este o parte introductivă, cu indicații preliminare utile, și concluzia în care sunt prezentate ideile fundamentale ale documentului.

1) Prima parte, "Misterul lui Dumnezeu care ne vorbește", este împărțită în trei capitole. În primul se încearcă să se explice conținutul termenului cuvântul lui Dumnezeu care asumă o întindere importantă în revelația divină. Documentul prezintă șapte semnificații care sunt diferite, dar complementare. De aceea, cuvântul lui Dumnezeu este ca un cântec armonios pe mai multe voci. Toate conduc la Isus Cristos, Cuvânt întrupat, expresie deplină și perfectă a cuvântului lui Dumnezeu. Prin voința lui Dumnezeu unul și întreit, cuvântul lui Dumnezeu este încredințat Bisericii care devine de aceea, într-un anumit fel, sacrament al cuvântului lui Dumnezeu.

Capitolul al doilea este dedicat temei inspirației și adevărului Sfintei Scripturi, ca și raportului său cu cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt i-a inspirat pe autorii sacri și garantează unitatea Scripturii, compusă din 73 de cărți, 46 ale Vechiului Testament și 27 ale Noului Testament. Însă Duhul Sfânt cere colaborarea omului care este și adevărat autor al Scripturii. Grație Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu devine realitate liturgică și profetică. Înainte de a fi carte, Sfânta Scriptură este veste (kerygma), mărturia Duhului Sfânt despre prezența lui Cristos în Biserica sa.

Însăși Biblia atestă noncoincidența între Scriptură și Cuvântul lui Dumnezeu care depășește cartea și ajunge la om și prin intermediul Bisericii, tradiție vie. Însă Sfânta Scriptură este atestare a relației dintre Dumnezeu și om; o luminează și o orientează în manieră sigură. Așadar, se impune raportul dintre tradiție, Scriptură și magisteriu printr-o corectă interpretare eclezială a Sfintei Scripturi.

Capitolul al treilea reafirmă atitudinea pe care ar trebui s-o aibă credinciosul în fața cuvântului lui Dumnezeu. Ea este caracterizată de ascultare: față de Dumnezeu, care vorbește, se datorează ascultarea credinței și o abandonare liberă de noi înșine (cf. DV 5). Asta se întâmplă la nivel personal și comunitar, în comuniunea Bisericii. De aceea cuvântul lui Dumnezeu transformă viața celor care-l ascultă și caută să-l pună în practică. Exemplul excelent al acestei atitudini este Maria, mama lui Isus, Fecioara ascultării. Printre figurile de ascultători ai cuvântului lui Dumnezeu care au devenit apoi mari evanghelizatori, Instrumentum laboris îi amintește pentru Vechiul Testament: Abraham, Moise, profeții, iar pentru Noul Testament: sfinții Petru și Paul, ceilalți apostoli, evangheliștii.

2) Partea a doua, "Cuvântul lui Dumnezeu în viața Bisericii", este împărțită în două capitole. Cuvântul lui Dumnezeu dă viață Bisericii care se naște și trăiește din cuvântul lui Dumnezeu, constată primul capitol. Cuvântul lui Dumnezeu susține Biserica de-a lungul pelerinajului său spre patria cerească. În puterea Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu impregnează și animă toată viața Bisericii.

Apoi, capitolul al doilea descrie cuvântul lui Dumnezeu în multiplele servicii ale Bisericii. Slujirea cuvântului, care se exprimă în diferite moduri, are ca loc privilegiat celebrările liturgice. Acest lucru este valabil în mod cu totul deosebit pentru Euharistie unde are loc unica întâlnire a credincioșilor cu Dumnezeu care continuă să vorbească Bisericii sale, adunată în fiecare duminică, ziua Domnului, și în sărbătorile de poruncă. De aceea, trebuie îngrijită bine liturgia cuvântului, lecturile, omilia, rugăciunea credincioșilor, părți esențiale ale sfintei Liturghii. Și în celebrarea altor sacramente ar trebui să fie mai valorizat cuvântul lui Dumnezeu. Apoi documentul prezintă din nou actualitatea practicii lectio divina la nivel comunitar și personal. Se subliniază importanța studiului teologiei și îndeosebi a exegezei, conform simțului Bisericii, adică interpretând Scriptura în contextul tradiției vii a Bisericii, valorizând moștenirea sfinților părinți și rămânând în ascultare atentă a indicațiilor magisteriului. În felul acesta specialiștii Scripturii dau un ajutor prețios păstorilor în contact direct cu credincioșii. Redescoperirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie să ducă la o diaconie tot mai bună, slujire a carității, care este caracteristică esențială a Bisericii voită de Isus Cristos.

