Notă informativă a Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii despre criza alimentară

Publicăm Nota Informativă despre actuala situaţie alimentară mondială pregătită de Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii cu ocazia Întâlnirii Mondiale despre securitatea alimentară care s-a desfăşurat în zile de 3-5 iunie 2008, la Roma, la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură (FAO).

Premisă

Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii doreşte să contribuie cu câteva consideraţii la reflecţia cu privire la actuala situaţie agricolă şi alimentară mondială. În anul 2000 cel mai mare summit de şefi de stat din istorie proclama în mod solemn "Declaraţia Mileniului" care vedea în atingerea a opt obiective urgente de dezvoltare (Millennium Development Goals), până în anul 2015, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a celor mai săraci. Primul obiectiv era înjumătăţirea sărăciei extreme şi a foametei, obiectiv a cărui realizare după 8 ani este pusă puternic la îndoială. De fapt, criza alimentară foarte gravă care se arată în aceste luni în multe ţări cu căderi sociale tragice, riscă să zădărnicească eforturile făcute până aici de comunitatea internaţională.

"A da de mâncare celor înfometaţi" (cf. Mt 25,35.37.42) este un imperativ etic pentru Biserica Universală, care răspunde la învăţăturile de solidaritate şi împărtăşire ale fondatorului ei, Domnul Isus. În afară de aceasta, a elimina foametea din lume a devenit, în era globalizării, şi o exigenţă care trebuie urmărită pentru a salvgarda pacea şi stabilitatea planetei. În această perspectivă Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, deşi nu propune soluţii tehnice, îi îndeamnă pe credincioşii laici şi pe bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să caute soluţii adecvate la criză în numele solidarităţii necesare între membrii unicei familii umane¹.

Criza alimentară

Ridicarea preţurilor bunurilor de primă necesitate - îndeosebi din sectorul cerealier - începută deja din anul 2005, a căpătat în ultimele luni un ritm ameţitor de creştere. Pieţele agricole au experimentat de mai multe ori fenomene de creştere sau scădere a preţurilor produselor lor, dar scenariul actual prezintă caracteristici noi faţă de trecut: creşterea preţurilor loveşte aproape toate produsele alimentare principale, are loc în multe ţări în acelaşi timp şi durează pentru o perioadă considerabilă de timp.

Motivele

Contribuţia mai multor factori, cu caracter conjunctural şi structural, a contribuit la determinarea acestei situaţii. Printre motivele conjuncturale care stau la baza creşterii preţurilor produselor alimentare se plasează, în primul rând, cantitatea mică a recoltelor datorată condiţiilor climaterice adverse şi extreme în multe ţări producătoare şi exportatoare de cereale, cum ar fi China, Vietnam, dar şi Bangladesh, Indonezia şi Australia. În al doilea rând, creşterea preţurilor energiei a făcut mai scumpă producţia agricolă, făcând să se mărească, în afară de cheltuielile pentru transportul produsului de la ţară la locurile de vânzare, şi cele pentru cultivarea mecanică şi pentru inputs cum sunt seminţele, fertilizantele şi pesticidele. Creşterea preţului petrolului a determinat, de asemenea, interesul de a obţine energie din aşa-numiţii biocarburanţi, inducând unele ţări să extindă cultivările de cereale destinate pentru bioenergii, luând astfel pământul de la cultivările de cereale pentru uzul alimentar. În al treilea rând, creşterea preţului bunurilor alimentare este determinat, în parte, şi de comportamentele investitorilor internaţionali care, în faţa crizei pieţelor financiare, au investit în acest sector şi au speculat pe o viitoare creştere a preţurilor bunurilor primare, alimentând astfel ulterior furia neaşteptată a acestor preţuri.

În schimb, cât priveşte factorii structurali la baza crizei alimentare de astăzi este posibil să le distingem între cei de partea cererii şi cei de partea ofertei de bunuri alimentare. Pe versantul cererii, creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică a unor ţări a determinat o creştere a consumurilor deci şi a cererii de bunuri alimentare. Totuşi, creşterea beneficiului în aceste ţări a produs mai ales o schimbare structurală în cererea de alimente din partea noilor clase mijlocii: mai puţine cereale, mai multe alimente proteice - carne şi brânză. Acest lucru i-a făcut pe agricultori să cultive cereale pe cale indirectă pentru a hrăni animalele luând pământul de la cultivarea de produse destinate alimentaţiei umane.

Creşterea cererii de bunuri alimentare s-a ciocnit de o insuficienţă a ofertei la nivel mondial a cărei cauze se pot găsi în alegerile de politică economică duse înainte, fie atât de economiile avansate, cât şi de instituţiile financiare internaţionale în ţările în curs de dezvoltare în ultimii 30 de ani. Ajutoarele pentru producerea şi exportarea produselor agricole în ţările avansate au făcut în aşa fel încât, timp de mai multe decenii, cantităţi excesive de bunuri primare au invadat piaţa internaţională făcând să scadă preţul.