3) Partea a treia, "Cuvântul lui Dumnezeu în misiunea Bisericii", este împărțită în trei capitole. În primul se reafirmă misiunea Bisericii în proclamarea cuvântului lui Dumnezeu în vederea construirii împărăției lui Dumnezeu. Această misiune se îndeplinește prin evanghelizare și cateheză. Inima amândurora este cuvântul lui Dumnezeu.

În capitolul al doilea se arată cum se realizează chemarea comună a credincioșilor ca să primească și să dăruiască cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, el trebuie să fie la dispoziția tuturor în orice timp. Desigur, există diversitate de misiuni și de responsabilități în această misiune eclezială. Se precizează, în mod deosebit, că episcopilor le revine responsabilitatea de a-i instrui pe credincioși cu privire la folosirea corectă a Sfintei Scripturi. În această misiune importantă, ei sunt ajutați de preoți și de diaconi. Persoanele consacrate au un rol special în a propune poporului lui Dumnezeu bogăția Bibliei. Apoi, credincioșii laici sunt chemați să cunoască tezaurul Scripturii și să facă să strălucească noutatea evangheliei în viața lor de fiecare zi, în familie și în societate.

Capitolul al treilea este dedicat raporturilor ecumenice și interreligioase, fără a uita legăturile Bibliei cu aceia care se declară departe de Biserică sau chiar necredincioși. Este vorba de dialogul care în mod normal însoțește misiunea.

Sfânta Scriptură este o importantă legătură de unitate cu ceilalți creștini, membri ai Bisericilor și comunităților creștine. În afară de sacramentul Botezului, venerarea Scripturilor îi unește pe toți cei care cred în Dumnezeu unul și întreit, Tată, Fiu și Duh Sfânt, al cărui mister este revelat și în Biblie.

Un raport cu totul special îi unește pe creștini cu evreii, cu care împărtășesc o bună parte din Scripturi, denumită de creștini Vechiul Testament. De altfel, pentru a înțelege în mod adecvat însăși persoana lui Isus Cristos, este necesară recunoașterea lui ca fiu al poporului ebraic, deoarece Isus este evreu și este așa pentru totdeauna (cf. Instrumentum laboris [IL] 54).

Se fac considerații importante cu privire la credincioșii care aparțin religiilor tradiționale și cu privire la cei care au scripturile lor sfinte (hinduismul, budismul, taoismul) și, în mod deosebit, islamul. Chiar dacă creștinismul este mai curând religia persoanei lui Isus Cristos și nu a cărții, faptul că are Sfânta Scriptură reprezintă un punct important în dialogul interreligios.

Apoi, se scoate în evidență importanța Bibliei pentru cultura numeroaselor popoare, mai ales din așa-numitul Occident pentru care această carte reprezintă "marele cod", fundament comun pentru căutarea unui umanism autentic căruia, așa cum afirmă Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, creștinismul are de oferit "cea mai puternică forță de reînnoire și de ridicare, adică iubirea lui Dumnezeu care devine iubire umană" (IL 58).

V) Contribuția Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea

La sfârșitul acestei scurte prezentări a Instrumentum laboris, este necesar să amintim marea contribuție a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, așa cum rezultă din numeroase citate din document. Există diferite motive pentru prezența abundentă a gândirii pontifului roman. El este episcop de Roma, cap al corpus episcoporum, și este normal ca membrii aceluiași colegiu episcopal să fie atenți la hotărârile sale, caracterizate de carisma petrină. Apoi, el este președintele Sinodului Episcopilor și deci urmărește îndeaproape etapele pregătirii Adunării Sinodale, dând indicații prețioase, ca și în cazul întâlnirii Consiliului Obișnuit al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor. Înțelegerea Scripturii fiind de importanță vitală în Biserică, Sfântul Părinte a vorbit de multe ori despre aceasta, îmbogățind reflecția teologică și spirituală despre această temă. Apoi, tema a fost obiect al numeroaselor sale studii, de la comentariul încă valabil la constituția dogmatică Dei Verbum, scrisă pe când era tânăr teolog care a participat la discuțiile Conciliului Vatican II, până la cartea Isus din Nazaret, citată în Instrumentum laboris. Din alte intervenții ale pontifului roman cu privire la această temă, îmi permit să amintesc discursul Sfânta Scriptură în viața Bisericii, rostit cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la promulgarea constituției Dei Verbum, ca și Angelus din 6 noiembrie 2005, despre aceiași temă (cf. IL 8).

Pentru a încheia, mă refer la două afirmații semnificative ale Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. Prima descrie bine aptitudinea cu care părinții sinodali se străduiesc să aprofundeze tema Adunării Sinodale: "Biserica nu-și trage viața sa din ea însăși, ci din evanghelie și pornind de la evanghelie ea nu încetează să se orienteze în pelerinajul său". De aceea, trebuie cercetat cuvântul lui Dumnezeu pentru a ști cum să răspundem provocărilor ecleziale și sociale ale omului concret, cetățean al lumii contemporane complexe.

Fraza a doua conține dorința unei reînnoiri autentice a Bisericii, întemeiată pe o hermeneutică a continuității cu marea tradiție eclezială: "Biserica trebuie să se reînnoiască și să reîntinerească mereu și cuvântul lui Dumnezeu, care nu îmbătrânește niciodată și nici nu se epuizează vreodată, este mijloc privilegiat pentru acest scop. De fapt, cuvântul lui Dumnezeu, prin intermediul Duhului Sfânt, ne conduce mereu din nou la tot adevărul (cf. In 16,13)". De aceea, nu surprinde faptul că din frecventarea cuvântului lui Dumnezeu, îndeosebi prin lectio divina, însoțită de rugăciune, Sfântul Părinte dorește pentru Biserică o "nouă primăvară spirituală" (IL 12).

Încredințându-ne mijlocirii fericitei Fecioare Maria și a tuturor sfinților care au ajuns la idealul de viață eroică de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele hrănindu-se din cuvântul lui Dumnezeu, formulăm promisiuni ca propunerea Sfântului Părinte să se poată realiza și prin intermediul Sinodului Episcopilor pentru binele Bisericii și al întregii omeniri.

*

Intervenția Mons. Fortunato Frezza

Temă și teme

Cuvântul lui Dumnezeu este o temă uriașă și pentru o mare adunare cum este Sinodul Episcopilor, nu atât datorită cantității sale, întinderii sale, cât mai ales datorită înălțimii și adâncimii sale (cf. Ef 3,18), datorită demnității, datorită sfințeniei, datorită originii, istoriei, destinației sale. Este o temă monumentală cuvântul revelat, ieșit din gura lui Dumnezeu pentru a se stabili pe pământ ca o arcă sfântă, a se planta ca o cruce și a se replasa în ceruri la sfârșitul timpurilor ca altar veșnic, monument cu mult mai peren decât un bronz pământesc, decât o amintire orațiană.

Așadar, Biserica este abilitată de Domnul său să primească, să trăiască și să vestească acest cuvânt divin prin slujirea păstorilor săi și ascultarea fidelă a fiilor săi. Oricât este de mare și înalt, acest cuvânt este dat oamenilor, este născut pentru ei. Această măreție apare în mod suficient în broșura care este făcută publică astăzi în această sală. Instrumentum laboris al unui Sinod este o lucrare teologică despre cuvântul lui Dumnezeu, așa cum Biserica de astăzi îl poartă cu sine pentru viața sa internă și pentru toți cei cărora Biserica se adresează. Unii ar putea obiecta: "Cuvântul lui Dumnezeu este scris, deci pentru sinod ar fi suficient să se ia în mână Biblia; de ce să mai scriem o altă carte?". Întrebarea își are răspuns chiar în Instrumentum laboris, care se autojustifică drept document ajutător, expresie a actualității cuvântului, a contemporaneității sale cu Biserica Universală. În orice caz, în acest document marile chestiuni doctrinare, catehetice, liturgice, pastorale referitoare la revelația divină și parcursul său în Biserică sunt toate schițate, elaborate cel puțin embrionar.

Pentru aceasta, în marea temă încredințată meditării și dialogului sinodului își găsesc loc diferitele teme care ating Biserica în identitatea sa specifică și în slujirea sa în favoarea popoarelor pământului. În mod aproximativ am putea aminti aceste teme: originea divină a cuvântului, întinderea sa, inspirația, scopul mântuitor, imunitatea de eroare, destinația universală, scrierea, cartea, cărțile, transmiterea, tradiția, magisteriul, liturgia, predica, evlavia, studiul, învățământul, vestirea, cateheza.

Teme speciale

Părinților sinodali li se cere o dezbatere de amploare care are o ascendență istorică bogată într-o valoare eclezială supremă: Conciliul Vatican II. Am putea spune că Instrumentum laboris este, într-un fel, ca o anumită reelaborare a constituției conciliare Dei Verbum, trecută prin experiența, meditația, reflecția teologică, practica pastorală a Biserici în ultima parte a secolului al XX-lea și primii ani ai secolului al XXI-lea.

Această descendență este semnificativă pentru Biserica de astăzi deoarece califică la nivel înalt acțiunea următorului sinod, lăsând nejustificate anumite temeri răspândite de involuție. Este vorba de un racord de colegialitate între conciliu și sinod care manifestă și în același timp onorează demnitatea locului de naștere, prin frumusețea unui organism dezvoltat și promițător.