Preţurile mondiale joase pentru bunurile agricole au făcut mai puţin remunerative producţiile şi exporturile ţărilor în curs de dezvoltare şi i-au sărăcit pe agricultori, favorizând golirea satelor şi urbanizarea. Fără a mai spune că în multe ţări sărace politicile publice, solicitate în acest sens şi de instituţiile financiare internaţionale, au susţinut sectoarele meşteşugăreşti şi specializarea în culturile de export, făcând astfel mai slabă autonomia lor alimentară. Rezultatul este că cea mai mare parte a ţărilor mai sărace au devenit importatoare clare de hrană cu consecinţe grave asupra capacităţii productive şi de inovaţie în sectorul agricol.

Efectele

Efectele scumpirii produselor alimentare se împart în manieră inegală în cadrul populaţiei mondiale şi între diferitele ţări, exportatoare şi importatoare de cereale. Criza alimentară sărăceşte păturile mai slabe ale populaţiei mondiale, îndeosebi pe cele din zonele urbane care cheltuiesc o cotă consistentă din profitul lor pentru a cumpăra mâncare. Primele victime sunt copiii care sunt privaţi de o nutriţie adecvată pentru creşterea lor şi de formarea necesară dezvoltării depline a personalităţii lor. Conform estimărilor Naţiunilor Unite la orice scumpire de 1% a produselor de primă necesitate, 16 milioane de persoane se prăbuşesc în nesiguranţă alimentară. În practică, de astăzi până în anul 2015 ar putea să existe 1.200.000.000 de înfometaţi cronici.

Diferite ţări exportatoare de cereale, în special orez, între care Indonezia, India, Vietnam, China şi recent şi Brazilia, au aplicat restricţii propriilor exporturi de teamă că nu reuşesc să satisfacă cererea naţională şi pentru a controla în interiorul lor ridicarea preţurilor alimentare. Totuşi, interdicţia exporturilor de bunuri alimentare, ca răspuns de intervenţie al guvernelor la urgenţa alimentară, determină o ulterioară creştere a preţurilor mondiale ale produselor alimentare şi penalizează puternic ţările importatoare.

Răspunsul la criză

Răspunsul imediat al comunităţii internaţionale la criza alimentară mondială s-a concretizat pentru moment într-un răspuns de tip situaţie critică. Preşedintele Băncii Mondiale a cerut ţărilor donatoare să mărească fondurile la Programul Alimentar Mondial al ONU pentru a înfrunta situaţia alimentară critică. Comisia Europeană a anunţat alocarea altor 117,25 de milioane de euro în ajutoare umanitare. Directorul General al FAO a convocat o întâlnire a tuturor statelor membre ale FAO la Roma, între 3-5 iunie, pentru a vorbi despre siguranţa alimentară, schimbarea climaterică şi bioenergii. În afară de aceasta, pentru a face faţă cursei preţurilor şi pentru a calma piaţa, Fondul Monetar Internaţional (FMI) încearcă să găsească noi măsuri economice. Îndeosebi, sunt în studiu împrumuturi pentru circa 10 ţări, cele mai multe africane, în cadrul programelor pentru reducerea sărăciei. Întâlnirea de la Berna, în Elveţia, între 28-29 aprilie 2008, unde s-au adunat conducătorii cei mai mari de la Naţiunile Unite pentru a studia intervenţii împotriva crizei alimentare mondiale, s-a încheiat cu constituirea unei Task Force a Naţiunilor Unite, care va gestiona răspunsul comunităţii internaţionale la urgenţa hranei.

Ajutoarele alimentare de urgenţă se configurează desigur în perioadă scurtă - cu condiţia să existe o voinţă efectivă de a colabora din partea autorităţilor guvernamentale locale cu comunitatea internaţională - ca un instrument necesar în sprijinul consumurilor în zonele devastate de sărăcie şi de foamete. Totuşi, pentru că nu acţionează asupra motivelor profunde ale crizei alimentare, aceste ajutoare pot în perioadă medie şi lungă să dăuneze pieţelor locale şi să slăbească ulterior autonomia alimentară a ţărilor beneficiare.

Aşadar, trebuie înfruntată problema cât mai repede posibil într-o perspectivă de perioadă lungă eliminând motivele structurale din rigiditatea ofertei mondiale de produse alimentare. De fapt, sunt tot mai necesare măsuri pentru a mări producţia alimentară în lume: Banca Mondială şi Naţiunile Unite invocă un "new deal" pentru alimentaţie, o renaştere agricolă în ţările în curs de dezvoltare şi în cele dezvoltate.

De fapt, acest boom al preţurilor bunurilor alimentare ar putea să se transforme şi într-o oportunitate de creştere pentru ţările cele mai sărace din lume, atunci când comunitatea internaţională şi guvernele naţionale se angajează în mod eficient în promovarea dezvoltării agricole a ţărilor mai sărace, în promovarea capacităţii lor de a se îngriji de întreţinerea primară a populaţiei, fără a depinde în mod excesiv de aportul extern, şi în promovarea unei mai mari productivităţi agricole a lor prin investiţii în infrastructuri rurale, sisteme de irigaţii, transporturi, organizarea pieţelor, finanţarea recoltelor, formarea şi răspândirea de tehnici agricole şi de stocare. Agricultorii săraci, în ţările în curs de dezvoltare, trebuie să fie ajutaţi să producă mai mult şi să facă în aşa fel încât produsele lor să ajungă pe piaţă. Ei trebuie să aibă acces la mijloacele fundamentale pentru a cultiva: pământ, seminţe, fertilizanţi şi apă pentru a iriga.

În acest sens, ar putea fi util să se ia în considerare noile frontiere care sunt deschise de o corectă folosire a biotehnologiilor în domeniul agricol. În acelaşi timp, nu trebuie să fie neglijată chestiunea reformei agrare în ţările în curs de dezvoltare pentru ca să confere proprietatea de terenuri agricultorilor şi astfel să favorizeze folosirea de mii de hectare de pământ cultivabil. În această privinţă, în anul 1997 Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii a publicat un document cu titlul "Pentru o mai bună împărţire a pământului. Provocarea reformei agrare", care îşi propune să solicite, la toate nivelele, o conştientizare puternică a dramaticelor probleme umane, sociale şi etice, pe care le ridică fenomenul concentrării şi al aproprierii necuvenite a pământului.

Probabil că ţările avansate vor trebui să reconsidere, şi cu ocazia apropiatei întâlniri ai G8 în Japonia, oportunitatea producerii de bioenergii în contextul actual de lipsă de produse agricole. De fapt, statele sunt chemate să acţioneze pe baza unor consideraţii care au ca obiectiv esenţial ocrotirea şi realizarea dreptului la alimentaţie, motiv pentru care nu se concepe scăderea cantităţii de produse agricole care trebuie plasate pe piaţa alimentelor sau care trebuie ţinute în rezerve pentru urgenţele care ar mai putea veni, în favoarea altor scopuri chiar acceptabile, care însă nu satisfac un drept fundamental cum este cel la alimentaţiei².

Politicile publice ale celor mai mari producători de biocarburanţi (Statele Unite, Brazilia, dar şi Uniunea Europeană) iau prin stimulente şi ajutoare terenuri de la cultivarea de bunuri primare pentru cultivarea de combustibili de origine vegetală. Prezenţa unor asemenea amestecuri guvernamentale împiedică funcţionarea corectă a pieţei, unde creşterea preţurilor bunurilor alimentare, legată de creşterea preţului petrolului, ar trebui să aibă un decurs normal al său prin ajustarea între cerere şi ofertă. O contribuţie necesară la creşterea necesară a acesteia din urmă ar putea să derive dintr-o întoarcere la cultivarea unui mare număr de terenuri care au fost lăsate necultivate în aceşti ani, în special în Statele Unite şi în Europa. Pe versantul previziunilor, Banca Mondială, deşi estimează că preţurile primare rămân mari până în anul 2015, speră într-o reluare a ofertei alimentare la nivel mondial între anii 2009-2010 care permite frânarea ridicării preţurilor.

În afară de aceasta, actuala criză alimentară, determinată şi de speculaţia financiară asupra acelor commodities - materii prime şi produse primare - cheamă în cauză o reglementare a acestei tipologii de comportament financiar care are incidenţă puternică asupra realizării dreptului primar la alimentaţie propriu oricărei fiinţe umane. În sfârşit, nu lipsesc din aceia care încă o dată recurgând la inacceptabilele teze malthusiene, văd în creşterea demografică motivul inevitabil al urgenţei alimentare actuale şi prin urmare văd soluţia în diminuarea naşterilor în ţările sărace.

Concluzie

În anul în care comunitatea internaţională celebrează a 60-a aniversare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, criza alimentară mondială ameninţă urmărirea dreptului primar al oricărei persoane de a fi "liberă de foamete". Dreptul la alimentaţie îmbracă un rol important pentru obţinerea altor drepturi, începând, înainte de toate, de la dreptul fundamental la viaţă. De aceea, este necesar ca între membrii familiei naţiunilor să crească o conştiinţă socială care să considere alimentaţia ca un drept universal al tuturor fiinţelor umane, fără distincţii şi fără discriminări. Este urgent ca această conştientizare să urmeze după o angajare comună şi concretă în care toţi membrii societăţii să se simtă chemaţi să coopereze pentru a face posibil dreptul la alimentaţie³.

(Agenţia Zenit)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

¹ Cf. Mesajul Sanctităţii sale Benedict al XVI-lea pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, "Familia umană, comunitate de pace", 1 ianuarie 2008.
² Cf. Intervenţia Sfântului Scaun la sesiunea a XXX-a a Conferinţei Regionale a FAO pentru America Latină şi Caraibe, desfăşurată la Brasilia între 14-18 aprilie 2008.
³ Cf. Mesajul Sanctităţii sale Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei 2007.

lecturi: 8.