De aceea lucrările sinodale se vor inspira din Instrumentum laboris ca dintr-un depozit conciliar evoluat. Probabil că va fi greu ca toate temele să fie dezbătute și redactate în mod complet fie în ceea ce privește profunzimea, fie în ceea ce privește numărul, asta și pentru că Instrumentum laboris nu trebuie să fie considerat un tratat academic. Oricum, între temele care ar putea fi meditate util în vederea pastorației de astăzi a Bisericii aș vrea să amintesc trei: grafia, geografia, omilia.

Grafia: Este actul prin care autorul uman pune în scris revelația comunicată lui de către Dumnezeu. Ar putea să apară o temă tehnică și aridă sau densă în interes numai pentru scriitorul sacru, dar nu pentru cel care găsește deja pregătită Scriptura și începe s-o citească. În realitatea lucrurile nu sunt chiar așa. Știința, teologia și Biserica ne spun că implicarea antropologică a unui subiect uman în scrierea unui cuvânt divin perceput în interior, în afară de faptul că posedă o fascinație specifică, ajunge la un rezultat caracteristic, așa încât scrierea unui om se distinge ca și cuvânt al lui Dumnezeu. Și haina umană a cărții, ca un trup de carne pentru suflet, nu este nesemnificativă pentru revelația divină. În schimb, acest principiu permite o lectură perspicace a Sfintei Scripturi, concurând la soluția anumitor obscurități, adevărate sau presupuse, sau a așa-numitelor "pagini dificile" ale Bibliei.

Geografia: Un alt capitol fascinant, analog cu anteriorul, este cel pe care l-aș numi caracterul topografic al revelației. De fapt, și locurile pământești au marcat actele revelatoare ale lui Dumnezeu până să ne permită să trasăm o geografie a revelației. Și în acest caz geografia nu este nesemnificativă pentru revelația lui Dumnezeu. Nu am reuși să ne imaginăm teofania de la Sinai că a avut loc la porțile unei cetăți sau, mai înainte încă, în palatul faraonului. Diversitatea siturilor geografice reflectă, în mod analog, într-o anumită manieră, multitudinea autorilor sacri și a modului lor de a scrie.

Lectura biblică, ajutată de un itinerar, fie el mintal, prin locurile fizice ale cuvintelor și ale actelor revelatoare ale lui Dumnezeu, asigură un acces conștient și sapiențial la adevărul inspirat. Nu e vorba pur și simplu de "locuri sfinte" exterior stereotipe, ci de ambiente care permit o înțelegere cât mai integrală cu putință a cuvântului scris. În afară de asta, această vastă geografie favorizează ceea ce este numită actualizare a cuvântului lui Dumnezeu. De fapt, dacă cuvântul lui Dumnezeu a urmat o dată acest parcurs pământesc, gândurile noastre despre dialogul interreligios, ecumenism, pacea între popoare ar putea să se orienteze mai bine, meditând și trăind cuvântul lui Dumnezeu care ne-a precedat pe aceste drumuri.

Omilia: Conciliul din Trento a făcut obligatorie omilia la Liturghiile festive, în virtutea principiului că lecturile biblice în liturgie au nevoie de explicație. A explica înseamnă a expune Scriptura cu un limbaj util înțelegerii și realizării. De aceea este vorba de o mediere între textul sacru și ascultătorii din diferitele locuri și timpuri ale Bisericii. De aceea, se poate spune că omilia este ca o prelungire explicativă a Bibliei, o "lectură de azi" a cuvântului revelat.

Omilia este un act eminamente pastoral care merge în sensul slujirii cuvântului, ca semn inalienabil al misiunii Bisericii, imperativ originar adresat fiecărui discipol chemat și trimis. În Instrumentum laboris nu se găsește nici un capitol intitulat "Omilia", dar cuvântul apare de opt ori, ceea ce vrea să însemne că ea este temă prezentă și exigență răspândită. Este urgență de vestire și în mod specific semn de celebrare liturgică integrală. De fapt, liturgia și omilia se constituie reciproc: una este în cealaltă, se califică reciproc, se amintesc în mod indisolubil, ba chiar în mod sacramental.

Este adevărat că orice efort de a citi Biblia, individual sau în grup, este acces la misterul sfânt al lui Dumnezeu care vorbește și invită la relație și la comuniune, dar liturgia, mai ales cea euharistică, este locul originar al "înțelegerii scripturilor" (cf. Lc 24,27); Eucharistia est sacramentum verbi (Cusanus, Sermo XXLX, 2, 16), care trezește mai întâi lumina cunoașterii și apoi harul faptelor. Și, întocmai, omilia are acest privilegiu de companie prealabilă în pragul adevărului intim al cuvântului și de caritate ministerială a cuvântului în ziua de azi a fraților.

(Vatican, 12 iunie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 19.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat